
Rusia nu are în plan o mobilizare suplimentară după ce 335.000 de persoane s-au înrolat în acest an, susține Șoigu
Rusia nu are în plan o mobilizare suplimentară pentru operaţiunea militară din Ucraina, în condiţiile în care peste 335.000 de persoane s-au înrolat în acest an pentru a lupta în forţele armate sau unităţi de voluntari, a afirmat marţi ministrul apărării, Serghei Şoigu, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Rusia îşi întăreşte forţele armate şi creşte producţia de armament în aşteptarea unui război lung în Ucraina, unde liniile frontului rămân aproape neschimbate de un an.
‘Nu există planuri pentru o mobilizare suplimentară’, a spus Şoigu adresându-se unor generali cu funcţii de conducere, conform imaginilor difuzate de televiziunea de stat. ‘Forţele armate au numărul de personal militar necesar pentru a purta operaţiunea militară specială’, a adăugat el.
Şoigu, un aliat al preşedintelui Vladimir Putin, a salutat patriotismul celor care s-au înrolat.
‘De la începutul anului, mai mult de 335.000 de persoane au intrat în serviciul militar cu contract şi în formaţiuni de voluntari. Numai în septembrie, peste 50.000 de cetăţeni au semnat contracte’, a precizat el.
Aceste cifre indică faptul că Rusia a făcut progrese semnificative atât în noi recrutări, cât şi în absorbirea multor luptători din grupul de mercenari Wagner în ‘formaţiuni de voluntari’.
Preşedintele Putin a ordonat o ‘mobilizare parţială’ de 300.000 de rezervişti în septembrie 2022, determinând sute de mii de bărbaţi tineri să plece din ţară pentru a evita să fie trimişi să lupte.
Între timp, Putin a spus în mod repetat că nu este necesară o nouă mobilizare, după ce unii oficiali ruşi au considerat-o pe prima o greşeală din cauza acestor plecări.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii