cat costa motorina

Se redeschid rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, după o serie de peste 700 de lucrări de mentenanță / ”Vor contribui la stabilizarea pieţei naţionale, într-un context dificil”

30 mart.
1100
Revizia planificată la rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti a fost finalizată cu succes, iar în următoarele zile acestea vor reveni la capacitatea optimă, a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă Rompetrol Rafinare, relatează Agenția de presă Rador. Potrivit companiei, revizia a presupus peste 700 de lucrări specifice de mentenanţă, schimbare de catalizatori în şase […]
Se redeschid rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, după o serie de peste 700 de lucrări de mentenanță / ”Vor contribui la stabilizarea pieţei naţionale, într-un context dificil”

Cât e motorina în Bulgaria și Ungaria / Costă 1,41 euro pe litru (7,19 ron) la bulgari, iar maghiarii au anunțat plafonarea prețului la 615 forinți (7,94 ron)

10 mart.
Prețurile combustibililor în Bulgaria au crescut cu 6-9% din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, relatează presa de la Sofia, citată de Mediafax. Conflictul militar din Orientul Mijlociu, care a dus luni la o creștere a prețurilor țițeiului la 120 de dolari pe baril , afectează deja piața bulgară, unde prețurile combustibililor au crescut cu între […]
Cât e motorina în Bulgaria și Ungaria / Costă 1,41 euro pe litru (7,19 ron) la bulgari, iar maghiarii au anunțat plafonarea prețului la 615 forinți (7,94 ron)

Bolojan, despre prețul carburanților la pompă: Nu ne dorim să ajungă la 10 lei litrul / ”Cu cât această criză se termină mai repede, impactul va fi mai mic”

05 mart. 1
Premierul Ilie Bolojan a afirmat miercuri seara că prețul carburanților la pompe, ar putea fi influențat de evoluțiile din Orientul Mijlociu, dar și de blocarea tranzitului prin strâmtoarea Ormuz. „Cât timp va rămâne blocat acest tranzit, înseamnă că ne putem aștepta la creșterea prețului”, anunță Mediafax. Invitat miercuri seara la B1 TV, premierul Ilie Bolojan […]
Bolojan, despre prețul carburanților la pompă: Nu ne dorim să ajungă la 10 lei litrul / ”Cu cât această criză se termină mai repede, impactul va fi mai mic”

De ce costă mai mult benzina și motorina în stațiile de pe autostradă? Rolul concurenței și chiria pe locații / Prețul carburantului plătit la benzinărie ar trebui să reflecte prețurile petrolului din urmă cu aproximativ o lună

16 iul.
Experții de la Altroconsumo, o asociație italiană a consumatorilor, au mers în 16 benzinării de pe autostrăzi și în mai multe stații din apropiere de-a lungul rețelelor urbane. În cadrul unei investigații, aceștia subliniază cum diferențele de preț pot fi foarte mari și, prin urmare, trebuie să se acorde atenție pentru a evita saltul de […]
De ce costă mai mult benzina și motorina în stațiile de pe autostradă? Rolul concurenței și chiria pe locații / Prețul carburantului plătit la benzinărie ar trebui să reflecte prețurile petrolului din urmă cu aproximativ o lună

Carburanții s-au scumpit din nou / Benzina a ajuns acum la pompă 7,38 lei litrul, iar motorina 7,54 lei

12 ian. 2
Un plin de benzină pentru un rezervor mediu de 40 de litri costă acum aproape 300 lei, și asta pentru că benzina a ajuns acum la pompă 7,38 lei litrul, iar motorina 7,54 lei, anunță Digi24. Este a 4-a scumpire de la începutul acestui an. Prima a fost pe 1 ianuarie, odată cu majorarea accizelor. […]
Carburanții s-au scumpit din nou / Benzina a ajuns acum la pompă 7,38 lei litrul, iar motorina 7,54 lei

Ciolacu, întrebat dacă va fi reintrodusă compensarea cu 50 de bani a preţului carburanţilor: să am o discuţie să vedem de ce a crescut preţul / ”Avem al doilea preţ din Europa ca şi cel mai mic”

11 sept. 11
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, chestionat dacă este luată în calcul reintroducerea măsurii de compensare a preţului carburanţilor cu 50 de bani, în condiţiile în care motorina a ajuns la 7,5 lei per litru, că va exista o discuţie în Guvern pentru a vedea de ce a crescut preţul, relatează News.ro. Liderul PSD a adăugat […]
Ciolacu, întrebat dacă va fi reintrodusă compensarea cu 50 de bani a preţului carburanţilor: să am o discuţie să vedem de ce a crescut preţul / ”Avem al doilea preţ din Europa ca şi cel mai mic”