G4Media.ro

Partidul german de extremă dreapta AfD, exclus din grupul ID din Parlamentul…

Partidul german de extremă dreapta AfD, exclus din grupul ID din Parlamentul European

Cei nouă membri ai partidului german de extremă-dreapta AfD au fost excluși joi din grupul Identitate și Democrație (ID) din Parlamentul European – din care face parte și RN-ul francez – în urma unor scandaluri în care este implicat un lider al AfD, au anunțat membri ai grupului parlamentar, potrivit AFP.

„Grupul ID nu mai dorește să fie asociat cu incidentele în care a fost implicat Maximilian Krah, capul de listă al AfD pentru alegerile europene”, a precizat într-un comunicat formațiunea italiană Lega, care reprezintă principala delegație a grupului.

Eurodeputatul francez Jean-Paul Garraud (RN) a declarat pentru AFP că „remarcile inadmisibile” ale lui Maximilian Krah „din punctul nostru de vedere sunt obligatorii pentru AfD”.

Maximilian Krah, cap de listă AfD pentru alegerile europene, a afirmat recent că „un om din SS nu este automat un criminal”. SS (Die Schutzstaffeln Der Nationalsocialistischen Deutschen Arbeiterpartei) a fost declarată o organizație criminală de Tribunalul de la Nurnberg care a judecat după cel de-al doilea război mondial crimele comise de regimul nazist.

Principalul candidat la alegerile europarlamentare al partidului de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), Maximilian Krah, a fost interogat de Biroul Federal de Investigaţii al SUA (FBI) cu privire la posibile plăţi având provenienţă rusă, potrivit unor informaţii apărute în media germană în luna aprilie.

Interogatoriul a avut loc în decembrie 2023 în SUA, înainte de revenirea lui Krah în Germania, după un eveniment al Tinerilor republicani la New York, a relatat marţi Der Spiegel, citând informaţii difuzate totodată şi de postul de televiziune german ZDF.

Chestionat de DPA, Krah a declarat: „Da, am fost interogat în calitate de martor în legătură cu contactele mele în Ucraina. Am oferit informaţii corespunzătoare”.

Potrivit unei investigaţii efectuate de Der Spiegel şi ZDF, anchetatorii americani au avut suspiciuni cu privire la un mesaj pe chat în care un activist prorus dădea asigurări că a fost rezolvată problema legată de „compensaţiile” pentru „cheltuielile tehnice” ale lui Krah.

Începând din luna mai, „lucrurile vor fi la fel ca înainte de februarie”. Formularea sugera că Krah ar fi putut fi plătit în secret de ceva timp, conform informaţiilor apărute în media. Autorităţile investighează în prezent acest caz.

Numele lui Krah a apărut, de asemenea, în legătură cu platforma de internet prorusă Voice of Europe (VoE).

La sfârşitul lunii martie, Cehia a plasat VoE pe lista sa de sancţiuni naţionale în urma unei anchete a serviciilor de informaţii. Site-ul a fost declarat ca făcând parte dintr-o operaţiune de influenţare rusă menită să pună în pericol integritatea teritorială, suveranitatea şi libertatea Ucrainei.

Pe acest portal au fost publicate interviuri cu reprezentanţii AfD, Petr Bystron şi Krah. Ziarul ceh Denik N a relatat că Bystron ar fi acceptat, de asemenea, bani. Parlamentarul AfD a negat în mod repetat acest lucru. Potrivit Der Spiegel, Krah neagă şi el că ar fi acceptat bani de la VoE.

Alegerile pentru Parlamentul European sunt programate pentru 6-9 iunie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează