
Ultramaratonistul Tibi Ușeriu pornește într-o cursă de aproape o lună pe urmele legiunilor romane de la Columna lui Traian la Drobeta – Turnu Severin / Pe 6 octombrie va fi amplasată o bornă Via Transilvanica în Roma
Via Transilvanica, „drumul care unește”, își extinde simbolic parcursul dincolo de granițele României. Ultramaratonistul Tibi Ușeriu va porni pe 7 octombrie, de la Columna lui Traian din Roma, într-o cursă de aproape o lună până la Drobeta-Turnu Severin, refăcând traseul istoric al legiunilor romane, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Inițiativa este parte a unei campanii prin care fondatorii proiectului Via Transilvanica încearcă să atragă noi membri în comunitatea „Oamenii Drumului”, pentru a susține dezvoltarea și mentenanța traseului de 1430 de kilometri din România.
Pe 6 octombrie, la Accademia di Romania din Roma, va fi amplasată o bornă Via Transilvanica, în colaborare cu Ambasada României în Italia și Institutul Cultural Român. „Via Transilvanica este unul dintre cele mai frumoase proiecte de țară devenite realitate în România de astăzi. (…) Prin alergarea pe care ultramaratonistul Tibi Ușeriu și prietenii lui o fac de la Roma până la Drobeta-Turnu Severin, ei vor reface drumul romanilor către Dacia și odată cu el, vor întări legătura simbolică ce stă la baza istoriei poporului român”, a declarat Oana Boșca Mălin, director adjunct al Accademia di Romania.
Un alt mesaj a venit din partea ambasadorului României în Italia, Gabriela Dancău: „Via Transilvanica nu este un simplu traseu, ci o punte vie ce unește oameni, culturi și tradiții, reprezentând astfel un simbol al continuității noastre comune. (…) Îi încurajez, totodată, pe iubitorii mișcării în aer liber să se alăture, chiar și pentru o scurtă bucată de drum, temerarilor alergători!”
Tibi Ușeriu, cunoscut pentru performanțele sale extreme, va parcurge traseul împreună cu prietenul său Cristian Deac și cu voluntarul Cătălin Sava, care va asigura logistica. „Prin această călătorie, vreau să arătăm că putem merge împreună pe același drum, oricât de departe ne-am afla și oricum am alege să îl străbatem”, a spus sportivul.
Parcursul său se va încheia pe 30 octombrie, când Tibi Ușeriu se va întâlni la Drobeta-Turnu Severin cu fratele său, Alin Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social și inițiator al Via Transilvanica, care străbate în aceeași perioadă traseul românesc dus-întors. „O parte din mentenanța traseului anul acesta este făcută cu ajutorul celor care s-au înscris în Clubul Oamenii Drumului. (…) Via Transilvanica își va găsi întotdeauna o cale să meargă mai departe”, a subliniat Alin Ușeriu.
Evenimentul are sprijinul partenerilor Autoklass și Axis și va fi documentat pe rețelele oficiale de social media ale Via Transilvanica.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank