Cum explică Petre Daea angajarea soției, norei, fiicei și ginerelui în instituții din subordinea sa/ Ministrul Agriculturii, despre propriul mandat: Toate sunt realizări. Excelent ca de fiecare dată. Așa am fost, un performant
Petre Daea, ministrul Agriculturii, a explicat, joi, în emisiunea „Audiență Națională cu Robert Kiss și Alexandru Rotaru”, la DigiFm, angajarea tuturor membrilor familiei sale în instituții aflate în subordinea sa, prin faptul că „este o pasiune pentru agricultură în familie”, iar nora sa, angajată la APIA, unde soția lui este șefa Resurselor Umane, este „o fragă de fată”, relatează Digi24.ro
G4Media.ro a dezvăluit că nora sa, Antonia Luchian, de profesie dansatoare, a fost angajată la APIA, unde soția lui Petre Daea este șefă la Resurse Umane.
Antonia Luchian a fost angajată în 2020 drept consilier la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Anterior, aceasta lucra la propria firmă de ”cursuri de dans” și ”dansatori evenimente”. La momentul angajării, Daea nu era ministru, dar șefă la Resurse Umane în cadrul Agenției de Plăți era soția sa, soacra Antoniei.
În precedentul mandat de ministru al lui Daea, din perioada 2017-2019, s-au angajat în două instituții subordonate Ministerului Agriculturii fiica sa – la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – și ginerele său – la Agenția Națională pentru Zootehnie.
Petre Daea: Da, soția mea care este acolo din 2010, dublu licențiată, are această misiune de a răspunde de resursele umane. Nici soția mea, nimeni altcineva, nu are cum să interzică cuiva, fie ea și nora ei, să se prezinte la un examen și dacă ia examenul cu nota pe care a luat-o, n-are nicio relevanță.
Rep: A fost singurul candidat?
Petre Daea: Păi dacă nu au mai fost alții. Cine îi determină pe alții să nu candideze.
Rep: E conflict de interese?
Petre Daea: Nu există niciun conflict de interese. Este un copil ca oricare altul. Nu are nicio legătură de sânge cu mine, cu soția, doar legătură cu profesia.
Rep: Fiica dvs este la AFIR?
Petre Daea: Este o pasiune pentru agricultură în familie. Se moștenește dorința de a face pentru agricultura țării ce trebuie. Și vorbiți cu cineva care are facultatea la zi, nu pe la o stație de metrou, și așa și fata mea, și sunt mândru că am asemenea copii.
Rep: Dar pe la privat? Nu sunt locuri de muncă?
Petre Daea: Sigur că există și e opțiunea fiecăruia să ia aceast drum.
Rep: E mai ușor la stat?
Petre Daea: Nu știu dacă e mai ușor. Uneori e foarte greu să lucrezi și la stat. Este o poziție de funcționar pur și simplu și aici nu e vorba de a avea experiență ci a avea pregătirea în domeniu. E conform legii.
Rep: Rămâneți după rotație în Guvern?
Petre Daea: Rămân ca inginer al agriculturii țării, cu o experiență de viață pentru a face bine țării și n-am măsura efortului. Eu sunt în teren și îmi văd activitatea la fața locului și nu stau la discuții. Inginerul agronom Daea face ce trebuie. Eu îmi doresc să rămân inginerul agronom ca de fiecare dată.
Rep: Dacă plecați de la minister mergeți și dvs la APIA?
Petre Daea: APIA nu este o zonă de refugiu, ci e o zonă de activitate complexă și iată că e loc și pentru cei care doresc dar să aibă pregătirea necesară și să participe la concurs.
Rep: Cum vă evaluați mandatul?
Petre Daea: Excelent. Toate sunt realizări. Excelent ca de fiecare dată. Așa am fost un performant de fiecare dată și rămân așa.
Sursa: Digi24.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.