Dmitri Kozak a fost singurul oponent declarat al războiului din cercul restrâns al lui Putin. De ce a plecat abia acum de la Kremlin?

Vladimir Putin a semnat în 18 septembrie un decret prin care l-a eliberat din funcție, la cerere, pe Dmitri Kozak, șeful adjunct al Administrației Prezidențiale a Rusiei. Înainte de a ocupa această funcție, Kozak a fost viceprim-ministru timp de 12 ani, supraveghind construcția instalațiilor olimpice din Soci, republicile nerecunoscute din sfera de influență a Kremlinului și Ucraina. Meduza a încercat să afle de ce Kozak – un oficial foarte influent care a căzut în dizgrație din cauza poziției sale anti-război – demisionează abia la trei ani și jumătate de la invadarea Ucrainei.

Un avocat din Sankt Petersburg

Pe 19 august 1991, în Leningrad a fost declarată starea de urgență: puciul Comitetului de Urgență al Statului (GKChP) începuse. Cartierul general al rebelilor din oraș era condus de colonelul general Viktor Samsonov. El a ordonat starea de urgență și a introdus cenzura mass-media, trimițând ofițeri de la Direcția Politică a Cartierului General al Districtului Militar Leningrad la ziarele locale, televiziunile și posturile de radio. În aceeași zi, reprezentantul GKChP, amiralul Viktor Hramtsov, a apărut la o ședință a Consiliului Local Leningrad, unde majoritatea celor prezenți erau susținători ai reformelor democratice.

Deputatul Consiliului Municipal din Leningrad, Alexander Vinnikov, și-a amintit cum s-a desfășurat această ședință:

• “Deputatul Vitali Skoibeda s-a apropiat de el [Hramtsov] și i-a dat pur și simplu un pumn în față. El a căzut, a fost ridicat de pe podea, iar apoi Alexander Beliaev, președintele Consiliului Municipal din Leningrad, a intrat în fugă, fără suflu după ce a coborât din tren, și i-a pus o singură întrebare: unde era ordinul scris de înființare a Comitetului de Urgență al Statului din Leningrad? El a răspuns sincer că ordinul fusese transmis prin telefon și că nu exista unul scris. Beliaev a ridicat din umeri – deci totul era ilegal. Apoi a început lupta obișnuită în prezidiu. <…>Șeful departamentului juridic la acea vreme era Dmitri Kozak, care a enumerat toate articolele din Constituție care fuseseră încălcate și a spus că nu se putea vorbi de legalitate.La ședința Consiliului Municipal din Leningrad, democrații controlau deja situația”.

Apoi, primarul orașului, Anatoli Sobchak, a purtat discuții cu Samsonov. După aceea, generalul a renunțat în cele din urmă la orice acțiune ulterioară.

Dmitri Kozak a făcut parte din echipa lui Sobchak încă de la început. A absolvit facultatea de drept a Universității de Stat din Leningrad (unde Sobchak preda), apoi a lucrat ca procuror, iar în timpul perestroikăi, ca avocat în firme comerciale. În 1991, Kozak a condus departamentul juridic al Consiliului Municipal din Leningrad (care a fost redenumit în curând Sankt Petersburg), iar în 1994, comisia juridică a primăriei. În administrația orașului, l-a cunoscut pe Vladimir Putin, de asemenea avocat. La acea vreme, Putin era consilierul lui Sobchak și conducea Comisia pentru Relații Externe.

„Fiecare angajat important al primăriei avea un fel de contact cu Kozak. În acele vremuri, reprezentarea juridică competentă era esențială. Kozak era un om respectuos al legii și lucra conștiincios. El și Putin au devenit apropiați ca avocați, fiind absolvenți ai aceleiași universități”, a declarat pentru Meduza un politician din Sankt Petersburg, care a dorit să rămână anonim.

În calitate de șef al comitetului juridic, Dmitri Kozak a fost reprezentantul primarului în Adunarea Legislativă din Sankt Petersburg. Serghei Mironov, actualul șef al partidului Rusia Justă și pe atunci vicepreședinte al parlamentului orașului, și-a amintit că Kozak „examina riguros” inițiativele deputaților, verificând conformitatea acestora cu legile federale și regionale.

După înfrângerea lui Sobchak în alegerile din 1996, Kozak, spre deosebire de Putin, nu a părăsit primăria, ci a continuat să lucreze cu noul primar, Vladimir Yakovlev. În 1998, Kozak a devenit vice-guvernator.

Asistentul lui Putin

Kozak nu s-a înțeles cu noul lider și, în același an, 1998, a părăsit administrația orașului. Un an mai târziu, Kozak a fost invitat la Moscova de fostul său coleg, Vladimir Putin. La acea vreme, Putin era deja prim-ministru al Rusiei. Putin i-a oferit prietenului său funcția de șef de cabinet al guvernului.

În mai 2000, Putin, proaspăt ales președinte, a decis să-l numească pe Kozak procuror general. Membrii Consiliului Federației știau de intenția președintelui și au propus ei înșiși candidatura lui Kozak. Însă șeful statului s-a răzgândit în ultimul moment și, fără nicio explicație, l-a numit pe Vladimir Ustinov, care era atunci procuror general interimar (predecesorul său, Iuri Skuratov, fusese demis din funcție după ce mass-media publicase un videoclip în care apărea „un bărbat care semăna cu procurorul general” și două femei goale).

Kozak a primit în cele din urmă funcția de șef adjunct al administrației prezidențiale. În această funcție, el a devenit efectiv unul dintre principalii arhitecți ai structurii verticale de putere a lui Putin.

În noua sa funcție, Kozak a supravegheat punerea în aplicare a reformei administrative și municipale din 2000, în cadrul căreia autoritățile au decis să delimiteze mai clar competențele autorităților federale, regionale și municipale. Mai precis, regiunile erau acum obligate să finanțeze salariile profesorilor, alocațiile pentru copii și întreținerea spitalelor specializate (cum ar fi spitalele de oncologie); autoritățile municipale au devenit responsabile pentru clădirile școlare și clinici. Politicianul Vladimir Rijkov, pe atunci deputat independent în Duma de Stat, a criticat inițiativele lui Kozak de a acorda regiunilor și municipalităților competențe, fără a le acorda și finanțare.

În același timp, reforma municipală a lui Kozak a făcut posibilă eliminarea selectivă a alegerilor pentru primari: în multe orașe, acestea au fost înlocuite cu administratori ai orașului numiți prin concursuri . La sfârșitul anilor 2000, autoritățile au început să pună în aplicare această instituție în masă pentru a împiedica candidații opoziției să câștige alegerile directe.

În 2004, Dmitri Kozak s-a întors pentru scurt timp în guvern, devenind din nou șef de cabinet. Dar, la scurt timp după aceea, a fost transferat în mod neașteptat pentru a conduce biroul trimisului prezidențial în Districtul Federal Sudic, unde responsabilitățile sale includeau supravegherea distribuției fondurilor bugetare către regiunile din Caucazul de Nord.

După evaluarea situației, Kozak a propus introducerea unui regim federal direct în regiunile falimentare. Trimisul prezidențial a numit Cecenia, Daghestanul, Kabardino-Balkaria, Ingușetia și Osetia de Nord printre regiunile care nu puteau acoperi în mod independent nici măcar o cincime din bugetele lor. Propunerea lui Kozak nu a dus la nicio acțiune concretă.

Jurnaliștii au avansat două explicații pentru transferul oficialului de la Moscova la Caucaz. Numirea a fost percepută fie ca un exil, fie ca un pas către funcția de prim-ministru și apoi de succesor al lui Putin. Ambele interpretări s-au dovedit incorecte.

În 2007, Kozak s-a întors în guvern, unde i s-a încredințat imediat un proiect crucial pentru Putin: în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale, a supravegheat construcția instalațiilor pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci. La începutul anului 2008, Kozak a fost promovat din nou: a fost numit viceprim-ministru, funcție pe care a deținut-o până în 2020.

În cei 12 ani în care a ocupat funcția de viceprim-ministru, Dmitri Kozak a câștigat influență în multe domenii importante din punct de vedere strategic. Imediat după Jocurile Olimpice, i s-a încredințat sarcina de a integra Crimeea și Sevastopolul anexate și de a supraveghea sectorul combustibililor și energiei.

Kozak a îndeplinit și alte sarcini importante pentru Putin, care nu erau direct legate de atribuțiile sale oficiale. De exemplu, în 2019, în timpul crizei politice din Moldova, el a ajutat Partidul Socialist pro-rus și blocul pro-european ACUM să se alăture unei coaliții comune. Drept urmare, oligarhul moldovean și liderul Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, și-a pierdut influența în regiune. Ziarul Kommersant a scris la acea vreme că Kozak „a revigorat politica moldoveană”.

Un fost oficial guvernamental familiarizat cu Kozak îl numește „locotenentul lui Putin”, căruia președintele i-a încredințat „chestiuni importante și urgente aici și acum”. „Se vorbește despre el ca despre un manager anticriză – și asta este adevărat. Kozak încearcă să rezolve problemele fără efort, să stabilească un cadru documentat și să țină seama nu numai de interesele guvernului, ci și de cele ale partenerilor și chiar ale oponenților săi”, spune acesta, descriind stilul oficialului.

O sursă a Vedomosti din sectorul combustibililor și energiei a vorbit despre viceprim-ministrul care a demisionat în 2020: „[El a făcut] o impresie foarte puternică. Înțelegea, lua decizii cu privire la ceea ce era important, asculta și era «pentru tot ce era bun». Și nu forța lucrurile”. O altă sursă din industrie a adăugat că Kozak era un oficial „exigent” și „încerca să ducă orice întreprindere la concluzia sa logică”.

Omul care i-a spus „nu” președintelui

În 2020, guvernul lui Dmitri Medvedev a fost demis. Dmitri Kozak nu a primit un loc în cabinetul lui Mihail Mișustin. El și-a reluat funcția de șef adjunct al Administrației Prezidențiale și i s-a încredințat supravegherea „republicilor populare” nerecunoscute din Donbas. De asemenea, a preluat responsabilitatea pentru construirea relațiilor ruso-ucrainene și a contactelor cu țările post-sovietice. În ceea ce privește influența, funcția de șef adjunct al Administrației Prezidențiale, potrivit sursei, era incomparabilă cu funcția pe care Kozak o părăsea. Dar domeniul în care a fost transferat era din nou „important pentru Putin”.

Un fost oficial guvernamental citează două motive convenabile pentru mutarea lui Kozak din guvern înapoi la Kremlin: „Mișustin nu era deosebit de încântat să vadă o figură atât de puternică în guvernul său. Dar președintele avea nevoie de cineva care să încerce măcar să rezolve criza din Ucraina”.

O sursă Meduza apropiată Administrației Prezidențiale consideră însă că retrogradarea lui Kozak a fost motivată de altceva. Potrivit sursei, Kozak știa să-i spună „nu” lui Putin, critica ideile greșite ale președintelui și propunea alternative. Dar Putin, care conducea Rusia de peste două decenii, nu mai avea nevoie de toate acestea. „Președintele se schimbase. Avea nevoie de oameni care să spună „da”, să execute toate ordinele sale și să nu le pună la îndoială. Un viceprim-ministru atât de independent și de puternic, într-o poziție cheie, devenise de prisos pentru Putin”, spune sursa citată.

Kozak a descoperit repede că noua sa sferă de supraveghere era „un dezastru”, potrivit unei surse apropiate Administrației Prezidențiale și unui strateg politic familiarizat cu Kozak. „DPR și LPR sunt o gaură neagră pentru fondurile bugetare, o sălbăticie. Pentru Surkov, era o fantezie: comandanți de teren, construind o putere verticală de la zero”, spune strategul familiarizat cu Kozak. Spre deosebire de precedentul supraveghetor al Donbasului, Vladislav Surkov, care „simpatiza cu RPD și RPL și credea că republicile nerecunoscute ar trebui să devină o zonă de influență exclusivă a Rusiei”, Kozak dorea de fapt să rezolve conflictul cu Ucraina, a scris Kommersant: „Pentru el, conflictul nerezolvat din estul Ucrainei este o problemă care deturnează resurse și împiedică Moscova să normalizeze relațiile cu Occidentul”.

Aparent, „independentul” Kozak nu era de acord cu Putin nici în privința soartei republicilor. La o reuniune istorică a Consiliului de Securitate al Rusiei, care a avut loc cu trei zile înainte de izbucnirea războiului cu Ucraina, șeful adjunct al Administrației Prezidențiale s-a plâns că Ucraina și țările occidentale doreau „să transfere responsabilitatea economică pentru întreținerea Donbasului asupra Rusiei”. Deși Kozak a acuzat Occidentul și Ucraina că nu doresc rezolvarea conflictului și revenirea Donbasului sub controlul Kievului, el nu a ascuns faptul că Rusia cheltuia „sume astronomice” pentru „sprijinul umanitar acordat teritoriilor” – un fapt care, aparent, îl nemulțumea.

Când adjunctul șefului Administrației Prezidențiale a început să discute problemele economice ale regiunii, Putin l-a întrerupt brusc și i-a cerut să explice „cum se negociau acordurile de la Minsk”. O sursă apropiată Administrației Prezidențiale a declarat pentru Meduza că toți membrii Consiliului de Securitate au înțeles la momentul respectiv că Putin decidea să lanseze un război de amploare. Kozak era împotriva invaziei.

„General de vitrină”

Pe 24 februarie 2022, Putin a trimis trupe în Ucraina. Dmitri Kozak, un oponent al războiului, a căzut în dizgrație. „Kozak, în calitate de birocrat, a pledat pentru continuarea lucrărilor în „formatul Normandia”, negocierile privind punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk. El credea că era nevoie de mai mult timp pentru a obține un anumit succes. Dar Putin era deja într-o altă stare la acel moment. “Ceva asemănător unei căderi în dizgrație a avut loc într-adevăr”, a declarat pentru BBC Russian Service un înalt oficial familiarizat cu Kozak.

Principala consecință a căderii sale în dizgrație a fost transferul controlului asupra RPD și RPL, care erau deja recunoscute de Rusia, dar nu anexate legal, de la Kozak la Serghei Kirienko, primul adjunct al șefului Administrației Prezidențiale și șeful blocului politic al Kremlinului. O sursă apropiată Administrației Prezidențiale a explicat pentru Meduza că controlul asupra „republicilor populare” și gestionarea relațiilor cu Ucraina constituiau „cea mai mare parte a autorității reale a lui Kozak”. „Supravegherea DPR și LPR înseamnă controlul asupra fondurilor bugetare alocate acestora. Unde sunt bani, acolo este influență. Iar negocierile reale cu Ucraina au încetat pur și simplu”, a concluzionat el.

Responsabilitățile lui Kozak au rămas neschimbate, inclusiv interacțiunile cu țările post-sovietice prin intermediul Administrației Prezidențiale, precum și supravegherea Abhaziei și Osetiei de Sud – state nerecunoscute de majoritatea țărilor, dar recunoscute de Kremlin. Fostul oficial guvernamental susține că șeful adjunct al Administrației Prezidențiale „nu se simțea foarte confortabil” în interacțiunile cu șefii departamentelor care îi erau subordonați în mod oficial, care erau alcătuite în principal din membri ai forțelor de securitate. „Dar el nu era obișnuit să se eschiveze de la responsabilitățile sale. Și-a făcut treaba”, adaugă sursa Meduza.

În toamna anului 2024, o criză politică a izbucnit în Abhazia, în zona controlată de Kozak . Majoritatea elitei și a locuitorilor erau nemulțumiți de acordul de cooperare cu Rusia, care era impus de Kremlin și de guvernul rus. Acesta oferea beneficii investitorilor ruși, permițându-le să dețină proprietăți imobiliare în Abhazia și să aducă muncitori străini. În Abhazia au izbucnit proteste, iar locuitorii au blocat drumurile. Drept urmare, în noaptea de 19 noiembrie 2024, președintele Aslan Bzhania a demisionat, iar în republică au fost programate alegeri. Sergei Kirienko s-a oferit voluntar să conducă campania unui candidat pro-rus.

„Evident, misiunea lui [Kozak] aici nu a dat rezultate: părea că au reușit să impună un acord, dar totul s-a terminat cu proteste. În plus, el nu are specialiști adevărați care să se ocupe de alegerile marcate de crize. SVK [Serghei Vladilenovici Kirienko] a decis încă o dată să-și dovedească eficiența în gestionarea crizelor. După [răsturnarea lui Bashar al-Assad în] Siria, victoria unui candidat nepotrivit în Abhazia ar fi fost un eșec total [pentru Kremlin]. Era important să se salveze aparențele”, a argumentat la momentul respectiv una dintre sursele Meduza apropiate blocului politic.

Kirienko a vizitat Abhazia și a făcut promisiuni: a spus că serviciile aeriene vor începe la aeroportul Sukhum în mai 2025, trenurile Lastochka vor începe să circule din Soci (ambele s-au întâmplat) și că va fi construit un spital pentru copii în republică (autoritățile locale promit să finalizeze proiectul până la sfârșitul anului 2026).

O întreagă echipă de strategi politici, condusă de Serghei Tolmacev, fostul „viceguvernator” al regiunii anexate Zaporijia, a fost adusă să lucreze cu candidatul Kremlinului, candidatul independent Badra Gunba. Între timp, adversarul lui Gunba, fostul ministru de finanțe Adgur Ardzinba, era și el destul de pro-rus. În cele din urmă, Gunba a câștigat alegerile în turul al doilea. Deși opoziția a susținut că au existat fraude, nu a contestat direct rezultatele alegerilor. Putin a fost mulțumit de munca lui Kirienko și i-a încredințat șefului blocului politic supravegherea Osetiei de Sud, apoi a Armeniei și Transnistriei, care anterior se aflau în competența lui Kozak.

„Atât Ardzinba, cât și Gunba ar fi colaborat cu Rusia. Dar Kirienko a adus exact oamenii potriviți pentru Kremlin, i-a impus. Această abordare este mai solicitată acum”, spune un tehnolog care a lucrat în Abhazia în anii 2010 și este familiarizat cu starea de spirit din republică.

Potrivit acestuia, după ce Abhazia și Osetia de Sud au trecut sub supravegherea lui Kirienko, Kozak și-a pierdut influența financiară rămasă și a devenit un „general de vitrină”. Între timp, Kirienko i-a propus lui Putin să fie numit singurul intermediar al Administrației Prezidențiale cu spațiul post-sovietic. Președintele a fost probabil de acord și, la sfârșitul lunii august, a desființat departamentele Kremlinului pentru relații interregionale și culturale cu țările străine și pentru cooperare transfrontalieră. El i-a dat instrucțiuni lui Anton Vaino, șeful Administrației Prezidențiale, să creeze în locul lor un departament unificat pentru parteneriate strategice care să-i raporteze direct lui Kirienko.

Astfel, până la sfârșitul anului 2024, Dmitri Kozak și-a pierdut o parte semnificativă din puteri. După aceasta, el ar fi putut conduce biroul trimisului prezidențial în Districtul Federal Nord-Vest, potrivit ziarului Vedomosti, dar a refuzat, invocând „vârsta, oboseala și sănătatea”. „Decizia este în mare parte emoțională. Nimeni nu a mai văzut până acum puterile unui aliat al lui Putin luate atât de agresiv sub ochii lui. Dar [Kozak] are și un dezacord general cu politica. Kozak înțelege probabil că într-o structură de putere ca aceasta, în care toată lumea îi spune lui Putin ce vrea, nu mai este loc pentru el”, a declarat pentru Meduza o sursă apropiată de Kremlin.

El crede însă că președintele „nu-și va abandona complet” vechiul camarad și îi va oferi „o sinecură onorifică într-o întreprindere de stat sau loială statului – un loc în consiliul de administrație al uneia dintre marile companii”.