Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Comuna Ciugud (județul Alba) a inaugurat joi una dintre cele mai moderne grădinițe din România, situate în mediul rural. Grădinița SMART de la țară, este situată între fabrici, în zona de dezvoltare a comunei, are dotări de ultimă oră, iar clădirea își poate regla singură consumurile, grație unor senzori.
Purtătorul de cuvând al primăriei, Dan Lungu, spune că investiția reprezintă un nou concept în România: grădinița viitorului.
”Grădinița viitorului înseamnă folosirea celor mai moderne tehnologii pentru asigurarea confortului copiilor în timpul petrecut la grădiniță.
Totuși, în procesul educațional, tehnologia este folosită cu moderație, copiii fiind încurajați spre joc, experimentare, învățare practică sau dezvoltarea deprinderilor.
În educația timpurie evităm, pe cât posibil, folosirea ecranelor și tabletelor în activitățile cu copiii, iar scopul nostru este să creștem copii sănătoși și fericiți” a spus Dan Lungu.
Primarul Gheorghe Damian spune că a decis amplasarea grădiniței printre fabricile din zona de dezvoltare din două motive: toți locuitorii comunei trec pe acolo în drum spre serviciu și în plus, grădinița va deservi și angajații zonei industriale.

Mai mult, aceștia vor putea lua masa de prânz alături de copii, în măsura în care angajatorul le oferă această posibilitate.
În Zona de Dezvoltare Economică Ciugud – Drâmbar funcționează peste 40 de companii, care au aproximativ 1.000 de angajați.
Grădinița are multiple dotări, de la jocuri interactive, proiectoare pentru podea, săli pentru fiecare grupă, cabinet medical, băi adaptate special pentru copii și nu în ultimul rând un spațiu de joacă în partea interioară a clădirii, unde cei mici pot fi văzuți tot timpul.

Clădirea, care a costat aproximativ 1,6 milioane de euro (din fonduri europene și de la bugetul local) are sisteme inteligente de reducere a consumurilor: lumina și căldura se adaptează singure grație unor senzori, iar atunci când concentrația de dioxid de carbon crește, educatoarele primesc o notificare pe telefon.
Proiectul a avut întârzieri în ceea ce privește termenele de finalizare. La început, construcția grădiniței a fost blocată de un proces între primărie și constructor.
Constructorul a solicitat în instanță, printre altele, prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor, invocând nereguli în proiect.
Până la urmă contractul semnat cu constructorul inițial a fost reziliat în 2021, iar administrația locală a reluat, la începutul anului 2022, licitația prin care a desemnat un nou constructor.
Va fi funcțională din anul școlar viitor, după ce va fi acreditată (acest lucru nu se poate face în timpul anului școlar) și va putea găzdui până la 180 de copii.
Tot la Ciugud funcționează prima școală SMART din mediul rural. Detalii AICI.
Altă țară! Felicitări! Bravo lor, oameni care țin la comunitatea lor, care înțeleg că cel mai important lucru este să investești în educația de calitate a copiilor. Am fi mai tari ca finlandezii dacă ar fi așa măcar în jumatate din țară.
ba nu ar fi bine,atat timp cat si-au vandut sufletul.alții vin cu banii ,și tot la ei se întorc banii.cultele nu fac nimic gratis.
Mareane, iti chem un exorcist?
Ban la ban trage și păduche la păduche ! Așa ar fi dacă am presupune că numai în câteva localități din Transilvania ar exista oameni pricepuți în a atrage fonduri europene. Și chiar dacă ar fi așa atunci ar trebui ca acei câțiva pricepuți, în mod organizat și oficial, să-și disemineze bunele practici și expertiza în toată țara. Oare unde o fi fiind aplicarea principiului solidarității și repartiției echilibrate a resurselor de orice fel în întreaga țară?
Multe visezi. Prin Moldova daca incerci sa faci ceva mai modern cu fonduri europene, ti se reteaza scurt de la centru. Parca fondurile alea europene sunt numai pentru Transilvania. Numai pentru metroul din Cluj se aloca 2 miliarde de euro fonduri din PNRR. Pai nu sunt judete intregi in Moldova care sa primeasca macar jumatate din suma asta prin PNRR. Apoi nu mai spun de investitii, ca probabil 2 miliarde de euro primeste toata zona Moldovei pe capitolul asta. Si pe urma tot ei zic, vai ce saracie e in Moldova. Pai, da desteptilor ca toti banii ii bagati doar in Transilvania. Esti in 2022 si Moldova nu are un metru de autostrada. Abia in 2025 daca o sa fie gata cativa kilometri.
Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă-n straiță!
Un primar este bun atunci când localitatea în care este gospodar ajunge renumită iar el rămâne aproape anonim. Faceți o paralelă cu primarii cunoscuți doar pentru târguri, spectacole și pomeni electorale..