G4Media.ro

China anunță o „victorie decisivă” asupra COVID-19

Sursa foto: Dreamstime

China anunță o „victorie decisivă” asupra COVID-19

China, țara în care a apărut coronavirusul, a anunțat o „victorie decisivă” asupra COVID-19, afirmând că, în urma eforturilor sale, peste 200 de milioane de persoane beneficiază de tratament medical, iar țara are cea mai mică rată de mortalitate din lume, potrivit agenției Reuters, citată de boursorama.com.

„Datorită eforturilor continue de optimizare a prevenirii COVID-19 și a măsurilor de control puse în aplicare din noiembrie 2022, răspunsul Chinei la COVID-19 a realizat o tranziție fără probleme într-un timp relativ scurt”, au declarat joi, în cadrul unei reuniuni, membrii Politburo, organismul de conducere al Partidului Comunist Chinez (PCC).

„A fost obținută o victorie decisivă în prevenirea și controlul epidemiei”.

Aproape 800.000 de cazuri grave au primit un tratament adecvat, dar membrii Politburo au avertizat că, deși situația se îmbunătățește în China, virusul încă circulă și evoluează în întreaga lume, a relatat presa oficială.

China va crește rata de vaccinare a persoanelor în vârstă și va consolida aprovizionarea și producția de dispozitive medicale, s-a precizat în cadrul reuniunii.

Politburo a cerut, de asemenea, municipalităților și provinciilor să își consolideze sistemele de sănătate, potrivit agenției oficiale de știri Xinhua.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Victorie decisiva? Asta dupa ce au renuntat la politica zero-Covid deoarece intra economia in pamant…si acum declara o mare victorie cu cateva milioane de morti…
    Cand radeau de SUA si de Europa care intrau in lockdown…iata ca acum s-a intors situatia…