G4Media.ro

Peste 200 de kilograme de peşte şi 42 de unelte de pescuit…

Sursa Foto: News.ro

Peste 200 de kilograme de peşte şi 42 de unelte de pescuit au fost confiscate de poliţişti în Delta Dunării

Peste 200 de kilograme de peşte şi 42 de unelte de pescuit au fost confiscate de poliţişti în urma unei acţiuni desfăşurate în Delta Dunării, iar cu acest prilej au avut loc şi două percheziţii, transmite News.ro

Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei au transmis sâmbătă, că poliţiştii Serviciului de Poliţie „Delta Dunării” au acţionat, în această săptămână, pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal.

Astfel, au fost făcute două percheziţii domiciliare, constatate două infracţiuni la O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi indisponibilizate 228 de kilograme de peşte, de diferite specii şi 42 de unelte de pescuit.

De asemenea, în cadrul acţiunii, poliţiştii au legitimat patru persoane şi au verificat un mijloc de transport.
Valoarea bunurilor ridicate este de 7.916 de lei.

Astfel, în continuarea cercetărilor într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârşirea mai multor infracţiuni de braconaj piscicol, poliţiştii Serviciului de Poliţie „Delta Dunării” au percheziţionat două imobile situate în localitatea Sarinasuf, judeţul Tulcea.

“Astfel, au fost descoperite, într-o anexă a unui imobil, 42 de unelte de pescuit, tip setcă monofilament, în care erau capturate 228 de kilograme de peşte proaspăt, din speciile babuşcă şi şalău, sub dimensiunea minimă legală. Uneltele de pescuit au fost ridicate, în vederea confiscării, urmând a fi introduse în Camera de Corpuri şi Obiecte Delicte”, au precizat reprezentanţii IGP.

Cantitatea de peşte a fost confiscată şi predată unei societăţi de profil, spre valorificare.

Poliţiştii vor extinde cercetările în această cauză cu privire la săvârşirea infracţiunilor de reducerea debitului şi a volumului de apă pe cursurile de apă, în scopul pescuitului ilegal şi producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...