G4Media.ro

Erdogan, după întâlnirea cu Putin, încrezător că transportul cerealelor pe Marea Neagră…

Sursa foto: Kremlin.ru

Erdogan, după întâlnirea cu Putin, încrezător că transportul cerealelor pe Marea Neagră s-ar putea relua curând

După întâlnirea de la Soci cu omologul său rus Vladimir Putin, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a apreciat că acordul privind transportul de cereale pe Marea Neagră ar putea fi reluat în curând, transmite Reuters conform Agerpres.

Înţelegerea mediată anul trecut de ONU şi Turcia a permis Ucrainei să exporte milioane de tone de cereale, dar a expirat la sfârşitul lui iulie şi nu a mai fost reînnoită de Rusia.

„Credem că iniţiativa ar trebui continuată prin înlăturarea neajunsurilor. În acest context, am pregătit un pachet care conţine noi sugestii, consultându-ne cu Naţiunile Unite. Cred că este posibil să facem progrese. Din punctul de vedere al Turciei, credem că vom ajunge în scurt timp la o soluţie care va îndeplini toate aşteptările”, a spus Erdogan.

El a adăugat că alternativele la acord vehiculate „nu pot oferi o soluţie durabilă”.

Putin, aflat alături de Erdogan la întâlnirea cu presa, a declarat că „vom face asta imediat ce toate acordurile incluse privind ridicarea restricţiilor pentru exporturile de produse agricole ruse vor fi implementate complet”. El a confirmat că deocamdată Rusia va livra gratuit „în săptămânile următoare” cereale către şase ţări africane, aşa cum a promis în iulie.

Moscova a reclamat în trecut faptul că exporturile ruse pe Marea Neagră prevăzute de acord sunt îngreunate de restricţiile bancare impuse Rusiei de Occident după invazia în Ucraina.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Degeaba vă afișați cu zâmbetul pe buze dând noroc în fața ziariștilor.
    Sunteți niște javre, care încearcă să-i manipuleze pe creduli.