G4Media.ro

VIDEO Meta a lansat Quest 3, casca de realitate mixtă care costă…

sursa foto: Facebook/ Meta Quest

VIDEO Meta a lansat Quest 3, casca de realitate mixtă care costă 500 de dolari

A treia generaţie a căştilor Quest prezentate de Meta face trecerea de la realitatea virtuală la realitatea mixtă şi pune accentul pe jocuri, transmite News.ro.

Meta a anunţat Quest 3, o cască care nu mai este doar de realitate virtuală, precum modelele anterioare, ci de realitate mixtă. În fapt, compania insinuează că, la 500 de dolari, aceasta este o alternativă accesibilă la Apple Vision Pro.

Trecerea la realitatea mixtă înseamnă că noua cască Meta nu se rezumă la generarea unor medii 3D, ci poate să suprapună elemente virtuale mediului real.

Quest 3 se bazează pe chipset-ul Snapdragon XR2 Gen 2 şi 8GB RAM, iar compania spune că performanţa grafică ar trebui să se dubleze.

Opţiunile de stocare încep de la 128GB, dar, pentru 650 de dolari, pot ajunge şi 512GB, în vreme ce autonomia rămâne la acelaşi nivel, undeva între o oră şi jumătate şi trei ore.

Meta spune că Quest 3 are cele mai bune lentile pe care le-a pus vreodată pe o cască. Este vorba de câte o lentilă LCD de 2064 x 2208 pixeli pentru fiecare ochi. Câmpul vizual este de 110 grade pe orizontală şi 96 de grade pe verticală.

Pe partea frontală sunt plasate două camere color, cu o latenţă de doar 12 milisecunde.

Meta îţi poziţionează noua cască în primul rând ca un dispozitiv de jocuri, dar spune că este potrivit şi pentru fitness. Pe aceasta vor putea fi jucate titluri precum Roblox, Assassin’s Creed Nexus şi Asgard’s Wrath 2.

Quest 3 va intra pe piaţă pe 10 octombrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...