G4Media.ro

Olanda, dispusă să găzduiască un tribunal special pentru invazia Rusiei în Ucraina

Sursa foto: RONALDO SCHEMIDT / AFP

Olanda, dispusă să găzduiască un tribunal special pentru invazia Rusiei în Ucraina

Olanda ar fi dispusă să găzduiască un nou tribunal, susţinut de ONU, pentru a judeca invazia Rusiei în Ucraina, a declarat luni ministrul olandez de externe, Wopke Hoekstra, citat de Reuters, transmite News.ro.

Împreună cu UE, Olanda ar căuta sprijin internaţional şi finanţare pentru tribunal, a declarat Hoekstra, adăugând că noua instanţă nu ar trebui să interfereze cu activitatea Curţii Penale Internaţionale (CPI), care este găzduită tot în Olanda.

Luna trecută, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că un nou tribunal cu un sprijin internaţional larg ar fi necesar pentru a se asigura că invazia Rusiei, descrisă ca fiind o „crimă de agresiune”, nu va rămâne nepedepsită.

Un act de agresiune este definit de Organizaţia Naţiunilor Unite ca fiind „invazia sau atacul de către forţele armate ale unui stat a teritoriului unui alt stat, sau orice ocupaţie militară.

„În ciuda recunoaşterii acestei infracţiuni în dreptul internaţional, experţii juridici spun că jurisdicţia CPI în materie de agresiune se extinde doar la statele membre şi la statele care au fost de acord cu jurisdicţia sa, cum ar fi Ucraina, dar nu şi Rusia.

„Există un consens din ce în ce mai mare că avem nevoie de un tribunal special pentru a judeca actul de agresiune, crima de a începe un război. Acest lucru nu poate fi făcut de CPI”, a declarat Hoekstra.

Cu toate acestea, procurorul CPI, Karim Khan, a avertizat săptămâna trecută cu privire la potenţialul de fragmentare şi a declarat că tribunalul său este, de fapt, cel mai bine plasat pentru procesele care implică infracţiuni de agresiune, deoarece statele membre ar putea remedia „lacunele care se spune că există”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Olanda nu este cel mai bun model de tara în care se respecta justiția. Dacă era asa, ar fi fost demult pușcăriile pline.

  2. O sa faca tribunalul in fata unui butic de jointuri pe unde cad aia si horcaie, ca sa fie si un impact emotional, sper doar ca judecatorii olandezi sa nu fie fumati!

  3. Dar invazia din Irak, Afganistan, Siria etc nu o judeca nimeni? Aa stai, am uitat…amerlocii au voie

    • De invazia rusilor in Afganistan, de masacrarea civililor in Cecenia, Siria(Wagner) si Nigeria(Wagner) nu zici nimic? Aaa, stai, si eu am uitat ca trollii si orcii putleristi isi permit orice.