G4Media.ro

Armata rusă a recrutat 120.000 de soldați contractuali din ianuarie, afirmă Dmitri…

Sursa foto: AFP / POOL / YOAN VALAT

Armata rusă a recrutat 120.000 de soldați contractuali din ianuarie, afirmă Dmitri Medvedev

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, al doilea oficial de securitate al țării, a declarat vineri că Moscova a recrutat de la 1 ianuarie aproape 120.000 de soldați contractuali pentru armata sa, care încearcă să-și refacă rândurile slăbite de ofensiva din Ucraina, potrivit Le Monde.

Armata rusă, care anticipează o contraofensivă majoră din partea trupelor ucrainene, a suferit pierderi grele de la începutul războiului, în februarie 2022 – deși acestea sunt ținute confidențiale de către ierarhia militară.

Unele media rusești au relatat că armata speră să înroleze câteva sute de mii de oameni prin oferirea de contracte cu condiții deosebit de atractive. Campania se desfășoară pe rețelele de socializare, iar pe străzile orașelor rusești au apărut multiple afișe de promovare a armatei.

Moscova a organizat o primă mobilizare „parțială” a cel puțin 300.000 de bărbați în septembrie 2022, determinând zeci de mii dintre ei să fugă în străinătate atunci când au refuzat să lupte.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Care e logica sa recrutezi 120.000 de soldati daca sustii ca ai pierdit doar 10.000 in ucraina? Inseamna ca de fapt ai pierdut 120.000, nu?

  2. Rusia i-a pierdut pe cei 190000 inițiali, apoi i-a pierdut și pe cei 300000 de mobilizați în 2022. Acum recrutează 200000. N-a mers de primele două ori, dar va merge acum, cu tancurile T-55 – logica rusească.