G4Media.ro

Papa Francisc: În cazul unui impediment medical sau de altă natură, iată…

sursa foto: captura video Insider News

Papa Francisc: În cazul unui impediment medical sau de altă natură, iată demisia mea. O aveţi

Papa Francisc a dezvăluit, într-un interviu publicat duminică, faptul că a semnat în urmă cu aproape 10 ani o scrisoare de demisie în cazul în care se va confrunta cu probleme de sănătate care nu-i vor permite să-şi îndeplinească atribuţiile, transmite AFP, citată de Agerpres.

Suveranul pontif, care a împlinit sâmbătă 86 de ani, a declarat în trecut că va renunţa la papalitate în cazul în care se va confrunta cu probleme de sănătate.

Într-un interviu oferit cotidianului spaniol ABC, papa a precizat că şi-a semnat deja demisia şi i-a înaintat-o secretarului de stat al Vaticanului, monseniorul Tarcisio Bertone, înainte ca acesta din urmă să se pensioneze, în 2013.

„Mi-am semnat demisia şi i-am spus: în cazul unui impediment medical sau de altă natură, iată demisia mea. O aveţi”, a precizat suveranul pontif.

Răspunzând întrebării jurnalistului dacă doreşte ca această informaţie să fie cunoscută, Francisc a răspuns: „pentru asta v-am spus”, adăugând că nu ştie ce a făcut Bertone după ce a primit această scrisoare.

Papa suferă de o afecţiune inoperabilă a genunchiului care l-a forţat să folosească în ultimele luni un scaun cu rotile.

El a fost nevoit să-şi anuleze sau să-şi reducă activităţile în repetate rânduri în cursul anului din cauza durerilor pe care le resimte şi a recunoscut într-un interviu din luna iulie că, în ceea ce priveşte activităţile sale, trebuie să o ia mai încet.

„Cred că la vârsta mea şi cu această problemă trebuie să mă păstrez puţin pentru a putea servi bisericii. Sau, dimpotrivă, să mă gândesc la posibilitatea de a mă retrage”, declara el.

Predecesorul lui Francisc, papa Benedict al XVI-lea, a demisionat în 2013 din cauza unor probleme de sănătate şi locuieşte în prezent la Vatican.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Parcă si „prefericitul”nostru are probleme cu picioarele?!Probabil ca d-aia si tine slujbe de 2-3 ori pe an.Pe cand o demisie si la noi?Sau daca e Marele Alb,nu-l lasa datoria fata de tară.Daca îi sterge careva,cu flexul,chipul de pe clopotul urias de catedrala faraonica netermimată!!!

  2. Este un stat sui generis sau voi nu știti d-astea.Iar BOR-ul este un derivat al statului post comunist.