Home » Articole » 17.000 de oameni aşteaptă la o coadă de câţiva kilometri în Iași ca să se închine la moaştele Sfintei Parascheva

17.000 de oameni aşteaptă la o coadă de câţiva kilometri în Iași ca să se închine la moaştele Sfintei Parascheva

17.000 de oameni aşteaptă la o coadă de câţiva kilometri în Iași ca să se închine la moaştele Sfintei Parascheva
sursa foto: Inquam Photos/ Casian Mitu
Ascultă articolul

Aproximativ 17.000 de credincioşi din ţară şi străinătate stau într-un culoar special amenajat şi aşteaptă să se închine în baldachinul din Curtea Mitropolitană, în care se află racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, transmite Agerpres. Potrivit organizatorilor, din data de 8 octombrie, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pentru prăznuirea hramului Sfintei Parascheva, care este pe 14 octombrie, prin baldachinul din Curtea Mitropolitană au trecut 84.000 de persoane.

- articolul continuă mai jos -

Se aşteaptă ca numărul pelerinilor care vin să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva să crească în timpul nopţii, dar, mai ales, în zilele următoare.

În cursul nopţii de sâmbătă, în jurul orei 23:30, o delegaţie din Grecia va ajunge la Iaşi pentru a aduce un fragment din moaştele Sfântului Grigorie Palama, de la Catedrala Mitropolitană din Tesalonic.

Aşa cum e tradiţia, în ziua de 14 octombrie, de hramul Sfintei Parascheva, pe un podium amenajat în faţa Catedralei Mitropolitane, pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, va fi oficiată Slujba Liturgică, eveniment la care participă clerici din ţară şi străinătate şi pelerini veniţi din toată ţara.

Pe bulevard vor fi amplasate câteva ecrane de mari dimensiuni, pentru ca astfel să poată fi urmărit întreg ceremonialul religios.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole