Ziar din Israel: De ce ne urăște generația tânără a Americii?

Articol de Dr. Kobby Barda, expert în istorie politică americană și geostrategie la Holon Institute of Technology, publicat de ziarul israelian Ynet News, via Rador.

Mulți israelieni sperau că ostilitatea studenților americani se va estompa după război – însă îndoctrinarea anti-Israel, începută încă de acum un deceniu și încă din ciclul gimnazial, are rădăcini adânci; Israelul trebuie să acționeze decisiv în acest sens, înainte de a fi prea târziu.

Mulți israelieni sperau că după războiul din Gaza ostilitatea internațională anti-Israel s-ar fi putut estompa, situația revenind la cea de dinainte de 7 octombrie. Apoi s-a întâmplat să scrie ceva pe X Nalin Haley, fiul lui Nikki Haley (fosta ambasadoare a SUA la ONU, candidată la președinția SUA și mare susținătoare a Israelului): „Israelul e doar o altă țară. Ar trebui să încetați să mai interveniți în politica americană dacă vreți cu adevărat să ne păstrăm relația”.

Atunci când fiul uneia dintre cele mai mari susținătoare americane ale Israelului folosește o retorică amintind de scandările care se puteau auzi anii trecuți prin campusurile americane – de pildă „de la râu până la mare” și „Palestina liberă” – devine limpede că nu avem de-a face cu un fenomen marginal.

Avem de-a face cu o campanie pe termen lung urmărind să le configureze conștiința tinerilor americani. Un sondaj Harvard Harris din august a constatat că 40% din respondenții din Generația Z susțineau Israelul, iar 60% susțineau Hamasul.

Deci nu susținere pentru Autoritatea Palestiniană, ci pentru o organizație desemnată formal drept teroristă de către guvernul SUA.

Cifrele respective nu reprezintă vreo reacție la imagini provenite din Gaza. Ele sunt rezultatul unui sistem artificial activ de mai bine de un deceniu, al cărui scop e să-i fabrice conștiința unei întregi generații. Pentru a înțelege cum s-a întâmplat acest lucru, trebuie examinat procesul mai aprofundat început cu mult înaintea recentului război.

Fundația o regăsim în limbajul ideologic al mișcărilor neo‑marxiste din campusurile universitare care au fuzionat cu mișcările islamiste aflate sub influența Frăției Musulmane din SUA.

Această „alianță verde-roșie” și-a identificat un obiectiv comun: subminarea Occidentului din interior. Cea mai eficientă unealtă în acest sens: antisemitismul, utilizat ca forță a dezbinării pentru a instiga conflicte sociale interne. Aici intervine conceptul „dreptății sociale” [„social‑justice”].

De cel puțin un deceniu este diseminată ideea că rasa albă se face vinovată de un păcat originar, întrucât albii sunt moștenitorii acelora care le-au furat pământurile indigenilor, care i-au înrobit pe africani și care profită acum de pe urma privilegiului sistemic pe care-l dețin în detrimentul celorlalte rase.

Acest procedeu a dus la apariția unei generații care gândește: „Trebuie să ispășesc pentru faptele omului alb”. Dar unde persistă încă acest închipuit sistem de oprimare colonială? În Israel.

Percepția aceasta, a vinovăției prin apartenența la rasa albă, s-a transformat în conceptul vinovăției intrinseci a oricărui individ care se naște alb. Iar unica modalitate de a scăpa de această vinovăție este să treci în tabăra celui oprimat – ceea ce face din Israel ținta ideală. Nu vorbim aici de ură apărută spontan, ci de ură fabricată.

Mai jos voi detalia cele patru stadii identificate în cadrul cercetării pentru un articol științific pe care urmează să-l public în „Journal for the Study of Antisemitism” împreună cu doi colegi, profesorul Golan Shahar de la Universitatea Ben‑Gurion, un psiholog specializat în tineri traumatizați, și profesoara Jennifer Brick Murtazashvili de la Universitatea din Pittsburgh. Profesorul Shahar a inventat termenul de „nocivitate auto-critică” pentru vinovăția profundă pe care o poate resimți un tânăr pentru faptele unor generații anterioare, percepție care se transformă într-un mecanism de auto-ispășire. Un tânăr alb care resimte „vinovăția albului” simte și nevoia de a o ispăși – iar ținta perfectă în acest sens e Israelul. Repet, nu e ură spontană; e ură fabricată.

Cele patru etape ale procesului:

Mobilizarea: Începe în ciclul gimnazial sau în liceu prin manifestări pro-palestiniene care sunt prezentate ca parte integrală a dreptății sociale și deșteptării morale.

Încălcarea normelor de conviețuire: Studenții sosesc în campus și li se conferă legitimitatea de a scanda lozinci nocive precum „de la râu până la mare”, chiar și atunci când studenții evrei le cer să înceteze.

Încălcarea codului etic: Tinerii încep să comită delicte contra regulamentului intern al universității – blocarea accesului, hărțuirea, ponegrirea și izolarea studenților evrei și israelieni.

Încălcarea legii: În ultimul stadiu studentul e deja dispus să fie arestat, așa cum s-a întâmplat la ocuparea bibliotecii Universității Columbia, încheiată cu arestări, exmatriculări și caziere penale.

Fenomenul nu se limitează la stânga americană. Și tinerii de dreapta trec prin procese similare. Afluxul de bani din Qatar în instituțiile universitare influențează ambele facțiuni. Recent s-a descoperit că la facultatea de comunicare a Universității Northwestern, ajunsă sub controlul unor donatori din Qatar, s-a mers chiar până la a li se interzice profesorilor să critice Qatarul.

Israelul e în schimb absent din această arenă. Ministerul lui de externe e văduvit de resurse de ani buni, incapabil să concureze cu această campanie cognitivă. Comisia de anchetă a statului trebuie să examineze acest eșec. Poziția internațională a Israelului nu poate fi înțeleasă dacă nu e înțeleasă și campania menită a le altera conștiința tinerilor americani.

Există totuși speranță. Entități private precum Ella Kenan, fondatoarea „Bright Mind”, și Rotem Oreg-Kalisky, fondator al „Librael”, sunt deja la muncă, în teren. Statul trebuie să intre în parteneriat cu ele, să stabilească obiective clare, să le finanțeze și să le monitorizeze rezultatele, astfel încât Israelul să devină activ în această arenă esențială în care până acum nu s-a implicat deloc.

Traducere: Andrei Suba