ANALIZĂ Ce opțiuni are România pentru eliminarea dependenței de importurile de gaze naturale din Rusia

Analiză Energy Policy Group semnată de Constantin Postoiu, Luciana Miu, Mihai Bălan, Mihnea Cătuți și Radu Dudău.

Șocul geopolitic cauzat de invazia militară a Ucrainei de către Federația Rusă zguduie nu doar sistemul european de securitate, ci și securitatea energetică a Uniunii Europene, care își acoperă nu mai puțin de 40% din consumul de gaze naturale prin importuri din Rusia. Între statele est-europene puternic dependente de importurile de gaze rusești, România are o situație relativ privilegiată, fiind un producător semnificativ de gaze.

Cu toate acestea, ponderea importurilor din consumul total a crescut în ultimii ani, depășind 20% în 2021. În plus, producția autohtonă a observat un declin constant după 1990. La actuala producție anuală, cu o rată anuală subunitară de înlocuire a rezervelor, rezervele dovedite de gaze ale României se vor epuiza în 10-12 ani.

Studiul EPG prezintă rezultatele unor calcule și exerciții de modelare care răspund la trei întrebări:

Care ar fi implicațiile sistării importurilor de gaze naturale din Federația Rusă pentru următoarea iarnă? Cum și-ar asigura România stocurile minime obligatorii?
Cum putem elimina complet importurile de gaze naturale până la finalul deceniului?
Care va fi rolul gazelor într-o economie neutră din punct de vedere climatic în 2050?

Planificarea strategiei României trebuie să se bazeze în principal pe reducerea consumului și mai puțin pe diversificarea surselor de producție și import de gaze. Pe lângă contextul geopolitic nefavorabil din Marea Neagră, o eventuală demarare a producției din apele de mari adâncimi ar necesita 5-6 ani prealabili de dezvoltare. Excepție face zăcământul de apă mică Midia, care ar putea deveni operațional în următoarele luni, dar volumul scontat al producției anuale este insuficient. Surse alternative de import pot deveni disponibile în cantități limitate prin conectarea la Coridorul Sudic (TANAP-TAP) și accesul la importuri de gaz natural lichefiat ale altor state.

În această situație, imperativul de termen scurt al siguranței livrărilor de gaze trebuie armonizat cu politicile energetice și climatice ale UE, care presupun reducerea consumului de combustibili fosili, inclusiv de gaze naturale. Consumul de energie României a scăzut deja cu peste 50% față de 1990, ajungând la un total de 113 TWh în 2020. Consumul casnic, în special pentru încălzirea locuințelor, este singurul care a înregistrat o creștere, ajungând la 41 TWh în 2020.

Pe termen scurt, o analiză a bilanțului fluxurilor zilnice din perioada aprilie 2022 – martie 2023, orientată asupra capacității României de a-și îndeplini obligațiile de înmagazinare și de a traversa iarna fără importuri de gaze din Federația Rusă, indică un potențial deficit de 16,5 TWh (luând în considerare unele surse alternative de import și începerea producției din zăcământul Midia). Reduceri suplimentare de consum ar putea fi obținute prin:

– Scăderea temperaturii ambientale cu 1°C sau 2°C în locuințele cu centrale individuale pe gaz și în clădirile comerciale și publice ar duce la economisiri între 2,26 și 4,41 TWh/an;
– Utilizarea păcurii ca măsură excepțională în 5 CET-uri timp de 4 săptămâni ar genera economii de gaze de maxim 0,5 TWh/an.

Deficitul rămas ar trebui acoperit fie prin importuri suplimentare, fie prin întreruperea furnizării către consumatorii industriali întreruptibili. Estimările prezentate se bazează pe un consum industrial normal, neluând în calcul sistările temporare a activității marilor consumatori, ca urmare a crizei prețurilor energiei.

Pe termen mediu, o serie de măsuri ar putea duce la reducerea consumului de gaze cu 46,6 TWh/an în 2030, comparativ cu importuri de 23 TWh în 2020. Măsurile ar genera o reducere a cheltuielilor pentru achiziționarea gazelor și certificatelor de CO2 de €4,43 miliarde pe an în 2030:

– Înlocuirea producției de hidrogen obținut prin reformarea gazului natural cu hidrogen verde obținut prin electroliză alimentată de surse de energie regenerabile;
– Instalarea a un milion de pompe de căldură, care vor înlocui centrale termice murale;
– Atingerea unei rate de renovare a clădirilor de 2% pe an;
– Înlocuirea capacităților termice pe gaze naturale de producție a energiei electrice ce nu funcționează în cogenerare cu capacități regenerabile.

În total, doar pentru aceste măsuri ar fi necesară instalarea a 6 GW de surse fotovoltaice, 3,1 GW eoliene, 2 GW de instalații de stocare a energiei, 1 milion de pompe de căldură, 1,75 GW de electrolizoare, și renovarea a 450.000 de locuințe care folosesc centrale murale. Costul total de investiție ar fi de aproximativ €31,3 miliarde, dintre care €18 miliarde doar pentru renovarea clădirilor, costuri care pot fi acoperite prin economiile generate cu achiziționarea gazelor.

Pe termen lung, scenariul optim dezvoltat de EPG ca parte a unui exercițiu de modelare în care România atinge neutralitatea climatică indică o reducere a consumului de gaze naturale cu peste 90% (până la 11,7 TWh/an) până în 2050. Utilizarea gazelor ar rămâne nișată în câteva activități industriale (5,9 TWh) și încălzirea unor locuințe (5,62 TWh). Așadar, o strategie bazată pe reducerea consumului de gaze este aliniată cu obiectivele climatice pe termen lung ale UE.

EPG recomandă implementarea a zece măsuri ambițioase, dar fezabile:

1. Lansarea unei campanii de informare pentru reducerea temperaturii ambientale în locuințe, identificarea spațiilor neutilizate și evitarea supra-încălzirii din clădiri publice și comerciale;
2. Actualizare listei consumatorilor întreruptibili de siguranță, pe baza unei centralizări a datelor de consum de gaze a termocentralelor și a producătorilor industriali;
3. Renunțarea la investiții în noi rețele de distribuție a gazului și în termocentrale care nu funcționează în cogenerare de căldură și chiar interzicerea centralelor murale în clădirile noi;
4. Lansarea unui program național pentru instalarea pompelor de căldură;
5. Accelerarea eficientizării energetice a clădirilor în sinergie cu promovarea prosumatorilor;
6. Eliminarea tuturor barierelor legislative și simplificarea procedurilor de avizare a proiectelor regenerabile, precum și extinderea urgentă a rețelelor electrice de transport și distribuție;
7. Prioritizarea hidrogenul produs prin electroliză și folosirea acestuia eminamente în industrie;
8. Retehnologizarea instalațiilor industriale cu activitatea întreruptă temporar;
9. Formarea profesională a specialiștilor energetici și sporirea capacității administrative;
10. Alinierea strategiei de securitate energetică cu tranziția energetică și climatică.

Citește aici raportul complet

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea