G4Media.ro

Navalnîi va primi „cea mai severă pedeapsă posibilă” timp de un an…

Sursa foto: Alexander NEMENOV / AFP

Navalnîi va primi „cea mai severă pedeapsă posibilă” timp de un an / Opozantul rus va fi transferat într-o celulă individuală din cauza „incorigibilității” sale / „Mă simt ca un star rock obosit, în pragul depresiei”

Liderul opoziției ruse încarcerat Alexei Navalnîi va primi „cea mai severă pedeapsă posibilă” timp de 12 luni, a declarat miercuri seară Navalnîi pe Telegram, potrivit The Guardian.

În urma unui apel în cazul său, ieri, Nalvalnîi a aflat că va fi transferat într-o unitate de tip celulă unică într-un EPKT – cea mai strictă formă de izolare – din cauza „incorigibilității” sale.

„Mă simt ca un star rock obosit, în pragul depresiei. Am ajuns în vârful topurilor și nu mai am pentru ce să mă străduiesc”, a postat el pe Telegram. „Pe de altă parte, eu am fost cel care nu a zburat până în vârf, ci am căzut la fund. Și acolo, după cum știți, pot oricând să bată de jos”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Probabil e mai bine decât în libertate prin occidentul decadent

  2. of, of , mai Papillon …