
Trump s-a supărat pe un reporter polonez care a sugerat că nu a luat măsuri împotriva lui Putin: „Dacă vom fi nemulţumiţi, veţi vedea că se vor întâmpla lucruri / Şi voi şti destul de bine ce vom face”
Preşedintele Donald Trump a reacţionat furios, miercuri, în Biroul Oval, după ce un reporter polonez a sugerat că nu a dat curs avertismentelor pe care i le-a transmis liderului rus Vladimir Putin, în ciuda faptului că acesta încă nu a acceptat o întâlnire cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează The Guardian, citat de News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„De unde ştii asta? De unde ştii tu că nu s-a luat nicio măsură? Serios?!”, a spus Trump în timpul întâlnirii cu presa cu ocazia primirii preşedintelui polonez Karol Nawrocki.
Trump a adus imediat în discuţie sancţiunile impuse Indiei, care „costă sute de miliarde de dolari”.
„Tu numeşti asta nicio măsură, iar eu încă nu am trecut la faza a doua sau la faza a treia, dar tu când spui că nu s-a luat nicio măsură, cred că ar trebui să-ţi cauţi un alt loc de muncă”, i-a reproşat el enervat reporterului.
„Veţi vedea că se vor întâmpla lucruri”, dacă SUA vor fi nemulţumite de deciziile lui Putin cu privire la Ucraina, a mai declarat Trump.
Întrebat care este mesajul său pentru Putin, Trump a spus: „Nu am niciun mesaj pentru preşedintele Putin, el ştie care este poziţia mea. Va lua o decizie, într-un fel sau altul. Oricare ar fi decizia sa, vom fi fie mulţumiţi de ea, fie nemulţumiţi, iar dacă vom fi nemulţumiţi, veţi vedea că se vor întâmpla lucruri”.
Întrebat ce va face pentru a pune capăt războiului, Trump a anunţat că va avea o conversaţie cu „el”.
„Foarte curând. Şi voi şti destul de bine ce vom face”, a adăugat Trump.
Nu este pe deplin clar dacă Trump s-a referiat la Putin sau Zelenski, menţionează The Guardian, sau chiar la Nawrocki, oaspetele său. Nu a fost clar nici jurnaliştilor prezenţi în Biroul Oval. Unul dintre ei chiar a întrebat „Cu cine?”. Dar probabil că Trump s-a referit la Putin, notează The Guardian.
„Am luat măsuri foarte ferme, după cum ştiţi, şi în alte moduri, am luat măsuri foarte ferme, dar voi vorbi cu el în următoarele câteva zile şi vom vedea”, a spus Trump.
Ca şi altădată, el a ţinut să spună că nu este „mulţumit” de numărul de oameni ucişi în fiecare săptămână acolo. „Sunt fiinţe umane, suflete, au părinţi. Ei îşi iau rămas bun de la părinţi, iar părinţii lor nu îi mai văd niciodată… Vreau să văd că se opreşte acum”, a insistat el, înainte de a-şi relua marota, învinuiindu-l pe predecesorul său democrat, Joe Biden, pentru invazia rusă din Ucraina.
„Un motiv important pentru care a avut loc acest război a fost faptul că el a stat în aceste scaune, în special în acesta”, a spus Trump arătând spre propriul scaun de şef al Casei Albe.
Totuşi, în final, el a recunoscut că a crezut că invazia rusă în Ucraina nu va fi atât de dificil de oprit. „Cu războiul nu se ştie niciodată. Războiul este complex şi periculos şi ce mizerie, ce mizerie sângeroasă. Se va face (pace), într-un fel sau altul. Dar trebuie să înceteze să mai ucidă toate aceste suflete”, a comentat Trump, care râvneşte la premiul Nobel pentru Pace.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.