A fi anti-fascist (-legionar, -nazist) nu înseamnă a fi comunist (marxist, leninist, stalinist) și nu orice anti-comunist este și un democrat

Decizia Curții Constituționale de a respinge sesizarea președintelui Nicușor Dan cu privire la proiectul legii de combatere a extremismului a stârnit un potop de critici și insulte pe internet la adresa judecătorilor care a adoptat decizia cu unanimitate de voturi, printre care și cel al lui Dacian Dragoș numit recent de însuși șeful statului. De altfel, chiar partizanii președintelui Dan au salutat noua componență a curții la reînnoire cu trei membri, estimând că aceasta are acum o componență majoritar anti-PSD pentru prima oară de la înființarea acestei instituții în 1992.

Nu doar fanii opoziției AUR, SOS, POT (ai cărei parlamentari au contestat și ei legea la Curtea Constituțională, contestație de asemenea respinsă) s-au lansat în vituperări la adresa CCR, ci și unii partizani ai președintelui Dan. Judecătorii CCR, a cărei decizie de anulare a rezultatelor primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 și ulterior de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu care a deschis calea lui Nicușor Dan spre președinție, au fost făcuți în toate felurile: bolșevici, comuniști, trădători, etc.

Vina CCR? Că a respins calificarea președintelui Dan de neclaritate la adresa Ordonanței de Urgență 31/2002 pe care o amenda proiectul de lege inițiat de președintele Federației Comunităților Evreiești, deputatul Silviu Vexler. Șeful statului s-a legat în special de termenul “legionar” din OUG 31/2002 care incriminează propaganda și organizațiile legionare, apologia criminalilor de război condamnați și negarea Holocaustului.

Președintele Dan a dat un exemplu în argumentația sa cu privire la Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, care cinstește memoria rezistenților anti-comuniști din zona Făgărașului după 1948. Ion Gavrilă Ogoranu (născut în 1923, care avea 18 ani la momentul interzicerii Mișcării legionare de către Ion Antonescu, fiind arestat și condamnat la închisoare în urma reprimării rebeliunii din ianuarie 1941). Șeful statului a spus că o astfel de organizație nu ar trebui să fie interzisă, dar că legea ar fi neclară în acest sens. Fundația Ion Gavrilă Ogoranu funcționează legal și nu s-a pus problema interzicerii ei.

Susținătorii sesizării președintelui Dan au profitat de acest exemplu, care în contextul OUG 31/2002 este mai degrabă minor, și au scos pe tapet acuzația de comunism la adresa judecătorilor CCR, dar și a acelora care l-au criticat pe președintele Dan pentru ceea ce ei consideră a fi o obstrucționare a adoptării legii, care de fapt mărește pedepsele pentru infracțiunile deja prevăzute de OUG 31/2002.

Logica (strâmbă) este următoarea: Ogoranu a fost rezistent anti-comunist, deci cei ce (ipotetic) ar vrea să interzică Fundația cu același nume sunt comuniști. Această falsă dihotomie comunism – fascism, apărută imediat după răsturnarea regimului comunist pe 22 decembrie 1989 este utilizată tot mai frecvent de tot mai numeroșii simpatizanți ai curentelor de extremă dreapta.

Istoricul Dorin Dobrincu, specialist în rezistența anti-comunistă, a explicat că mișcările de rezistență împotriva regimului comunist de după 1945 nu erau omogene: de pildă organizația lui Ogoranu era explicit pro-legionară, în timp ce aceea a fraților Arnăuțoiu din zona Câmpulung Muscel nu avea o coloratură politică explicită, fiind însă susținută de foști membri ai Partidului Național Țărănesc și cei ai Partidului Național Liberal (Tătărescu). Faptul că Ogoranu și alți legionari au luptat după cel de-al doilea război mondial nu-i face în mod automat democrați, după cum nici partizanii anti-fasciști, precum Tito în Iugoslavia, nu erau democrați.

Ceea ce unii nu înțeleg (sau nu acceptă) este faptul că anti-fascismul nu este echivalent cu comunismul. După cum nici anti-comunismul nu reprezintă automat un certificat de democrație. A-i pune pe Ogoranu sau Radu Gyr (și el condamnat de justiția din vremea lui Antonescu pentru participare la rebeliunea legionară din 1941 și apoi în 1945 pentru crime de război) pe același plan cu liderul PNȚ, Iuliu Maniu, și cu liderul PNL, Constantin I.V. Brătianu, ambii morți în temnițele comuniste, reprezintă un sacrilegiu. Ogoranu care a reușit să se ascundă de Securitate până în 1976 și a murit în 2006, nu poate fi comparat cu Corneliu Coposu (1914 – 1995), moștenitorul politic al lui Iuliu Maniu.

Atât anti-comunismul, cât și anti-fascismul sunt condiții necesare, dar nu și suficiente, separat, pentru a defini un democrat. Pentru că de fapt, deși aparent opuse ireductibil, cele două curente ideologice au un inamic comun: democrația. Iar astăzi, așa cum au arătat evenimentele ultimului an, amenințarea la adresa democrației din România o reprezintă extrema dreaptă, nu extrema stângă (practic inexistentă), așa cum au arătat-o scrutinele prezidențiale și parlamentare din noiembrie/decembrie 2025 și mai 2025. Iar beneficiarul barajului făcut de electorat în fața extremei drepte și al deciziilor CCR este nimeni altul decât președintele Dan, care acum pare să se încrânceneze împotriva unei legi menite să prevină o alunecare înspre acest extremism și care practic nu a fost aplicată de 23 de ani și nu pentru că era neclară, ci dintr-o lipsă a voințe