
Un raport al ONU arată că nu există legături active între gruparea islamistă la conducere în Siria şi Al-Qaida
Observatori ai ONU nu au constatat „legături active” în acest an între Al-Qaida şi gruparea islamistă care conduce guvernul interimar al Siriei, conform unui raport al ONU nepublicat, o constatare care ar putea conduce la o aşteptată solicitare din partea SUA pentru eliminarea sancţiunilor ONU asupra Siriei, relatează vineri agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Raportul, consultat joi de Reuters, urmează să fie probabil publicat în iulie.
Hay’at Tahrir al-Sham (HTS) este fosta filială a grupării Al-Qaida în Siria, însă a rupt legăturile cu aceasta în 2016. Gruparea, cunoscută anterior sub numele de Frontul al-Nusra, a condus rebeliunea care l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Bashar al-Assad într-o ofensivă fulger în decembrie, iar liderul HTS, Ahmed al-Sharaa, a devenit preşedintele interimar al Siriei.
Raportul apare în contextul în care diplomaţii se aşteaptă ca Statele Unite să ceară eliminarea sancţiunilor ONU asupra HTS şi a preşedintelui Al-Sharaa, care a declarat că doreşte să construiască o Sirie incluzivă şi democratică.
„Multe persoane la nivel tactic au opinii mai extreme decât… Al-Sharaa şi ministrul de interne Anas Khattab, care sunt în general consideraţi mai degrabă pragmatici decât ideologi”, se arată în raportul ONU, care a acoperit o perioadă de şase luni până pe 22 iunie şi s-a bazat pe contribuţii şi evaluări ale statelor membre ale ONU.
Din mai 2014, HTS a fost ţinta unor sancţiuni ONU, inclusiv îngheţarea activelor la nivel global şi un embargou asupra armelor. O serie de membri HTS se confruntă, de asemenea, cu sancţiuni, precum o interdicţie de călătorie şi o îngheţare a activelor – între care şi preşedintele Al-Sharaa, care este inclus pe listă din iulie 2013.
Observatorii ONU au scris în raportul lor către Consiliul de Securitate: „Unele state membre şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că mai mulţi membri HTS şi aliaţi, în special cei cu roluri tactice sau integraţi în noua armată siriană, au rămas legaţi ideologic de Al-Qaida”.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat o schimbare majoră în politica SUA în mai, când a spus că va ridica sancţiunile americane asupra Siriei. El a semnat un ordin executiv care promulga această decizie la sfârşitul lunii iunie, iar Washingtonul şi-a retras desemnarea HTS ca organizaţie teroristă străină săptămâna aceasta.
SUA a declarat că eliminarea desemnării HTS ca organizaţie teroristă este un pas către viziunea lui Trump în legătură cu o Sirie paşnică şi unificată.
Diplomaţi, organizaţii umanitare şi analişti regionali au declarat că ridicarea sancţiunilor ar ajuta la reconstrucţia economiei distruse a Siriei, ar îndepărta ţara de autoritarism şi ar reduce atractivitatea grupurilor radicale.
Cu toate acestea, Washingtonul se confruntă cu obstacole diplomatice pentru a obţine sprijinul Consiliului de Securitate al ONU pentru ridicarea sancţiunilor.
SUA vor trebui să obţină sprijinul Rusiei – un fost aliat al lui Al-Assad – şi al Chinei pentru ridicarea sancţiunilor împotriva Siriei la ONU, au declarat diplomaţi. Moscova şi Beijingul sunt îngrijorate în legătură cu străinii care s-au alăturat HTS în timpul războiului de 13 ani dintre grupările rebele şi Al-Assad. Experţi ai ONU au declarat că se estimează că în Siria există peste 5.000 de luptători străini.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.