G4Media.ro

23 de arestări în Spania în cadrul unei anchete privind o rețea…

Sursa foto: European Council

23 de arestări în Spania în cadrul unei anchete privind o rețea infracțională dedicată fraudei în domeniul finanțării agriculturii

23 de persoane au fost arestate în 25 și 26 septembrie, în cadrul unei anchete conduse de Parchetul European (EPPO) din Madrid (Spania) privind o presupusă rețea infracțională dedicată fraudei în domeniul fondurilor agricole ale UE, se arată într-un comunicat al instituției.

Potrivit Parchetului European, arestările au fost efectuate în Córdoba, Sevilla, Écija și Jerez de la Frontera de către unitatea specializată în infracțiuni economice și fiscale a poliției naționale spaniole (Unidad de Delincuencia Económica y Fiscal de la Policía Nacional – UDEF).

Persoanele reținute sunt suspectate că au pus la cale o schemă infracțională complexă, în care au fost implicate mai multe societăți, care au profitat de pe urma vânzării de drepturi de proprietate fictive către solicitanții de fonduri din cadrul politicii agricole comune (PAC) a UE.

Potrivit probelor, rețeaua infracțională a făcut posibil ca solicitanții să pară a fi în posesia sau închirierea unor parcele de teren, pentru a atinge pragurile bazate pe hectare cerute de PAC și a obține astfel fondurile căutate.

Pentru a pune în aplicare această schemă, se crede că suspecții au simulat drepturi de proprietate sau au recurs la contracte de închiriere false. Adevărații proprietari ai terenurilor nu știau că parcelele erau utilizate în mod fraudulos de către terți pentru a primi fonduri UE.

Se presupune că persoanele în cauză au comis mai multe infracțiuni de fraudă privind subvențiile și de falsificare, cauzând un prejudiciu estimat la 3 milioane de euro pentru bugetul UE.

Ancheta a început anul trecut, după ce Departamentul pentru Agricultură al Guvernului Comunității Autonome Andaluze a transmis un raport de infracțiune către EPPO. Ancheta care a urmat a scos la iveală existența unei rețele infracționale care operează în toată Andaluzia.

Pe lângă arestări, UDEF a confiscat, de asemenea, conturi bancare și proprietăți legate de persoanele investigate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Au toreat Sistemul până ce coarnele ascuțite și lungi ale Sistemului ia agățat….acuma vor fi ei toreați de către greutatea legilor.
    Se os empollo la cosa machotes!