G4Media.ro

Ciolacu, întrebat dacă va fi reintrodusă compensarea cu 50 de bani a…

sursa foto: Pixabay

Ciolacu, întrebat dacă va fi reintrodusă compensarea cu 50 de bani a preţului carburanţilor: să am o discuţie să vedem de ce a crescut preţul / ”Avem al doilea preţ din Europa ca şi cel mai mic”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, chestionat dacă este luată în calcul reintroducerea măsurii de compensare a preţului carburanţilor cu 50 de bani, în condiţiile în care motorina a ajuns la 7,5 lei per litru, că va exista o discuţie în Guvern pentru a vedea de ce a crescut preţul, relatează News.ro.

Liderul PSD a adăugat că ţara noastră are al doilea cel mai mic preţ la carburanţi din Europa, iar scumpirea nu este atât de mare, acciza fiind raportată la anul 2018. „Deci statul român în acest moment ia cea mai mică acciză din Europa ca să menţinem inflaţia cu o singură cifră, cum am reuşit”, a mai precizat prim-ministrul.

„O să am o discuţie să vedem de ce a crescut preţul. Am înţeles că s-a mărit iarăşi barilul. Este foarte uşor de influenţat în urma războiului, dar vreau să vă spun un lucru – ştiţi că avem al doilea preţ din Europa ca şi cel mai mic. Mi se pare că Bulgaria mai are cu 0,1 mai puţin de cât România. Deci este o scumpire care s-a văzut în toată lumea şi în toată Europa. O să încercăm să o menţinem într-un grafic. De asemenea, ştim că preţul la carburant pe tot lanţul aduce până la urmă scumpiri. Nu e o scumpire atât de mare. Noi avem acciza blocată raportată la 2018. Deci statul român în acest moment ia cea mai mică acciză din Europa ca să menţinem inflaţia cu o singură cifră, cum am reuşit”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat într-o conferinţă de presă susţinută luni după participarea la deschiderea anului şcolar dacă este luată în calcul reintroducerea măsurii de compensare cu 50 de bani a carburanţilor, în contextul scumpirii benzinei care a ajuns la 7,5 lei/l.

Şeful Executivului a mai spus că a văzut că motorină s-a scumpit mai mult.

„Este şi normal. De obicei motorina se foloseşte în război, din câte ştiu eu”, a completat Ciolacu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Pretul per litru motorina la preluarea Guvernarii Ciolacu era 7.20 lei. Azi, de 11 septembrie, Ciolacu a dat 7.50. Comemorarea WTC din New York.

  2. Raportat la salariul din Romania (400)euro ,este enorm de mult .Imposibil sa umplui un rezervor ,daca mai ai și rate,copii…Suntem in cct până la gât

  3. Inca o vrăjeala din repertoriul premierului “ vorbe nu fapte “!si reclama gratuita in presa asa zisa independenta

  4. Zici că ne vorbește nea Gicu’ de la sculărie.. vai steaua noastră..

    • Pāi…nici nu e asa departe ca pregatire domnu’ prim. Ca şi pregatire, scuzati greseala anterioară.

  5. Ca si salariul mediu (pentru privați) suntem cam la coada clasamentului un Europa si ca si prim-ministru domnul cioleaqu stie asta dar ca si cum n-ar sti evidentiaza doar aspectele care-i avantajeaza prestatia lamentabila de conducator.

  6. Guvernarea PSD întotdeauna a adus inflație.
    PSD taie salarii la bugetari, privat, tot apoi PSD taie pensii pe baza de contribuție, de veteran, tot apoi PSD taie alocațiile copiilor, bursele lor, tot.
    Cu cât?
    Vedeți la fiecare sfârșit de an rata inflației, cea oficială dar și cea pe care o simțiți voi.
    De ex anul trecut 20% PSD a tăiat toate veniturile.
    Să mergeți să votați PSD sau dacă nu, va ambalat PSD niste psd-isti in foiță de AUR, mergeți la AUR.

  7. Ce-mi place când compara ei prețurile cu alte țări neaducand în discuție și nivelul veniturilor, nivelul costului vieții!

  8. A plouat … sa vedem de ce a plouat …
    Inflație sa fie și bani pentru taxe și pensii speciale … că în rest ne descurcam inFamiglia.