G4Media.ro

LIVE Ziua 271 de război: Polonia va amplasa rachete Patriot germane la…

Sursa foto: Anatolii Stepanov / AFP

LIVE Ziua 271 de război: Polonia va amplasa rachete Patriot germane la granița cu Ucraina / Aproape 400 de rachete rusești au căzut într-o singură zi în estul Ucrainei – Zelenski / Ucrainenii din Kiev se pregătesc pentru „cea mai grea iarnă din viața lor”

Forțele rusești au lansat duminică aproape 400 de lovituri în estul Ucrainei, a declarat președintele Volodimir Zelenski, în discursul pe care îl susține în fiecare seară. În total, Rusia a folosit deja peste 4.700 de rachete pentru a ataca Ucraina, de la începutul războiului.

Cele mai crâncene lupte, ca și până acum, se dau în regiunea Donețk, a spus președintele ucrainean, citat de Sky News. După retragerea din Herson, Rusia a deplasat trupe pentru a întări pozițiile din regiunile estice Donețk și Lugansk. Intensificarea atacurilor cu rachete ale Rusiei în Ucraina este parțial concepută pentru a epuiza rezervele de apărare aeriană ale Kievului și pentru a obține supremația aeriană, a declarat sâmbătă un oficial de rang înalt al Pentagonului.

În total potrivit lui Zelenski, Rusia a folosit deja peste 4.700 de rachete în Ucraina de la începutul războiului.

Principalele evenimente ale zilei de luni, 21 noiembrie 2022:

Ora 18:42 Opozantul rus Aleksei Navalnîi, care de câteva săptămâni denunţă condiţiile mai dure din închisoare, a declarat luni că dă în judecată colonia penală în care este închis pentru că nu i s-au oferit cizme de iarnă, deşi este frig şi a nins, relatează AFP. Detalii aici.

Ora 18:21 Aliații NATO Polonia și Germania au convenit să amplaseze lansatoare de rachete Patriot suplimentare în apropierea graniței poloneze cu Ucraina, în urma unei oferte venite de la Berlin, a declarat luni ministrul polonez al apărării, transmite Reuters. Detalii aici.

Ora 18:11 Directorul regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa, Dr. Hans Henri Kluge, a avertizat că sistemul de sănătate din Ucraina „se confruntă cu cele mai negre zile din timpul războiului de până acum” și că cea mai bună soluție este ca conflictul să se încheie, relatează BBC. Detalii aici.

Ora 17:38 Mai multe perechi de pantofi au fost așezate în fața ambasadei Rusiei din Chișinău, în memoria copiilor uciși de forțele rusești în Ucraina, relatează Sky News. Detalii aici.

Ora 16:44 Un atac cibernetic asupra porturilor germane Bremerhaven sau Hamburg ar împiedica grav eforturile NATO de a trimite întăriri militare aliaţilor, a declarat pentru Reuters generalul american în retragere Ben Hodges, fost comandat al trupelor americane în Europa, care atrage atenţia că apărarea cibernetică este la fel de importantă ca apărarea antiaeriană şi critică decizia Germaniei de a permite unui investitor chinez să preia o parte din portul Hamburg. Detalii aici.

Ora 16:28 „Avem nevoie de protecție împotriva sabotajului rusesc”: Zelenski cere NATO să ajute la protejarea centralelor nucleare din Ucraina. Detalii aici.

Ora 15:35 „Generalul Armageddon” al Rusiei, presat să dea rezultate pe câmpul de luptă după retragerea umilitoare din Herson

Ora 15:33 Șeful agenției ruse de stat pentru energie atomică, Rosatom, a avertizat luni că există riscul unui accident nuclear la centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, în urma unor noi bombardamente în weekend, relatează Reuters. Detalii aici.

Ora 14:57 ANALIZĂ Putin vrea o pauză – dar Ucraina are momentum-ul necesar / Kievul „dictează ritmul lucrurilor – așa că nu ar fi bine pentru ei să intre în negocieri de pace”

Ora 14:36 Austria a reușit să își reducă cu succes dependența de livrările de gaze din Rusia, a anunțat luni pe Twitter ministrul pentru acțiune climatică al țării, relatează CNN. Detalii aici.

Ora 14:21 Zelenski: „Putem rămâne fără bani. Fără combustibil. Fără apă caldă. Fără electricitate. Dar nu fără libertate”

Ora 13:44 Guvernul Italiei va încerca să adopte o nouă lege privind livrările militare și civile către Ucraina până în 2023, a declarat ministrul italian Apărării, Guido Crosetto, relatează BBC. Detalii aici.

Ora 13:20 O schimbare a guvernului ucrainean nu este unul dintre obiectivele „operațiunii speciale” a Rusiei, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează CNN. Detalii aici.

Ora 12:54 Un nou centru de antrenament pentru trupele ucrainene va începe să funcționeze în Spania până la sfârșitul lunii, a declarat luni premierul spaniol Pedro Sanchez în cadrul Adunării Parlamentare a NATO, relatează Sky News. Detalii aici.

Ora 12:49 Ucrainenii care locuiesc în capitala Kiev se pregătesc pentru „cea mai grea iarnă din viața lor”, în condițiile în care temperaturile vor scădea vertiginos, iar rețeaua electrică a națiunii va fi ținta atacurilor rusești, relatează Associated Press (AP), citată de The Guardian. Detalii aici.

Ora 12:37 Rusia a afirmat în această dimineață că nu intenționează să cheme alți soldați ruși pentru a lupta în Ucraina printr-o a doua rundă de mobilizare, potrivit Sky News. Detalii aici.

Ora 12:35 Mai mult de 2,7 milioane de dolari au fost alocate pentru restaurarea regiunii Herson, recent eliberate, a scris duminică premierul ucrainean Denys Shmyhal într-o postare pe Facebook. Detalii aici.

Ora 12:26 Un bărbat în vârstă de 78 de ani a fost rănit când un bombardament rusesc a lovit districtul Nikopol din sudul Ucrainei în noaptea de luni spre marți, potrivit unui oficial militar ucrainean, citat de CNN. Detalii aici.

Ora 12:10 Ucraina a exportat aproape 16,2 milioane de tone de cereale până acum în sezonul iulie 2022/iunie 2023, în scădere cu 31,7% faţă de cele 23,8 milioane de tone livrate peste hotare în acelaşi stadiu al sezonului precedent, arată datele publicate luni de Ministerul Agriculturii. Detalii aici.

Ora 12:05 O nouă lovitură jenantă pentru Kremlin: Un fost spion GRU a fugit în țara NATO care l-a demascat

Ora 11:04 Rusia a pierdut 84.600 de soldați de la începutul războiului din Ucraina, a afirmat în această dimineață Statul Major ucrainean, citat de Sky News. Detalii aici

Ora 09:47 Ziarista americană Julia Davis, specializată în monitorizarea televiziunilor rusești, a observat un „rar moment de luciditate la televiziunea de stat rusă”, când fostul politician israelian Yaakov Kedmi a reacționat dur după ce propagandistul Kremlinului Vladimir Soloviov a început din nou să amenințe cu ștergerea de pe fața pământului a Kievul și Harkovul. Detalii aici

Ora 09:06 În ultima săptămână, armata rusă și-a intensificat eforturile pentru a cuceri zona Svatove din Lugansk, în estul Ucrainei, o regiune considerată o „prioritate politică”, dar Moscova continuă să fie „îngreunată de lipsa severă de muniții și de personal calificat” atât pe pozițiile defensive, cât și pe cele ofensive, afirmă ministerul britanic al Apărării, citat de Sky News. Detalii aici

Ora 08:46 România a acordat Ucrainei ajutor energetic de avarie în lunile august şi septembrie ale acestui an, constând în livrări de electricitate menite să echilibreze tensiunea din reţeaua interconectată a Europei Continentale, care devenise oscilantă ca urmare a sincronizării de urgenţă la ea în martie a sistemelor energetice vecine din Ucraina şi Republica Moldova, la mai puţin de o lună de la startul agresiunii militare a Rusiei, transmite News.ro.  Detalii aici

Ora 08:26 Germania a oferit Varșoviei sisteme de apărare antirachetă Patriot pentru a o ajuta să își apere spațiul aerian după ce săptămâna trecută a fost lovită de o rachetă, a declarat ministrul apărării, Christina Lambrecht, citat de BBC. Detalii aici

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Deci rachetele rusilor nu sunt pe terminate daca au avut 400 de bucati

    • Ce anume câștigă Rusia de pe urma acestor atacuri? Trageți cu rachete și vă tot retrageți.

    • Cum „ce castiga”? Demosntreaza cat de mult mint britanicii, aia care iti zic tie ca vor sa moara in apararea ta.

    • Unde e comentariul meu G4?

    • Crop și descreierat ala de trotineta beata vlcu vodca, sunt exact genul de haurari care tind spre o funcție la forumurile de dezbatere din cotloanele lor,unde se bea vodca și Cognac de 3 lei 100gr. Dar e8 traiesc în democrația și libertatea pe care o calcă în picioare pt lins în c ur la simion si sosoaca și preiau ideile lor ,pe ruble! Doi viermi !!!!

  2. Pai nu le terminase? Asta mananca c.cat?

    • Se termina din când in când, dar rusii mai fabrica altele.

    • Este vorba despre rachete de artilerie probabil, gen Himars, versiunea rusească, cu rază de 40 de km maxim.
      S-au aprovizionat de la celelalte dictaturi, Iran și posibil Nord Coreea.

    • Nu a zis asta Ca rusia nu este a doua putere mondiala, o facea pea preaputernicu Ca i-o da in mufa ? Apoi blefeaza dand 2 rachete in Polonia Ca sa ne atraga?

    • Rușii au peste 150 fabrici de armament care produc incontinuu ,nu somează.Plus că mai primesc și de la pretinii lor.

    • John, crop și alți „intelectuali” ai curentului aur, au auzit ei ca au terminat rusii rachetele și acum stau și se mira. Neuronul lor s-a blocat, neștiind ce sa creadă, adică dacă s-au terminat, ori s-au terminat și gata, sau mint britanicii. Întrebarea este existențială pentru sosoci și simioni, ca și Covid-ul.

  3. este un succes rar al stiintei ruse, care ne-a intrecut de data asta

    orcii au descoperit un zacamant de masina de spalat cu cip!

  4. 400 salve întru slava a 400 rusnaci morti zilnic pentru visele unor cracanati pitici. Rusii se prind greu de tot ca ucrainenii sunt niște încasatori, ca la box, rămân tot in picioare; bașca marimea, Ucraina e suficient de mare sa poate înghiți orișicâte bombe, trase aiurea.

  5. La ce cadenta de tragere au normal ca le-au dat contoarele peste cap.

  6. Ar trebui liderii noștri să aibă un gram de înțelepciune sa nu ne implice în conflict. Pe americani, occidentali ii doare in pix de teritoriul nostru. De vin rușii peste noi , ne fac varză și va fi vai de pielea noastră la cît de bine ne au la inima. Dar și pe mîna europei in ultimii 30 ani am ajuns la sapa lemn, ne-au cotropit și sufocat cu democrație de ajungem sa ne delectam cu vermusti și gindaci. Concluzia : ?! Locul nostru nu este alaturi de ei, ba se opune Olanda, ba Austria, ba Suedia …

    • Texte rusesti pe copeici putine; nici scriitori de texte de la SVR nu mai sunt ce au fost, or fi fugit toti de mobilizare; da voi, tot cantati si rascantati, ca atat va duce mintea de shoshoci degeni si tardati.

    • Ai dus-o bine,je.g putinist pana in 1989,sub bocancul sovietic. De abia a reusit UE acum,dupa 30 de ani sa ne scoata din intunericul in care ne-au bagat sovieticii.Asa ca sugewo si emigreaza un Belarus daca iti place asa mult sa fii sclav sovietic,noi ramanem aici sub protectia Nato in lumea libera.

  7. Ia o bordura in brate si fa un salt de pe primul pod de peste prima apa; putin iti va multumi.