
VIDEO Incendiu de fond forestier în Masivul Ţibleş / Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviaţie este deja în drum spre zona afectată
Un puternic incendiu a izbucnit, miercuri, în fondul forestier în Masivul Ţibleş, un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviaţie este deja în drum spre zona afectată pentru a ajuta la stingerea flăcărilor. Un alt elicopter survolează zona pentru a evalua situaţia.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
”În urmă cu puţin timp, un incendiu de fond forestier şi vegetaţie uscată a fost semnalat în zona Masivului Ţibleş. În acest moment, peste 20 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, împreună cu lucrători ai ocolului silvic, se deplasează către locul în care se manifestă incendiul, într-o zonă greu accesibilă”, a transmis, miercuri, IGSU, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviaţie este deja în drum spre zona afectată, pentru a sprijini eforturile de stingere din aer.
”Totodată, un alt elicopter al IGAv, execută o misiune de recunoaştere aeriană a zonei, pentru a furniza echipajelor operative o imagine de ansamblu asupra extinderii focarelor”, a mai transmis sursa citată.
De asemenea, echipele Salvamont Maramureş sunt gata să intervină, la solicitarea autorităţilor, în sprijinul forţelor operative aflate în teren.
Suprafaţa afectată nu a fost determinată cu exactitate până în acest moment.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.