G4Media.ro

Raport ActiveWach: rata locuinţelor supraaglomerate din România este de trei ori mai…

Foto: G4Media

Raport ActiveWach: rata locuinţelor supraaglomerate din România este de trei ori mai mare decât media europeană

Un raport ActiveWatch și Fundația Parada lansat vineri atrage atenția asupra faptului că, în comparaţie cu media europeană, în ţara noastră sunt de trei ori mai multe gospodării în care locuiesc mai multe generaţii sau gospodării supradimensionate. Mai exact, 45,8%, faţă de 17,1%.

„Asta înseamnă mai multe familii care locuiesc în aceeaşi locuinţă pentru că nu îşi permit costurile de chirie sau costurile de achiziţionare pe piaţa liberă. Trendul în Uniunea Europeană este de a discuta despre ceea ce se numeşte criza locuirii, pentru că în momentul de faţă, aceasta este cea mai costisitoare cheltuială pentru mulţi: facturi, chirii, rate la apartamente, însă la noi putem observa că această temă lipseşte cu desăvârşire”, a declarat Irina Zamfirescu, autoarea raportului ActiveWatch.

Iar astfel de exemple găsim la tot pasul. Numai în centrul Bucureştiului sunt sute de astfel de familii care îşi duc traiul de la o zi la alta, în condiţii precare. Pentru a ne convinge de condiţiile în care trăiesc semenii noştri vulnerabili, e echipă G4Media.ro împreună cu un reprezentant al Fundaţiei „Parada” au mers la o astfel de locuinţă care se află pe strada Oiţelor, foarte aproape de Piaţa Unirii, unde în două camere locuiau peste 10 persoane.

Aşa am cunoscut-o pe Mariana (43 de ani) care locuieşte cu chirie împreună cu alţi patru membri ai familiei (tată, soţ şi doi copii), într-o bucătărie de doar câţiva mp. Este singura care are un venit. Din cei 2.000 lei pe care îi câştigă lunar, plăteşte 500 lei chiria. Nu are apă, căldură şi nici lumină. În aceeaşi curte, într-o altă cameră, locuiesc alte şase persoane. Toţi membrii aceeaşi familii.

Îngrijorător este faptul că autorităţile par complet depăşite de fenomen. Potrivit Active Watch, primăriile din Bucureşti aveau înregistrate anul acesta în luna iulie nu mai puţin de 14.262 de cereri pentru locuinţe sociale, în condiţiile în care existau doar trei locuinţe disponibile. Pentru a acoperi acest deficit, dar şi pentru a integra persoanele vulnerabile în comunitate, unele primării de sector subvenţionează plata chiriilor. Sectorul 2, spre exemplu, plăteşte în jur de 1.000 de subvenţii.

„Este între 700 de lei şi 1.000 de lei. Vrem acum ca la finalul anului să actualizăm acest preţ pentru că nu a mai fost actualizat de ani de zile. Condiţiile de acordare sunt în funcţie de ancheta socială pe care o facem, în funcţie de punctajul obţinut. Sunt câteva sute, cred că o mie de subvenţii.”, a declarat pentru G4Media.ro, Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2.

În Strategia Naţională pentru Locuire 2022-2050, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației arăta că doar 12 % dintre primăriile care au răspun unui chestionar naţional aveau locuinţe sociale. Mai exact, acestea aveau înregistrate 40.161 de cereri pentru 16.290 de locuinţe sociale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...