G4Media.ro

Cum s-a extins războiul în Rusia

Sursa foto: Captură video - Twitter / NOËL

Cum s-a extins războiul în Rusia

Atacurile cu drone, bombardamente și chiar incursiuni ale unor miliții anti Putin par să se fi intensificat în interiorul Rusiei în această lună, scrie Sky News.

Iată mai jos regiunile și orașele din Rusia care au devenit ținta unor atacuri militare, atribuite de Moscova Kievului:

Kremlinul

Un obiect, presupus a fi o dronă, a zburat spre o cupolă a Kremlinului și a explodat la începutul lunii.

Moscova

Ieri dimineață, opt drone au fost doborâte, dintre care unele au lovit trei clădiri de apartamente, potrivit unor surse rusești.

Belgorod, la granița de vest

O miliție formată din voluntari ruși cu baza în Ucraina, Legiunea Libertății Rusiei, a afirmat că a capturat localitatea Kozinka la 23 mai, înainte de a fi alungată după două zile de lupte.

Bombardamentele din regiune au rănit astăzi patru persoane, potrivit guvernatorului acesteia, Viaceslav Gladkov.

Krasnodar, în apropiere de Marea Neagră

În această dimineață au avut loc cele mai recente atacuri cu drone asupra rafinăriilor de petrol din zonă, una dintre ele prăbușindu-se la uzina Ilsky, iar alta provocând un incendiu la rafinăria Afipsky.

Uzina Ilsky, care are o capacitate de prelucrare de aproximativ 6,6 milioane de tone pe an, a fost atacată de mai multe ori în această lună.

Ambele rafinării sunt situate la aproximativ 80 de kilometri est de una dintre cele mai importante porți de export de petrol din Rusia: portul Novorossiisk de la Marea Neagră.

Tver, la nord-vest de Moscova

La aproximativ 90 de mile de capitală, două drone au atacat o stație petrolieră care deservește conducta Drujba – una dintre cele mai mari din lume – pe 27 mai, a relatat ziarul Kommersant.

Pskov, la șase mile de Belarus

În aceeași zi, două drone au atacat o clădire administrativă a unei companii petroliere, a raportat guvernatorul Mihail Vedernikov.

Kursk, vestul Rusiei

Un muncitor în construcții a fost ucis de tiruri de mortiere transfrontaliere, a declarat guvernatorul din Kursk, Roman Starovoit.

Voronej, vestul Rusiei

O unitate de pregătire militară a fost ținta a două drone pe 10 mai, potrivit TASS.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Frumos ar fi ca Ivanii sa auda in fiecare noapte alarmele antiaeriene sunand,poate asa se trezesc si afla ce inseamna „Operatiunea speciala” si la ei in oras.