Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ucraina nu va fi niciodată de acord să legalizeze ocupaţia rusă asupra centralei nucleare de la Zaporijie, iar retragerea imediată a trupelor ruseşti este singura modalitate de a garanta siguranţa acolo, a transmis marţi Ministerul ucrainean de Externe, conform agenției de știri Reuters, citate de Agerpres.
Declaraţia ministerului nu face nicio referire directă la afirmaţia liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, făcută în timpul unei vizite în China, conform căreia Moscova este pregătită să coopereze cu Statele Unite la centrală, ocupată în primele săptămâni după invazia rusă din Ucraina din februarie 2022.
„Orice încercare a Rusiei de a pune la îndoială acest fapt este nulă din punct de vedere juridic şi lipsită de sens politic”, a precizat ministerul.
„Singura modalitate de a restabili siguranţa nucleară este retragerea imediată şi completă a personalului militar şi de altă natură rus de la centrala nucleară de la Zaporijie”, a adăugat diplomaţia ucraineană.