G4Media.ro

Colegiul Medicilor: 10% dintre medici au suferit o agresiune fizică în legătură…

Sursa foto: Pixabay / Julio César Velásquez Mejía

Colegiul Medicilor: 10% dintre medici au suferit o agresiune fizică în legătură cu actul medical efectuat

Aproximativ 10% dintre medicii din România au suferit o agresiune fizică în legătură cu actul medical efectuat, au anunţat, marţi, reprezentanţii Colegiului Medicilor din România (CMR), relatează Agerpres.

Potrivit acestora, CMR a realizat, recent, un studiu privind sindromul de burnout în rândul medicilor şi riscul de malpraxis, iar rezultatele „indică faptul că 10% dintre cei peste 8.000 de medici respondenţi au suferit o agresiune fizică în legătură cu actul medical efectuat”.

Oficialii CMR susţin că, potrivit studiului, cei mai expuşi riscului de agresiune sunt medicii sub 35 de ani (13%).

Totodată, specialităţile cu procente ridicate sunt psihiatrie (21%), anestezie şi terapie intensivă (20%), pediatrie – interne (12%) şi chirurgie generală, obstetrică-ginecologie şi reabilitare (11%).

Totodată, CMR şi-a manifestat, marţi, printr-un comunicat de presă, solidaritatea şi susţinerea faţă de cadrele medicale „care îşi exercită profesia în condiţii dificile şi care se confruntă cu ameninţări şi agresiuni din partea populaţiei”, referindu-se la cazurile de agresiune fizică şi verbală înregistrate, în ultima perioadă, în Secţia de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani.

CMR, alături de Colegiul Medicilor din Botoşani, fac apel la responsabilitate din partea populaţiei, care a reacţionat după decesul în Maternitatea din Botoşani a Alexandrei Ivanov, o tânără de 25 de ani ignorată timp de mai multe ore de cadrele medicale responsabile de tratarea ei.

„Înţelegem îngrijorarea şi durerea provocate de un incident sau pierdere în rândul pacienţilor. Cu toate acestea, este esenţial să menţinem respectul şi înţelegerea pentru munca medicilor şi a personalului medical, care depun constant eforturi pentru a oferi îngrijire de calitate, deseori în condiţii de stres şi resurse limitate. Pe lângă situaţiile extreme, care pun medicii în pericol de a fi agresaţi verbal şi fizic, medicina defensivă a devenit o realitate în sistemul medical din ţara noastră, ceea ce înseamnă că o parte dintre medici profesează mai degrabă cu intenţia de a se proteja de eventuale acuzaţii decât pentru nevoia reală a pacientului. Aceasta nu numai că poate genera costuri suplimentare pentru sistemul de sănătate, dar poate şi să afecteze calitatea îngrijirii medicale oferite”, se arată în comunicatul semnat de preşedintele CMR, Daniel Coriu, şi de preşedintele Colegiului Medicilor din Botoşani, Constantin Didi Moşneguţu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. 50% sunt șpăgari

    • Spagarul Oprescu si spagara Pintea ambii din partidul mafiei au suferit datorita agresiunii DNA.

  2. sa-si faca treaba bine si nu mai sufera afectiuni fizice

  3. Doar 10% sunt șpăgari și mediocrii ?!