G4Media.ro

Ghinea (USR): De ce se grăbesc Boloș și Ciolacu cu e-factura? Prostie…

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Ghinea (USR): De ce se grăbesc Boloș și Ciolacu cu e-factura? Prostie de milițieni, oamenii ăștia habar nu au cum funcționează o firmă

Cristian Ghinea, fost ministru USR al fondurilor europene, îi acuză pe premierul Marcel Ciolacu și ministrul de Finanțe Marcel Boloș că au forțat introducerea facturării electronice fără ca sistemul ANAF și firmele private să aibă timp să se pregătească.

Ghinea susține că cei doi s-au grăbit să implementeze măsura pentru că bugetul statului avea nevoie de bani și arată că Franța, Germania și Polonia au acordat mult mai mult timp sistemelor economice să se pregătească pentru această schimbare radicală.

”Cam așa e cu guvernarea asta cu ADN de milițieni intersectați genetic cu securiști. Ciolacu a aflat în fine ceea ce tot mediul privat știe de săptămâni bune, anume că facturarea electronică va bloca sistemul. Și ca orice securici care și-a depășit limita de incompetență, vrea să scoată pârleală prin show și gargară. Face ședință de guvern azi, pe 29 decembrie, cu doar trei zile înainte ca măsura să devină obligatorie pentru toate firmele. Problema în sine nu e măsura, ci modul în care e pusă în aplicare. Avem un nou exemplu de heirupism. Fac azi analize. Da, azi, cu trei zile înainte de intrarea în vigoare a deciziei, se mai face o analiză”, a declarat Ghinea, potrivit unui comunicat de presă.

Reamintim că zeci de firme din mediul privat au anunțat că le este imposibil să aplice de la 1 ianuarie 2024 facturarea electronică din cauza procedurilor greoaie.

”Faptul că SRI e implicat în digitalizarea ANAF nu rezolvă problema, ci o agravează, că doar habar nu avem ce firme are sau protejează SRI, e secret și e legal (…) Are ANAF-ul infrastructura pregătită? Crapă serverele doar la câteva mii de accesări ale firmelor care trebuie să parcurgă o procedură deloc simplă pentru înscriere. Cum vor rezista ele la milioane de facturi emise zilnic? Sunt firmele pregătite la nivel de softuri sau chiar la nivel de competențe digitale ale angajaților? Deja două mari firme, Vodafone și E-On și-au notificat clienții că nici vorbă de facturare electronică până la jumătatea anului 2024. Cum vor băga firmele în contabilitate cheltuielile pentru telefoane și energie? Ăăăăăă, cum ar zice Ciucă, șeful la cealaltă baracă a statului milițienesc. Se putea evita această problemă? Evident. Dacă cei doi Marcei ar fi citit PNRR-ul. Unde am anticipat această problemă și am insistat ca jalonul cu digitalizarea sistemului fiscal, care includea și facturarea electronică în urma cererilor insistente ale ANAF, să fie implementat cât mai târziu”, a mai scris Ghinea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Factura simplificata ( <400 euro) nu ramane exceptata de la e-facturare ca si pana acum???

    • Totusi, autorul art sau altcineva ini piate spune daca factura simplificata e exceptata?
      Multumesc

  2. Nu ca USR-ul proaspat aliat cu PMP-ul infiintat de un dovedit, sustinut si in trecut cand nu era dovedit. Cu un asemenea parcurs, te cred si eu ca ai toate atuurile sa acuzi opozitia in numele partidului.

    • Si legatura dintre comentariul tau si articolul in cauza unde este? Vezi cumva o altternativa viabila la USR cu PMP si FD? Presimt ca si Reper + partidul verde vor veni alaturi de ei. Avem nevoie de o alternativa clara la USL si rusofili…. Avem nevoie de fiecare vot! Nu sunt perfecti, nu sunt cei mai buni, dar spre deosebire de ceea ce se vede, sunt cei mai ok. Pana apar altii mai buni….

  3. Vine un super an electoral si e nevoie de bani pentru pomeni. Poate astfel de masuri pompieristice vor determina electoratul din mediul privat sa isi exercite dreptul de vot la anul, altfel 2025 vine cu impozit progresiv.

  4. Opoziție de tip AUR, de circari.
    Niciodată nu am auzit la USR o idee constructivă, critică argumentată, bazată pe măsuri alternative.
    Cerșesc voturi țipând isteric că PSD e nașpa.
    Pe de altă parte USR voia digitalizare…

    • Breten Marsel, tu ești?
      As-Salaam…

    • cam toate ideile si legile propuse de USR sunt mult mai bine fundamentate si explicate decat orice dinspre USL, dar tu vrei sa ti le explice cineva intr-o romana simplificata de nivel Ciolacu-Ciuca si asta nu se poate. Sau nu vrei sa te interesezi la sursa, si mergi pe fentele presei cumparate de USL.

  5. Se grabesc pentruca pot ! Au luat-o in gura pe asta cu evaziunea si trebuie sa se faca ca lucreaza ! Acum cica e stabilitate . In coruptie . Nici un oficial al statului nu mai are nici o problema cu coruptia caci ea, nu mai exista -zic ei ! Acum ”lupta”cu evaziunea. Se fac ca nu stiu ca evaziunea se face fara nici o factura , de nici un fel, ca nu exista nici o lupta cu ea in prezenta masiva, generalizata, a coruptiei. Ca si Colectiv candva Azilele groazei , Crevedia, Ferma Dacilor sunt manifestari ale coruptiei -atat in forma de aparie cat si in ”rezolvarea”lor si ar trebui sa arate concret cetatenilor cum le intra inclusiv moartea in casa si ca ”Coruptia ucide !”nu a fost o metafora……

  6. mai usor sa faci bani din amenzi decat din impozite