G4Media.ro

Veştea anunță că până acum au fost semnate 2.116 contracte în valoare…

Sursa foto: Pixabay

Veştea anunță că până acum au fost semnate 2.116 contracte în valoare de peste 23 de miliarde lei prin Programul „Anghel Saligny” / Banii sunt dați direct primăriilor de la bugetul de stat

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a anunţat, marţi, că 44 de noi investiţii în infrastructură primesc finanţare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, ca urmare a semnării contractelor şi astfel, până în prezent, au fost semnate prin acest program un număr de 2.116 de contracte, în valoare de peste 23 de miliarde de lei, relatează News.ro.

Contractele semnate marți, în valoare totală de 467.470.704,25 de lei, urmăresc modernizarea şi reabilitarea drumurilor de interes local, precum şi înfiinţarea sau extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi a celor de canalizare, mai arată comunicatul de presă al MDLPA.

„Este mereu o bucurie să mă întâlnesc cu oameni de administraţie dedicaţi comunităţilor pe care le conduc şi care fac demersuri serioase şi profesioniste pentru elaborarea şi punerea în practică a proiectelor de care locuitorii au nevoie pentru a duce o viaţă decentă, prin facilitarea accesului la servicii publice de calitate”, a precizat ministrul Adrian Veştea, conform sursei citate.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, se ridică la 2.116, în valoare totală de peste 23 de miliarde de lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Hai doamne ajuta ca trebuia sa manance si gura lor 23 mld de lei acum inainte de multiplele alegeri din 2024. Sa nu fie cu pacat si sa se lase pe tanjala administratiile locale in frunte cu micutii parveniti de la fruntea primariilor.

  2. Sunt bani căcălău, pentru alegeri, evident!