Viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu: E nevoie de stabilitate politică și pace socială / Ne confruntăm cu o revenire bruscă și intensă a inflației (Op-ed)

Cu puține zile în urmă, România a primit confirmarea, din partea agențiilor de rating, că măsurile fiscal-bugetare recent adoptate au reușit să evite încadrarea ratingului de țară, asociat titlurilor suverane, în categoria nerecomandată investițiilor (eng. junk). Materializarea acestui rating ar fi avut un impact negativ sever asupra perspectivelor de dezvoltare ale țării. Iar România are nevoie, pe lângă însănătoșirea finanțelor publice, și de asigurarea unei creșteri economice sustenabile. A fost evitat un risc major, însă urmează o etapă crucială, în care eforturile de ajustare trebuie consolidate prin implementare și extinse prin reforme, într-un cadru coerent și predictibil.

Reconfirmarea ratingului de țară într-o categorie recomandată investițiilor constituie un semnal de încredere, dar nu elimină riscurile asociate dezechilibrelor bugetare și externe.

Urgența consolidării finanțelor publice

Nevoia imperativă de corecție bugetară survine pe fondul unor obiective (re)devenite prioritare – ieșirea din procedura de deficit excesiv, sustenabilitatea datoriei publice, corectarea dezechilibrelor externe. Caracterul urgent al ajustării bugetare intervine după derapajul bugetar din 2024, când România a înregistrat un deficit de 9,3% din PIB în termeni ESA, cel mai mare deficit bugetar la nivelul Uniunii Europene.

Ajustarea deficitului a început chiar cu bugetul anului curent, în principal prin măsurile de înghețare a salariilor din sistemul public și a pensiilor. Însă și construcția bugetară a anului 2025 și-a dovedit fragilitatea, subestimând sever deficitul bugetar. După doar câteva luni de execuție bugetară, deficitul estimat a sărit de la 7% din PIB – potrivit legii bugetului, la circa 9% din PIB sau chiar peste – potrivit estimărilor de la jumătatea anului. Aceste evoluții au impus intensificarea eforturilor de corecție bugetară, reflectate în conținutul și amploarea „Pachetului 1”.

În acest context, dezbaterile sunt acaparate de diverse opinii privind anvergura și efectele așa-numitelor ”pachete de măsuri”. Sunt esențiale filtrarea și prioritizarea măsurilor prin prisma unei strategii bugetare multianuale, care să furnizeze soluții eficiente și o minimă predictibilitate pentru întreaga perioadă de ajustare, dar și după.

Să ne amintim faptul că Planul Bugetar-Structural Național pe Termen Mediu, agreat la finele anului trecut cu instituțiile UE, prevedea o corecție graduală a deficitului bugetar, cu o cadență anuală medie de circa 0,8 puncte procentuale din PIB. Însă aceste proiecții se raportau la un punct de plecare mai optimist, în ipoteza încadrării în ținta de deficit, când evoluția economiei era mult mai favorabilă ritmului asumat al ajustării. La acel moment, aveam în față scenariul unei ajustări (terapii) graduale.

În prezent, după deviația substanțială de la ținta de deficit pentru 2024, dar și de la deficitul asumat pentru 2025, estimările pachetului de măsuri indică un impact bugetar cumulat de aproape 4 puncte procentuale din PIB pentru 2025 și 2026. Astfel, efortul de ajustare ar permite apropierea de ținta de deficit bugetar proiectată inițial.

În acest context, prin anvergura măsurilor și pe fondul unui narativ public dominat de mesaje specifice austerității, deși nu tocmai fundamentate, s-a conturat imaginea unei corecții bugetare de amploare, cu trimiteri fataliste la cazul Greciei din anul 2009, atunci când statul elen a intrat în incapacitate de plată.

Însă… România nu este Grecia!

S-a aflat România cumva pe marginea prăpastiei în care Grecia s-a prăbușit în 2009?! România de acum este fundamental diferită de Grecia de atunci, prin cadrul economic mult mai rezilient în raport cu situația unei crize financiare profunde la nivel global, precum criza din 2008-2009. Grecia a avut de rezolvat intrarea în incapacitatea de plată, forțând semnarea mai multor acorduri vitale de bailout cu CE, BCE și FMI („Troika”) și “iertări” de datorii, fără precedent în istoria recentă a episoadelor de restructurare a datoriilor suverane.

Atunci când analizăm tabloul unei economii cu nevoi urgente de corecție bugetară, cele mai relevante dimensiuni, care trebuie evaluate responsabil, vizează deopotrivă amploarea dezechilibrelor și evoluția de ansamblu a activității economice.

Derapajul bugetar al României în 2024 (-9,3% din PIB) a fost, într-adevăr, sincronizat cu un sold negativ al contului curent (-8,4% din PIB). Valorile sunt, însă, mai puțin tensionate decât cele specifice Greciei în anul 2009 (deficit de 15,4% din PIB și, respectiv, deficit de cont curent de 12,5% din PIB).

Un alt set de repere vizează datoria guvernamentală, care în cazul Greciei se apropia de 130% din PIB nominal, datoria externă fiind 180% din PIB. Iar expunerea sistemului bancar european la datoria publică a Greciei era una impresionantă, în special pentru băncile din Franța, Germania și Marea Britanie, cu riscuri de contagiune severe.

În România, la finalul anului 2024, datoria guvernamentală se poziționa la 55% din PIB, cu tendințe ascendente, iar cea externă la 58%, situație incomparabilă cu cea a Greciei.

Reziliența sectorului bancar românesc se menține adecvată prin prisma indicatorilor de sănătate financiară, însă unele aspecte trebuie mai atent luate în considerare, anume creșterea bilanțului sistemului bancar generat de nevoile de finanțare ale statului. Interconexiunea sectorului bancar cu sectorul guvernamental s-a intensificat în ultimii ani, deținerile de credite și titluri de stat de către bănci (circa 25%, media ultimilor trei ani) fiind cea mai mare din UE. În acest sens, trebuie să facem eforturi conjugate pentru scoaterea Românei din zona unei intermedieri financiare reduse, care frânează tranziția structurală către sectoare cu valoare adăugată ridicată.

Nu în cele din urmă, trebuie reamintită și credibilitatea zdruncinată a Greciei, generată atunci și de manipularea datelor statistice, în special a celor privind deficitul bugetar. Spre deosebire, România menține în prezent standarde depline de raportare statistică și transparență fiscală, elemente esențiale pentru credibilitatea în relația cu instituțiile europene. România este preocupată să mențină relația de încredere la nivelul UE, prin acțiuni care să asigure și anumite marje de negociere privind accesarea fondurilor europene, factor esențial pentru menținerea potențialului de creștere economică.

Pe de altă parte, în privința ajustării bugetare necesare, dezbaterile preliminare au căutat să acrediteze scenariul unei consolidări realizate exclusiv prin reducerea cheltuielilor bugetare, precum în cazul Argentinei, pentru a evita efectele recesioniste ale măsurilor fiscale. Însă trebuie să înțelegem faptul că fragilitatea finanțelor publice este una structurală, în contextul în care România înregistrează, de mulți ani, cele mai scăzute venituri fiscale dintre statele membre (circa 27% din PIB), cu excepția Irlandei.

În plus, realizarea ajustării doar pe seama cheltuielilor ar fi impus reduceri de cheltuieli dincolo de limita funcționalității statului și a serviciilor publice, în timp ce România și-a asumat obiective de investiții și angajamente de securitate care nu pot fi neglijate.

Însă… România nu este Argentina!

Programul „zero deficit” al Președintelui Javier Milei a fost intens vehiculat drept un exemplu de eficiență în reducerea cheltuielilor bugetare, însă ignorând diferențele fundamentale între sistemele constituționale și cele legislative, prioritățile naționale și, mai ales, contextele economice la care ne raportăm.

Să nu uităm că reformele din Argentina au intervenit în contextul unei crize economice fără precedent, când rata inflației se apropiase de 300% anual, iar reducerea deficitului s-a făcut pe seama unor tăieri masive de cheltuieli cu funcționarea statului – desființări de autorități, ample disponibilizări, stoparea finanțării multor programe naționale.

Administrația Milei a redus bugetul pentru sănătate al Argentinei la aproape jumătate. Mii de angajați din sănătate au fost concediați. Desființarea de autorități, suspendarea programelor de depistare timpurie a cancerului, înghețarea fondurilor federale pentru campaniile de imunizare, reducerea pachetului de servicii medicale asigurate pentru pensionari, sunt măsuri care au adus economii la buget, însă cu ce costuri sociale?!

Similar, bugetul pentru educație a fost redus la aproape jumătate, iar 68 de laureați Nobel în chimie, medicină, economie și fizică au trimis o scrisoare președintelui argentinian, exprimându-și îngrijorarea cu privire la reducerile drastice în finanțarea științei și tehnologiei, și a impactului acestor reduceri asupra dezvoltării Argentinei.

Sistemul administrativ din România are nevoie, într-adevăr, de o reformă profundă, însă una care să decurgă din regândirea circuitelor administrative, axată pe creșterea capacității administrative și a eficienței în relația dintre stat și cetățean. Pe de altă parte, cifrele arată că spațiul bugetar este relativ limitat în privința aparatului statal.

Raportat la structura personalului din aparatul bugetar, din cele 1,3 milioane de posturi, 64% sunt în administrația centrală iar restul, în local. Dintre cele circa 836 mii de posturi din administrația centrală, 24,6% sunt din sectorul apărare, ordine publică și siguranță națională. În contextul actual, eventuale reduceri în acest sector ar fi pe contrasensul oricărui obiectiv de consolidare a politicii de securitate și apărare.

Educația și sănătatea înseamnă împreună, la nivel central și local, puțin peste 630 mii de posturi, adică aproape jumătate din totalul posturilor bugetare. Circa 150 de mii sunt posturi din unități de învățământ și sanitare finanțate integral din venituri proprii, în condițiile în care cele două sectoare se confruntă cu deficite severe în materie de resurse umane, atât în plan cantitativ, cât mai ales în dimensiunea calitativă.

Nu în ultimul rând, România este un stat cu organizare administrativă, sistem de drept și instituții politice mult diferite față de Argentinei. Pentru România, rolul statului și prioritățile în planul cheltuielilor publice trebuie să aibă în vedere o altă dimensiune de constrângeri și oportunități, legate în primul rând de propriul parcurs de dezvoltare, dar și de apartenența la Uniunea Europeană, cu toate exigențele și beneficiile acesteia.

Raportarea la anumite modele internaționale, invocând unele efecte sau similitudini disparate, nu reprezintă o abordare oportună României. Mai degrabă sunt necesare intervenții țintite, atent fundamentate și corelate cu prioritățile naționale și europene.

Și, totuși, o lecție esențială poate fi desprinsă din cazul Argentinei: necesitatea de a evita politicile economice prociclice, prin acumularea de spațiu de intervenție (fiscal și monetar) în perioadele de expansiune, astfel încât, în fazele descendente ale ciclului economic, ajustările necesare să poată fi implementate gradual, fără a induce costurile sociale sau economice excesive pe care le-a experimentat Argentina.

O ajustare echilibrată și predictibilă

România nu este Grecia, deci nu vorbim despre scenariul intrării în incapacitate de plată. România nu este Argentina, deci nu puteam spera să reducem deficitul bugetar doar pe seama cheltuielilor. Între aceste exemple extreme de ajustare, calea necesară este ajustarea echilibrată, care să răspundă atât urgențelor de consolidare bugetară, cât și nevoii de a beneficia de creștere economică sustenabilă.

Dimensiunea amplă a corecției bugetare necesare României arată, fără tăgadă, că ajustarea deficitului nu se putea face doar prin reducerea cheltuielilor, fără măsuri fiscale care să genereze și o creștere a veniturilor, nu doar imediat, ci cu caracter permanent.

Date fiind anatomia și anvergura programului de consolidare fiscală, există pe bună dreptate îngrijorarea că măsurile de ajustare, în principal cele de creștere a impozitării, vor afecta economia și creșterea economică, deci inclusiv eficiența consolidării fiscale. Astfel, preocuparea privind corecția bugetară se cuvine a fi dublată de interesul pentru atenuarea unor efecte restrictive ale măsurilor de ajustare asupra economiei, sau contrabalansarea lor prin politici axate pe susținerea competitivității economice.

Însă aceste politici nu trebuie să echivaleze cu o relaxare a obiectivului de reducere a deficitului bugetar, sau cu o temporizare a reformelor structurale, menite să refacă încrederea mediului antreprenorial și a populației în autoritățile statului.

Adevărata reușită în fața provocărilor actuale este implementarea unor politici publice care să asigure un echilibru între ajustarea deficitelor și sprijinirea creșterii economice. Fără „tratarea” deficitului bugetar, problemele structurale se adâncesc, încrederea scade, riscurile cresc și ratăm oportunități. Fără o creștere economică îndeajuns de robustă, eforturile de consolidare fiscală ar putea fi lipsite de eficiența așteptată.

Pe termen scurt, în pofida consolidării bugetare, în contextul unei stagnări economice și al rigidităților bugetare, datoria publică ar putea continua să crească la peste 60% chiar în următoarele trimestre și semnificativ peste acest prag, pe termen mai lung.

În ultima perioadă, prognozele arată că România pare că se împotmolește în zona unor creșteri economice fragile, de sub 1% anual sau chiar de 0,5% pentru anul curent, conform unor estimări recente. În acest context, riscul major este de a traversa o etapă de stagflație. Iar o asemenea evoluție nu se înscrie deloc în contextul economic actual, regional sau internațional, pentru care prognozele economice nu s-au deteriorat într-atât de mult, precum în cazul României.

După contracția de 3,3% din 2024, investițiile au crescut în trimestrul I din 2025 cu 5,5%, însă evoluția nu poate fi considerată o redresare durabilă, dată fiind stagnarea producției industriale față de finalul anului trecut, care reflectă incertitudini legate de politica comercială, dar și slăbiciunea ciclică a activității economice a partenerilor europeni. Totodată, acumulările de capital sunt condiționate atât de implementarea fondurilor europene, cu riscuri importante derivate din neîndeplinirea de ținte și jaloane asumate, cât și de fluxul de investiții directe, marcat de reducerile succesive din ultimii doi ani, de circa 3 și, respectiv, 0,7 miliarde euro.

În ceea ce privește abordarea de politică monetară a BNR, în vremuri dificile banca centrală trebuie să capitalizeze, cât mai bine cu putință, fluxul de credibilitate existent, îndeosebi în contextul unui puseu temporar al inflației, generat de șocurile tranzitorii asociate măsurilor fiscal-bugetare recent adoptate.

Sarcina din prezent a politicii monetare este dificilă întrucât vine pe fondul efectelor persistente ale unor politici economice inadecvate. Este vorba, în esență, de derapajul politicii bugetare în anul electoral 2024, care s-a soldat cu explozia deficitului bugetar și fragilizarea severă a finanțelor publice. În cheie prociclică poate fi citită și relaxarea condițiilor monetare la mijlocul anului 2024, atunci când contextul bugetar puternic expansionist putea fi mai bine corelat cu anticipațiile inflaționiste, dar și cu impactul iminentelor corecții fiscal-bugetare, începând chiar cu anul 2025.

În prezent ne confruntăm cu o revenire bruscă și intensă a inflației. Cu toate acestea, date fiind natura tranzitorie și cauza fiscală a creșterii prețurilor, preocuparea este de echilibrare a condițiilor monetare, prin orientarea către un caracter contraciclic, mai ales în eventualitatea unui scenariu de quasi-stagnare economică.

Tocmai de aceea, devine fundamental ca măsurile de consolidare fiscală să fie, într-o anumită măsură, contrabalansate prin politici de susținere a creșterii economice. Este important să protejăm investițiile cheie, mai ales a celor în infrastructură, care exercită efecte de antrenare asupra creșterii economice. Prioritare trebuie să fie și politicile de susținere a competitivității la nivelul sectorului privat, prin utilizarea fondurilor europene, creșterea investițiilor străine și consolidarea capitalului autohton.

În acest sens, este fundamental să continuăm parcursul reformelor, cu responsabilitate, dar și pregătirea aderării la OCDE, care să faciliteze percepții pozitive ale investitorilor și noi oportunități de dezvoltare. De aceea, stabilitatea politică și pacea socială devin acum, mai mult ca oricând, ingrediente cheie pentru a traversa cu succes provocările actuale.

Cosmin Marinescu este viceguvernator BNR