UE le-a oferit lucrătorilor imigranți din România șansa de a-și începe o nouă viață. De ce oare ei se declară împotrivă?

Ar fi normal de presupus că oamenii care se deplasează dintr-o țară membră a UE în alta, în căutarea unui loc de muncă și a unor alte șanse, să se numere printre cei mai vajinci susținători. În definitiv, libera circulație pe teritoriul celor 27 de state membre este unul dintre cele mai mari avantaje ale cetățeniei UE. Dar, recent, diaspora din România a pus capăt acestei teorii, potrivit Rador Radio România.

Un sfert din totalul populației acestei țări de 19 milioane se află în străinătate, în special în țări din Europa Occidentală. România dispune astfel de cea mai mare diaspora din cadrul UE. Aproximativ două treimi dintre ei sunt migranți din motive economice, care culeg fructe în Andaluzia, au grijă de bătrânii din Viena sau sunt zidari la Bruxelles. Doar în anul 2023, ei au trimis acasă 6,5 miliarde de euro – aproape 3% din PIB-ul României – susținând diverse comunități din întreaga țară.

În cursul tensionatei reluări a alegerilor prezidențiale din România din luna mai, candidatul proeuropean, Nicușor Dan, și-a adjudecat alegerile, depășindul pe George Simion, contracandidatul său de extremă-dreaptă, eurosceptic, în urma unui scrutin decisiv. După luni întregi de haos politic, rezultatul a provocat o ușurare la nivelul UE. Totuși, o împăcare cu această situație ar fi extrem de neînțeleaptă, din cauză că, printre alegătorii români din străinătate, Simion a fost un câștigător clar, el adjudecându-și aproape 70% din voturi în țări cu o diasporă puternică, precum Germania, Italia și Spania.

În general, ani de zile, diaspora din România i-a sprijinit pe candidații de centru, proeuropeni. Și atunci, de ce aproape 1 milion dintre ei au sprijinit un candidat care pune sub semnul întrebării locul României în UE? Printre declarațiile înfierbântate din trecut ale lui Simion legate de UE se numără cele de genul: “Nu vrem să fim cetățeni de mâna a doua ai acestei noi Uniuni Sovietice”. Printre românii care muncesc în străinătate, asemenea declarații par să fi atins o anume coardă.

Răspunsul rezidă în anii întregi de neglijență politică la București, în țările-gazdă și la Bruxelles deopotrivă, ceea ce a făcut ca mulți români să se simtă invizibili și neascultați. Pandemia și nivelul de trai în scădere le-au adâncit această dezamăgie, o dezamăgire pe care extrema dreaptă a alimentat-o și a întărit-o prin dezinformare și prin manipulări de ordin sentimental, transformând-o într-o potențială forță politică.

“Știu cât de greu v-a fost să vă părăsiți părinții, copiii, rădăcinile”, spunea Simion într-o campanie video destinată alegătorilor din diaspora, datând din aprilie. “Sunteți cea mai mare bogăție a țării noastre. Fără voi, nu vom putea reface nimic durabil”. În pofida rolului lor crucial jucat la nivelul României și la cel al UE în general, acești lucrători migranți rămân marginalizați la nivel poltic și prea puțin reprezentați. Sprijinul manifestat de diaspora față de Recep Tayyip Erdoğan oferă o paralelă de avertisment: nemulțunirile din străinătate se pot transforma, local, într-o simpatie față de dictatură.

Dacă alegerile din România ar fi reprezentat doar o condamnare a guvernării politice din țară, atunci Dan, cu antecedentele sale ca luptător împotriva corupției în calitate de primar al Bucureștiului, ar fi câștigat cu siguranță mai multe voturi din diaspora decât Simion. Dar s-a întâmplat exact contrariul, pentru că acest vot a fost considerat drept unul legat mai mult de demnitate, de recunoaștere și de o adâncă convingere legată de faptul că Simion a fost împotriva “performanțelor” actualei guvernări. Timp de decenii, mesajul adresat de stat românilor din străinătate a fost clar: trimiteți bani, acordați-ne votul, dar să nu vă așteptați să fiți reprezentați.

Ani de zile, organizații finanțate de stat care ar fi trebuit să îi sprijine pe românii din străinătate au făcut prea puțin ca să răspundă nevoilor angajaților din țările-gazdă, respectiv ajutor la nivel juridic sau cursuri de limba română pentru copii.

Guvernele țărilor spre care românii s-au îndreptat de obicei nu au făcut nici ele prea mult. Deși, teoretic, s-a vorbit despre un tratament identic cu cel al angajaților din țările-gazdă și despre o protecție în fața discriminării, practic românii s-au izbit deseori de condiții similare exploatării, s-au simțit marginalizați, cu acces sporadic la serviciile publice. Pentru mulți dintre ei, promisiunea șanselor europene a devenit realitatea marginalizării europene.

Pandemia a înrăutățit lucrurile și mai mult, având în vedere că, în țările-gazdă, mulți, mai ales din sectorul unor munci mai grele sau sezoniere, au fost lipsiți de protecție socială, de tratament medical și de ajutor financiar, în vreme ce autoritățile române i-au descurajat constant să se întoarcă acasă. Inflația în creștere și scumpirea nivelului de trai au dus la niște venituri care, în 2024, au scăzut drastic.

Aceste complexe nemulțumiri au asigurat extremei drepte un teren fertil – teren pe care Simion l-a exploatat încă din 2019, odată cu înființarea partidului AUR (Alianța pentru Uniunea Românilor). Este adevărat că, în cursa prezidențială din 2024, “șarmul” lui Simion în străinătate a mai pălit, iar el s-a clasat abia al patrulea în primul tur.

Dar Simion a fost eclipsat de un alt ultranaționalist, Călin Georgescu, care a calificat UE drept o “adunătură”. Georgescu s-a bazat și el pe nemulțumirile diasporei, dar printr-un limbaj mult mai radical. Respingând eticheta de “diasporă”, el a spus că lucrătorii din străinătate reprezintă “cealaltă Românie”, afirmând că ei sunt cei mai mari investitori și cerându-le să se întoarcă în țară. În mediile de socializare, promisiunile sale au fost și mai mult întărite prin dezinformare.

Or, asta a funcționat: în noiembrie 2024, Georgescu a cîștigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidențiale. Curtea Constituțională a României a anulat alegerile, invocând amestecul străinătății. În consecință, Georgescu a fost împiedicat să intre în cursa prezidențială, reprogramată în 2025. Pentru mulți oameni din străinătate, asta a însemnat o nouă trădare din partea elitelor, ceea ce i-a permis lui Simion să îi moștenească susținătorii.

Întrucât acum Dan este președinte, nemulțumirile diasporei persistă încă. Este nevoie de o schimbare reală: România trebuie să vadă în diasporă o comunitate politică cu drepturi proprii, cu o angajare și cu o reprezentare susținută. O vedere similară e necesară și la nivelul UE: diasporele trebuie recunoscute nu doar drept niște agenți economici, ci și ca niște pioni politici cu drepturi depline.

Cu siguranță că o asemenea acțiune va fi dificilă într-o perioadă când extrema dreaptă înaintează nu doar pe plan intern, ci și la Bruxelles. În 2024, sporirea voturilor pentru partidele de extremă-dreaptă a relevat în mod clar acest lucru. Dar semnalele de avertisment devin tot mai „roșii”. De la București și până la Bruxelles, liderii dispun de o strâmtă cale de ripostă. Alternativa – o continuă mobilizare a comunităților din diaspora – amenință nu doar fiecare țară la nivel individual, ci și proiectul european în general.

Dacă UE nu va putea menține loialitatea propriilor săi angajați migranți, atunci, cu siguranță, supraviețuirea sa pe termen lung va fi pusă sub semnul întrebării.

Sursa: THE GUARDIAN / Rador Radio România /.
Traducerea: Alexandru Danga