Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fost preşedinte al Universităţii Harvard și profesor la această universitate, Larry Summers, a declarat că se va retrage din funcţia publică după ce e-mailurile sale cu finanţatorul Jeffrey Epstein, condamnat pentru trafic sexual cu minori, au fost făcute publice, anunţă BBC. Acesta a ținut legătura cu Epstein până în ziua arestării.
Marţi, membrii Camerei Reprezentanţilor vor vota cu privire la publicarea tuturor dosarelor legate de Epstein, transmite News.ro.
”Sunt profund ruşinat de acţiunile mele şi recunosc durerea pe care au provocat-o. Îmi asum întreaga responsabilitate pentru decizia mea greşită de a continua comunicarea cu domnul Epstein”, a declarat Summers într-o declaraţie obţinută luni de partenerul american al BBC, CBS News.
În e-mailurile publicate săptămâna trecută de Congres, Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, a comunicat cu Epstein până în ziua dinaintea arestării acestuia în 2019 pentru trafic sexual cu minori.
Marţi, membrii Camerei Reprezentanţilor vor vota cu privire la publicarea tuturor dosarelor legate de Epstein. Măsura vine după ce Departamentul de Justiţie al SUA a anunţat că va investiga „implicarea şi relaţia” lui Epstein cu fostul preşedinte Bill Clinton, care era şi prieten cu Epstein, şi cu alţi democraţi proeminenţi.
Decizia Departamentului de Justiţie vine după insistenţele lui Trump, care a cerut şi investigarea lui Summers, a fondatorului LinkedIn, Reid Hoffman, şi a băncilor JP Morgan şi Chase.
„Epstein era democrat şi este problema democraţilor, nu a republicanilor!”, a scris el pe reţelele de socializare.
„Toţi ştiu despre el, nu vă pierdeţi timpul cu Trump. Am o ţară de condus!”.
Clinton a negat cu tărie că ar fi avut cunoştinţă despre infracțiunile lui Epstein. Summers a fost secretar al Trezoreriei în timpul mandatului lui Clinton şi director al Consiliului Economic Naţional în timpul mandatului fostului preşedinte Barack Obama. A fost preşedinte al Universităţii Harvard între 2001 şi 2006 şi în prezent este profesor acolo.