ANALIZĂ Ce industrie de apărare are România. De la scandaluri, politizare și subfinanțare, la noul context european, care aduce finanțări uriașe de Apărare pentru țările UE

Noul context strategic european, care aduce finanțări fără precedent pentru industria de armament și muniție, tensiunile din NATO generate de președintele SUA, Donald Trump, și nu în ultimul rând războiul din Ucraina regăsesc industria românească de apărare în amorțire: subfinanțată, lipsită de tehnologie, de contracte internaționale și cu un management infliltrat politic. Pe de altă parte, fabricile de tradiție au încă personal calificat și mulți oameni capabili de inovație, o resursă prea puțin folosită. În plus, se anunță o serie de colaborări internaționale și proiecte noi de dezvoltare a unor facilități de producție.

În principiu, industria de apărare a României se bazează pe ROMARM, o companie de stat care controlează 15 filiale din sectorul militar-industrial românesc: Avioane Craiova, IAR Ghimbav, IOR, Romaero, Uzina Mecanică Orăștie, Tohan Zărnești, Carfil Brașov, Uzina Mecanică Plopeni, Uzina Mecanică Cugir,  Fabrica de Arme Cugir, Uzina Mecanică Sadu, Uzina Mecanică Mija, Uzina Mecanică Moreni, Uzina Mecanică București și Uzina Specială Dragomirești.

Acestea sunt capabile să producă aproape orice este nevoie într-un război clasic, de la arme de asalt, explozibili și până la muniție de model sovietic.

România poate produce și muniție NATO, însă într-o cantitate limitată și cu tehnologie veche. Acesta este domeniul vizat de o serie de investiții. Statul român a semnat un acord cu guvernul american, care presupune atragerea a 220 de milioane de dolari dintr-un credit şi aducerea în România a tehnologiei SUA, într-un parteneriat cu General Dynamics, pentru a produce muniţii de calibru 120 şi 155 compatibile NATO, pentru Armata României şi pentru alte țări din UE, potrivit G4Media.

În același context, Uzina Mecanică Cugir, parte din Romarm, a lansat în licitație un contract de 45 milioane lei pentru lucrări de construcție la una dintre halele de producție pe care le operează în vederea modernizării și extinderii liniei de producție pentru muniție tip NATO calibru 5,56×45 mm si calibru 12,7×99 mm, scrie Economedia.

Ambele informații sunt din 2025. Și mai recent, președintele României, Nicușor Dan, și Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, au anunțat consolidarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, în cadrul unei vizite la Berlin a șefului statului.

Discuțiile au vizat extinderea colaborării în industria de apărare, atragerea investițiilor și dezvoltarea capacităților de producție militară, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul NATO și al inițiativelor europene.

Președintele Nicușor Dan a spus chiar că există proiecte în stadiu avansat: „Există negocieri avansate între Rheinmetall și fabrica de la Mediaș, care ține de Romarm, pentru un joint venture pe muniții. Sperăm să se finalizeze în curând”.

Toate aceste pot fi considerate o parte a răspunsului vizibil la noul context strategic european, care presupune investiții uriașe în industriile de apărare europene. Discuțiile din interiorul NATO și amenințările președintelui Trump privind o scădere a prezenței militare americane în Europa au generat reacții.

Programul SAFE al UE va pune la dispoziția statelor membre fonduri în valoare de 150 de miliarde de euro pentru dezvoltarea industriei europene de apărare.

România este activ implicată în identificarea de parteneri și pregătirea de proiecte comune eligibile precum cel cu Rheinmetall, însă industria de apărare este într-o situație precară. Lipsesc tehnologiile, condițiile rezonabile de muncă, contractele și salariile atractive pentru angajați.

Spre exemplu, muncitorii celor două fabrici din Cugir (UM Cugir și Fabrica de Arme Cugir) au ieșit în stradă în urmă cu trei ani (februarie 2022), reclamând salarizarea la minimum pe economie și condițiile de muncă: frigul din secții și mizeria din toate spațiile de producție, șobolanii de la grupurile sanitare… toate dublate de riscul la care sunt supuși zilnic într-o fabrică de asemenea natură, uzată moral și fizic.

• „Tunelurile sunt pline de praf de pușcă. Este foarte riscant, condițiile sunt dezastru… Poți oricând să sari în aer. În secții e frig, dimineața e înghețat, iar la sfârșitul lunii, când să numeri banii, nu ai ce. 13 milioane și 3 milioane avans? Facturile 5 milioane, restul pe mâncare”, spunea atunci unul dintre protestatari.

Până la urmă oamenii au obținut o ușoară creștere salarială și au reînceput lucrul, dar restul problemelor au rămas. Situația nu s-a schimbat semnificativ de atunci.

De ani buni, PSD și PNL au făcut schimb de cadre la vârful UM Cugir și al Fabricii de Arme din Cugir, fără niciun rezultat pozitiv la nivelul resimțit de muncitori. Se întâmplă de așa de mult timp, încât a devenit o cutumă, scrie Alba24.

Dovadă că lucrurile nu s-au schimbat prea mult este reprezentată de o hotărâre a Consiliului de Administrație al Uzinei Mecanice Cugir din data de 18 iunie 2025.

Prin această hotărâre, director general al societății este (re)numit cu contract de mandat pe 4 ani, Mircea Trifan. Acesta este și președintele PSD Cugir.

De asemenea, Gheorghe Sava a fost numit director general adjunct al fabricii. El este vicepreședinte al PSD Cugir.

Tot PSD-ist este și directorul uzinei din Dragomirești, Constantin Tocan, scrie Libertatea.

Partidul Social Democrat pare o pepinieră pentru managementul filialelor Romarm: Fostul parlamentar PSD Marian Rasaliu (și fost prefect) a fost numit, începând din martie 2025, director general al companiei IAR Ghimbav, iar exemplele pot continua.

Toate filialele Romarm au fost conduse în trecut sau sunt încă conduse de personaje cu legături în lumea politică și uneori și în cea a serviciilor secrete.

Politizarea este foarte importantă pe plan local, mai ales în orașele sărace, pentru că le asigură partidelor politice acces la o resursă de bază: angajările.

Fabrica de Arme Cugir și Uzina Mecanică Cugir s-au despărțit în 2004. Singura explicație care a rămas de atunci în picioare este aceea că acum există două echipe de management.

La toate acestea se adaugă o legislație specială, care pune fabricile la dispoziția statului, concomitent cu obligația de a se autofinanța. Surse din sistem spun că statul are prioritate în ceea ce privește comenzile, dar fabricile trebuie să și producă pentru clienți externi, pentru a supraviețui. Astfel, dacă una dintre fabrici are o comandă externă dar în același timp MApN îi face o altă comandă, trebuie să renunțe la contractul extern și să execute producția pentru stat.

Asta ar fi normal, au explicat sursele, doar că statul nu plătește producția la prețul pieței și nici la valori actualizate, ci la nivelul din bugetul MApN aprobat la începutul anului.

Nici Romarm nu a fost ferită de scandaluri. În 2023, un fost director al companiei a fost reținut alături de fostul jucător de fotbal și antrenor al naționalei, Victor Pițurcă, într-un dosar legat de măști pentru MApN. Detalii despre scandalul în care a fost implicat Gabriel Țuțu, fost director Romarm, AICI.

Dincolo de aceste lucruri însă, fabricile de tradiție au încă personal calificat și mulți oameni capabili de inovație, o resursă prea puțin folosită. Spre exemplu, specialiștii de la Fabrica de Arme Cugir au finalizat un prototip industrial al unei arme de asalt de calibru 5,56 mm, despre care spun că este competitivă. Procedurile de omologare întârzie, deși se lucrează la ea de foarte mulți ani.

În context mai larg, România își îndreaptă bugetele și spre achiziție din surse externe, în condițiile în care industria internă este încă în amorțire. Astfel, Defence Security Cooperation Agency anunță mai multe potențiale afaceri ale SUA cu România. De asemenea, Ministrul Apărării a anunțat că România va importa sistemul Iron Dome, care protejează Israelul.

Strategia de dezvoltare a industriei de Apărare din România 2024 – 2030

România are, din 2024, și o strategie de dezvoltare a industriei de Apărare, care ar trebui să ofere o serie de lămuriri cu privire la problemele din sistem și la modul în care ar putea fi depășite.

Vorbește despre revitalizarea unor capacități de producție închise de mult și despre digitalizare, dar nu atinge spre exemplu riscul politizării excesive.

Sunt 12 puncte dezvoltate într-un document la care au contribuit mai multe ministere, din care rezultă că trebuie reconstruite anumite sectoare care ori nu mai există, ori au producția suspendată.

Ca prioritate zero, trebui reluată fabricarea de pulberi cu bază simplă, dublă, triplă și sferică și dezvoltarea capacităților pentru producerea de explozivi brizanţi (TNT, RDX, PETN), a pulberilor necesare producerii de combustibil pentru rachete, reluarea fabricației de capse detonante, de inițiere și alte elemente pirotehnice, plus asigurarea pe plan intern a principalelor materii prime (ex. nitroceluloza etc.) necesare fabricării pulberii pentru muniție.

În plus, trecerea armamentului la standard NATO trebuie efectuată în totalitate până în 2030, pentru că mare parte din dotările Armatei reprezintă încă echipament pe vechiul model sovietic, scrie Economedia, într-o analiză.

Strategia de dezvoltare a industriei de Apărare din România 2024 – 2030: Principalele obiective

• Transformarea și revitalizarea capacităților de fabricare a armamentului de infanterie și a aparaturii optoelectronice în așa fel încât să se asigure tranziția de la armamentul individual existent la cel standard NATO.
• Transformarea și revitalizarea capacităţilor de producţie a munițiilor, cu accent pe omologarea celor standard NATO necesare noilor mijloace de luptă intrate/care urmează să intre în dotarea MApN; dezvoltarea de noi capabilități privind muniția de artilerie la standarde NATO pentru toate tipurile de armamente și rachete, omologarea munițiilor standard NATO pentru armamentul de infanterie.
• Transformarea și revitalizarea tuturor capacităților de producție ale operatorilor economici de stat din domeniul aerospațial și naval și susținerea dezvoltării operatorilor cu capital privat.
• Transformarea și revitalizarea capacităților de producție care pot asigura executarea lucrărilor de mentenanță pentru refacerea stării tehnice a echipamentelor militare, pe timp de pace și pe timp de război, cât și modernizarea acestora.
• Revitalizarea capacităților de fabricare în domeniul autovehiculelor militare pentru a putea asigura producția, integrarea, testarea și mentenanța în țară a tuturor automobilelor și a autospecialelor realizate pe șasiul acestora.
• Susținerea dezvoltării capacităților existente la operatorii economici români în vederea realizării și integrării sistemelor de comunicații și informatică, de comandă-control și a realizării de software destinat domeniului apărării și securității naționale.
• Susținerea dezvoltării antreprenoriatului și a întreprinderilor mici și mijlocii care să participe la realizarea de produse militare inovative, în special în domeniul electronicii, comunicațiilor, senzorilor, radarelor, vehiculelor autonome de luptă, echipamentelor de protecție ș.a. dar și la refacerea lanțurilor de aprovizionare a marilor operatori economici din industria națională de apărare.
• Asigurarea și întărirea rezilienței României în situații de criză și reducerea dependenței față de furnizorii de materii prime și furnituri din afara spațiului UE și NATO, prin investiții realizate de către statul român în capacitățile de producție din domeniul industriei naționale de apărare atât pentru produse militare, cât și pentru cele cu dublă utilizare.
• Atragerea de investiții străine și crearea de societăți mixte, cu sau fără personalitate juridică, cu investitori strategici din state membre UE, NATO și/sau a unor state cu care România are încheiate parteneriate strategice în domeniul apărării și industriei de apărare.
• Crearea unui cluster în parteneriat public-privat în zone de excelență științifică ca și premisă pentru dezvoltarea cercetării-inovării și producției de echipamente militare și dual-use pe teritoriul României contribuind astfel la crearea unei componente militare economice care sa asigure baza pentru protejarea intereselor naționale și reducerea dependenței de surse externe.

Programul SAFE, pe care îl vizează acum și România, prin programele de parteneriat cum este cel cu Rheinmetall, prevede înprumuri în valoare de 150 de miliarde de euro în vederea finanţării – în comun – a unor achiziţii şi proiecte de înarmare în domeniile în care oferta europeană rămâne insuficientă, de exemplu producţia de rachete, muniţie, drone sau sisteme de apărare antiaeriană.