G4Media.ro

Poliţiştii care contribuie la capturarea de mari cantităţi de droguri sau denunțarea…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Poliţiştii care contribuie la capturarea de mari cantităţi de droguri sau denunțarea faptelor de corupție să primească bonificații, propune Ministerul Afacerilor Interne

Ministerul Afacerilor Interne doreşte introducerea unor reglementări în lege prin care poliţiştii care contribuie la mari capturi de droguri, arme sau la denunţarea unor fapte de corupţie să poată primi bonificaţii, a anunţat, miercuri, secretarul de stat în MAI, chestor general de poliţie Bogdan Despescu, relatează Agerpres.

„La iniţiativa ministrului Afacerilor Interne vom propune o reglementare privind acordarea de bonificaţii poliţiştilor în raport de criterii de performanţă pentru îndeplinirea unor activităţi care au condus la capturarea unor cantităţi semnificative de droguri, substanţe interzise, arme şi muniţii, indisponibilizarea unor sume mari de bani precum şi denunţarea unor fapte de corupţie”, a spus Despescu, într-o conferinţă la sediul MAI.

El a precizat că, în urma dezbaterilor la nivelul Ministerului, vor fi propuse măsuri de consolidare a cadrului legislativ pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului şi combaterea infracţionalităţii, în special privind traficul de droguri, traficul de persoane, arme, siguranţă rutieră şi migraţie ilegală.

Una dintre modificările avute în vedere prevede ca poliţia să poată dispune din oficiu urmărirea penală în anumite situaţii, pentru ca DIICOT să se degreveze de cauzele cu un caz de complexitate scăzut, poliţistul antidrog având un rol activ în investigarea acestor fapte.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. pai ramane MAI fara personal !

  2. Asta e un fel de spor pentru praf. E meseria lor sa faca asta si nu-i obliga nimeni sa fie politisti daca nu-si fac treaba sa fie dati afara.

  3. Pai deja primesc spaga sa nu faca treaba. Cat de mare ar trebui sa fie bonusul ca depășească șpaga?