G4Media.ro

Cum a fost modificată o lege, din pix, la Monitorul Oficial /…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cum a fost modificată o lege, din pix, la Monitorul Oficial / Autorii rectificării legislative susțin că au îndreptat o eroare materială / Fostul ministru Stelian Ion: ”Vădit ilegal și neconstituțional” / Miza: deblocarea angajărilor la Inspecția Judiciară

O sintagmă din Legea 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost înlocuită cu o alta prin simplă rectificare legislativă, fiind considerată o eroare materială, nu prin proiect de lege sau ordonanță de urgență, potrivit fostului ministru al Justiției Stelian Ion (USR).

Sintagma „media aritmetică a notelor acordate la cele două probe” a fost înlocuită cu „suma punctajelor acordate la cele două probe” prin rectificarea legislativă făcută la cererea Secretariatului General al Camerei Deputaților, la cererea Ministerului Justiției și cu avizul Consiliului Legislativ, condus de fostul ministru al Justiției Florin Iordache, controversat în special din cauza OUG13, prin care legile Justiției urmau să fie mutilate.

Sintagma din articolul 80 alineatul 12 teza I a Legii 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii bloca concursurile de numire la Inspecția Judiciară (IJ), au explicat pentru G4Media.ro surse judiciare.

Problema a fost semnalată CSM de către conducerea IJ încă din martie 2023. Inspecția a cerut însă elaborarea unui proiect de lege sau de ordonanță de urgență ca să corecteze actul normativ.

  • ”Considerăm că se impune sesizarea Ministerului Justiției în vederea declanșării unei proceduri de modificare legislativă a art. 80 alin. (12) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, anterior elaborarii și aprobării Regulamentului privind Concursul pentru numirea în functia de inspector judiciar”, a arătat IJ în cererea către CSM.

În schimb, legea a fost ”corectată” printr-o simplă rectificare legislativă la Monitorul Oficial. Vezi aici la pagina 16.

  • <<Prin cererea de rectificare, Ministerul Justiției menționează că, „[…] s-a constatat existența unei erori materiale […], în sensul că, deși pentru cele două probe ale concursului […] punctajele maxime ce pot fi acordate sunt de 30 și, respectiv, 70 de puncte, iar pentru a fi declarați admiși candidații trebuie să obțină o notă finală de minimum 70 de puncte, dintr-o eroare s-a prevăzut că nota finală a candidaților se calculează ca medie aritmetică a notelor acordate la cele două probe>>, arată Consiliul Legislativ în avizul dat rectificării legislative. Vezi documentul aici.

Fostul ministru al Justiției Stelian Ion: ”Un abuz grosolan”

Fostul ministru al Justiției Stelian Ion (USR) a explicat, într-o postare pe Facebook, de ce din punctul său de vedere modificarea este un ”abuz grosolan”:

”Așa-zisa rectificare a Legii CSM, apărută în Monitorul oficial de ieri reprezintă un abuz grosolan. Erorile din mintea celor care votează legi fără să analizeze cu atenție consecințele acestor legi nu sunt erori materiale care să poată fi rectificate printr-o simplă cerere adresată Monitorului oficial. Pentru a corecta aceste anomalii din lege este nevoie de modificarea legii, cu parcurgerea tuturor procedurilor legislative.

Nu avem de a face cu o virgulă pusă aiurea, o literă lipsă, un dezacord gramatical sau o trimitere către un text inexistent. Să înlocuiești într-o lege sintagma “media aritmetică a notelor” cu sintagma “suma punctajelor” este o operațiune vădit ilegală și neconstituțională.

De ce să nu fie menținută regula mediei aritmetice și schimbată legea în altă parte, anume la punctajul minim pentru validarea rezultatelor. Anomalia putea fi rezolvată în mai multe feluri, iar asta o putea face doar Parlamentul, nicidecum niște funcționari.

În Parlament este permisă dezbaterea unor amendamente direct în plen, spre exemplu atunci când se îndreaptă erori materiale. O asemenea propunere de “amendament” cum este cea în discuție nu ar fi putut să fie primită direct în plen, fără o dezbatere și fără vot în comisii. O rectificare făcută direct în Monitorul oficial cu atât mai puțin ar fi de acceptat. Dealtfel, Inspecția Judiciară nu a cerut rectificarea legii, ci modificarea ei.

Precedentul creat este foarte periculos pentru că în felul acesta ne putem trezi cu tot felul de modificări ale legilor, făcute peste noapte de unii funcționari.

Sursa acestor aberații legislative este graba cu care actuala majoritate toxică emite unele acte normative. Vă amintiți, desigur, viteza cu care a lucrat comisia specială de modificare a legilor justiției în vremea ministrului Predoiu.

E greu pentru actuala majoritate sa recunoască prostia pe care a făcut-o și pune acum totul pe seama unei simple erori materiale. Probabil acesta este motivul pentru care actuala putere nu a promovat, prin MJ, un proiect de modificare a legii. Ar fi fost greu de înțeles pentru oficialii europeni de ce este nevoie, la scurt timp după votarea “minunatelor” legi ale justiției, de o nouă intervenție legislativă. Ce să explice guvernul?

În fine, Sistemul are propriile sale reguli și proceduri de lucru, iar acestea nu au nicio legatură cu statul de drept. Sunt mecanisme care funcționează prin relații personale, prin forțarea legii, prin închiderea ochilor, prin exercitarea abuziva a unor funcții. Cum altfel putem explica lejeritatea cu care Consiliul Legislativ a dat aviz pozitiv pentru această aberație, ca și cum avizul ar fi rezultat dintr-o negociere, dintr-o tocmeală instituțională, nu din analiza atentă a solicitării de rectificare.

Iar la capătul firului ce vedem? Încercarea de a organiza niște concursuri la Inspecția Judiciară, adică la instituția care în ultimii ani a făcut ravagii în magistratură prin hărțuirea unor magistrați cu coloană vertebrală și prin protejarea magistraților care au servit umil Sistemul.

Oricum, rezolvarea de tip balcanic a problemei are și alte vulnerabilități. Pentru că aceste concursuri se vor organiza în baza unor dispoziții lovite de nulitate absolută. Legea spune clar ca modificarea actelor normative prin operațiunea rectificării este lovită de nulitate. Așadar, rezultatele viitoarelor concursuri ar putea fi, la un moment dat, contestate inclusiv pentru acest motiv.

Concluzia este ca România devine, pe zi ce trece, un sat fără reguli și fără câini, un stat diform și imprevizibil în care legea e facultativă, sau flexibilă, după interesul unora și al altora”, a explicat fostul ministru Stelian Ion pe Facebook.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Si modificarile la Codul Fiscal au fost modificate dupa aprobarea in guvern si asumarea raspunderii si pana la semnarea de catre Fiinta Nelocuita care stie asta ca altfel nu i-ar fi luat doua saptamani (sau una dupa trecerea de CCR) sa semneze … Identic s-a produs…..

  2. România este o cleptocratie , nu un stat democratic.

    Cleptocrația se afla deasupra Constituției , ca in orice stat cleptocratic.

  3. Din elita noastră politica (zic elita nu pt ca ar fi ceva exceptional, dar asta e denumirea folosita și pentru pătura sociala ruseasca) se ridica cineva cu vorbele sa încadreze în normele de democrație, valori, morala aceste apucături. De ka 10 august încoace nu mai aud pe nimeni.
    Și ju ma refer la un post pe fb insta ori tv uri sordide.