
Zeci de mii de manifestanți pro-Palestina în marș pe străzile Londrei. Ei au scandat în repetate rânduri un slogan care face apel la distrugerea Israelului
Mai multe zeci de mii de persoane au manifestat sâmbătă în centrul Londrei pentru a „cere o pace justă” în Fâşia Gaza, exprimându-şi hotărârea de a manifesta în continuare pentru drepturile palestinienilor, la o zi după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului, care le-a adus un sentiment de uşurare, însă nu le-a înlăturat scepticismul cu privire la viitorul palestinienilor, transmite Agerpres. Sloganul „De la râu până la mare, Palestina va fi liberă!”, un apel la distrugerea Statului Israel, a fost scandat în numeroase rânduri.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Familii cu copii, tineri, bătrâni, activişti, manifestanţii erau în cea mai mare parte participanţii obişnuiţi ai marşurilor propalestiniene.
De la începutul războiului în Fâşia Gaza, declanşat în 7 octombrie 2023 prin atacul Hamas în Israel, circa 30 de manifestaţii au fost organizate la Londra de organizaţia Palestinian Solidarity Campaign (PSC). Cea de sâmbătă, prevăzută de mai mult timp, a căpătat o semnificaţie specială, la o zi după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului între Israel şi Hamas, sub enorma presiune a preşedintelui american Donald Trump.
„Împărtăşim uşurarea palestinienilor”, a afirmat liderul PSC, Ben Jamal. „Vor putea să aibă în vedere un viitor în care să poată trăi o viaţă normală”, a spus el.
„Dar au nevoie şi de un viitor în care dreptul lor la autodeterminare să fie recunoscut”, a insistat el, mai mult decât neîncrezător faţă de planul lui Donald Trump, care nu garantează „o pace durabilă căci nu ţine cont de rădăcinile conflictului”, potrivit acestuia.
Acest scepticism era în mare măsură împărtăşit de manifestanţi. „Nu am încrede în Israel”, a spus Katrina Scales (23 de ani), o studentă în psihologie, susţinând că Israelul a încălcat ultima încetare a focului în martie.
În timp ce Steve Hedley, sindicalist în vârstă de 50 de ani, nu are nicio încredere în Donald Trump. „Am auzit de proiectele sale de Riviera pentru Gaza; ginerele său, Kushner, nu şi-a ascuns proiectele imobiliare. Să sperăm că această încetare a focului este un prim-pas spre pace, dar nu sunt convins”, a adăugat el, indicând că a manifestat deja în acest sens de nenumărate ori în ultimele luni.
„Opriţi înfometarea Gazei!”, „Ridicaţi asediul!”, se putea citi pe unele pancarte purtate de manifestanţi. Altele, mai politice afirmau că „Nu este o crimă să acţionezi împotriva unui genocid!”, referindu-se la decizia Londrei de a clasa drept teroristă o organizaţie propalestiniană, Palestine action. Altele îl acuzau pe premierul britanic Keir Starmer că ar avea „sânge pe mâini”.
Pe traseu, manifestanţii au întâlnit o adunare – staţionară – a unor contramanifestanţi, care agitau drapele israeliene. „Un mic număr de arestări” a fost efectuat după o altercaţie între participanţii celor două acţiuni, a indicat poliţia londoneză pe X.
Câteva persoane se reuniseră sub o mare pancartă „Descendenţi ai supravieţuitorilor Holocaustului împotriva genocidului în Gaza”. „Suntem evrei britanici şi spunem: asta trebuie să înceteze. Ocupaţia trebuie să înceteze. Şi palestinienii trebuie să aibă dreptul la autodeterminare”, a declarat Mirand Finch, o femeie de 74 de ani.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.