
Ucraina achiziţionează 55 de locomotive de la Alstom (Franța) pentru 470 milioane de euro / Sunt locomotive electrice dedicate transportului de marfă
Căile ferate ucrainene au achiziţionat 55 de locomotive de la compania Alstom printr-un contract de 470 milioane de euro, finanţat în special de BERD şi Banca Mondială, a anunţat luni preşedintele francez Emmanuel Macron şi întreprinderea respectivă, potrivit AFP, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Nu este vorba despre o prelungire şi nici despre o modificare a contractului anunţat în mai 2021, ci de un nou contract”, a precizat constructorul feroviar francez.
Contractul anunţat luni permite producătorului să salveze o parte din comanda de 130 de locomotive de marfă pentru 880 de milioane de euro anunţată iniţial în mai 2021, oficializată ca memorandum de înţelegere pe 8 februarie 2022, dar niciodată contractată definitiv şi, în cele din urmă, „niciodată executată”, potrivit producătorului.
Ucraina a fost invadată de Rusia la 24 februarie 2022, iar aceste locomotive „sunt o altă manifestare concretă a parteneriatului nostru economic şi strategic de durată”, în sprijinul rezistenţei ucrainene împotriva ofensivei ruse, a afirmat Macron în timpul unei vizite în Franţa a omologului său ucrainean Volodimir Zelenski.
Potrivit Alstom, sunt locomotive de tipul Traxx Hauler, locomotive electrice dedicate transportului de marfă, care funcţionează pe două niveluri de tensiune şi sunt proiectate să reziste la condiţii meteorologice extreme, urmând să fie începând cu 2027.
„Contractul va fi finanţat în principal de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (300 milioane de euro) şi Banca Mondială (190 milioane de dolari/circa 170 milioane de euro)”, a precizat grupul feroviar într-un comunicat.
Acordul interguvernamental iniţial între Ucraina şi Franţa, semnat la 13 mai 2021, prevedea furnizarea în total a 130 de locomotive electrice, cu garanţia la vremea respectivă a Trezoreriei franceze.
„Locomotivele vor fi proiectate şi fabricate la fabrica Alstom din Belfort, Franţa”, potrivit companiei, care a subliniat că „valoarea contractului include şi instruirea mecanicilor de locomotivă, a personalului de întreţinere şi anumite livrări de piese”.
Directorul executiv al căilor ferate ucrainene,Oleksandr Pertsovski, a salutat rândul său „un stadiu important al etapei critice de înlocuire a flotei de trenuri învechite, a cărei vârstă medie este de 46 de ani”.
Moscova şi-a intensificat loviturile asupra reţelei electrice ucrainene în ultimele săptămâni, precum şi asupra infrastructurilor feroviare.
La începutul lunii octombrie, Pertsovski raportase „40 de atacuri majore” asupra reţelei feroviare din august.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.