G4Media.ro

Nadal: Djokovic este cel mai bun din istorie şi nu există nimic…

Sursa foto: Twitter / Novak Djokovic

Nadal: Djokovic este cel mai bun din istorie şi nu există nimic de discutat în acest sens

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a afirmat într-un interviu difuzat miercuri de ziarul sportiv AS că rivalul său sârb Novak Djokovic este cel mai bun jucător din istorie, ţinând cont de trofeele pe care acesta le-a cucerit până acum, transmite Agerpres.

În acest sezon, Djokovic a ajuns la un total de 24 de titluri de Mare Şlem, depăşindu-l pe Nadal, care are în palmares 22 de trofee majore.

„Cred că cifrele sunt cifre şi statisticile sunt statistici. Şi, în acest sens, cred că el are cifre mai bune decât mine, iar acest lucru este incontestabil. Nu am un ego suficient de mare pentru a încerca să maschez o realitate care nu este. Acesta e adevărul. Restul sunt gusturi, inspiraţie, senzaţii pe care unul sau altul ţi le poate transmite, ca să îţi placă mai mult unul sau altul. Cred că, în ceea ce priveşte titlurile, Djokovic este cel mai bun din istorie şi nu există nimic de discutat în acest sens”, a declarat spaniolul.

„Apoi, ca întotdeauna, fiecare poate combina povestea după cum doreşte, spunând că am suferit multe leziuni. Ghinion pentru mine sau ghinion că am avut corpul aşa. El a avut altul şi, în anumite privinţe, asta face parte şi din sport. Îl felicit (pe Djokovic) pentru tot ceea ce a realizat şi asta nu îmi provoacă niciun fel de frustrare. Am spus-o şi când am fost cel care a câştigat cele mai multe Grand Slam-uri, am spus când eram la egalitate şi o spun acum, când sunt în urma sa. Nu voi fi cel care încearcă, printr-o luptă personală, să-mi doresc să fiu ceea ce nu sunt. Ceea ce este, este, iar ceea ce nu este, nu este. Spun asta foarte mulţumit de tot ce am făcut.”, a adăugat Nadal.

În vârstă de 36 de ani, Novak Djokovic ocupă în acest moment prima poziţie în clasamentul ATP, pentru a 392-a săptămână în cariera sa (record absolut).

Sârbul a disputat în total 59 de meciuri directe împotriva lui Rafael Nadal în circuitul profesionist, bilanţul fiindu-i favorabil (30 de victorii pentru Djokovic, 29 pentru Nadal). Spaniolul a câştigat ultima lor confruntare, anul trecut în sferturile de finală la Roland Garros, unde Nadal a cucerit cel de-al 22-lea său titlu de Mare Şlem.

Rafael Nadal (37 de ani), care a fost supus unei intervenţii chirurgicale la şold, la începutul verii, speră să revină în competiţie în 2024, după ce va trece peste problemele medicale care l-au făcut să se retragă temporar din tenis.

„Medicii spun că totul a decurs bine, dar am experimentat deja multe. Realitatea este că îmi place să fiu precaut şi aştept să văd dacă atunci când termenele care în teorie trebuie respectate sunt îndeplinite şi totul este în regulat, sau sunt aşa cum sperăm cu toţii să fiu. Mă refer la medici, la echipa mea şi la mine. Deocamdată se pare că totul a decurs bine, dar a fost o operaţie importantă şi adevărul este că trebuie să ai puţin mai multă răbdare”, a precizat campionul iberic.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...