
Trenuri rapide, muncă inteligentă și schimbări climatice: sfârșitul lent al zborurilor interne în Europa, care în ultimii douăzeci de ani s-au redus la jumătate
Cei care doresc, pe 1 septembrie se pot îmbarca pentru doar 21,40 € pe zborul Loganair LM702 de la Westray la Papa Westray (Insulele Orkney, Scoția). Călătoria durează aproximativ un minut și jumătate, deoarece este cel mai scurt zbor intern din lume şi, în aceaşi timp, este unul dintre acele zboruri care a rezistat reducerilor rutelor interne între locații din aceeași țară, datorită geografiei sale. În Europa, zborurile interne s-au înjumătățit în ultimii douăzeci de ani şi doar introducerea unor aeronave mai mari a atenuat reducerea disponibilității locurilor, care se situează încă la aproximativ 30%. Datele provin dintr-o analiză realizată de Corriere della Sera folosind date furnizate de platforma specializată Cirium, potrivit Rador Radio România.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Un continent divizat
Cifrele arată un continent divizat: Centrul-Nord este în mod clar pe roșu, în timp ce țările din marginea sudică se opun trendului, ajutate de geografia lor bogată în insule. Și, în cadrul acesteia, un alt record: în aceeași perioadă, în Olanda s-a înregistrat dispariția tuturor conexiunilor interne.
Evoluția în țările europene
Cu 50 de milioane de locuri puse în vânzare în acest an, Spania este lider în Europa în ceea ce privește disponibilitatea zborurilor interne. Cu toate acestea, comparativ cu 2005, numărul de locuri a crescut cu doar 1,5%. Italia (pe locul doi, cu 42 de milioane de locuri) a crescut cu aproape 18% față de acum douăzeci de ani. Salturile înregistrate de Portugalia (+70,9%) și Grecia (+52,1%) sunt și mai robuste. Excluzând Norvegia – care trebuie să conecteze zonele îndepărtate ale țării pe calea aerului – restul țărilor analizate prezintă semne din ce în ce mai negative. Franța – a patra cea mai mare piață internă a Europei – și-a redus numărul de locuri cu mai mult de un sfert față de 2005, iar Regatul Unit (a treia cea mai mare piață) cu mai mult de o treime. Germania și Finlanda sunt foarte aproape de perfoarmanţa de a-și înjumătăți numărul de locuri, în timp ce Irlanda a scăzut cu aproape 78%.
Potrivit Eurocontrol, agenția europeană care monitorizează cerul continentului, până în 2024, țările au înregistrat cu 1,5 milioane mai puține zboruri interne față de perioada de vârf, pe care mulți o estimează a fi 2007. Declinul a început atunci, fiind compensat parțial de utilizarea aeronavelor cu mai multe locuri (capacitatea medie a crescut de la 115 la 154). Cu toate acestea, sectorul continuă să înregistreze creșteri semnificative pe rutele internaționale.
Ce s-a schimbat
La baza scăderii numărului zborurilor interne se află mai multe motive. Reducerea se datorează parțial introducerii și extinderii căilor ferate de mare viteză, care au drenat traficul (să ne gândim la rutele Milano-Roma-Napoli sau Madrid-Barcelona). Companiile aeriene low-cost au avut şi ele un impact, explică experții. În trecut, pasagerii din orașele de dimensiuni medii și mici trebuiau să se oprească la hub-ul de origine (de exemplu, de la Bari la Roma) pentru a se îmbarca în zboruri internaționale. Cu zboruri directe din hub-uri secundare oferite de Ryanair, easyJet, Wizz Air, Vueling și Volotea, acum se poate zbura direct către sute de destinații, evitând tranzitele.
De la «flight shaming» la Covid
Între timp, zeci de companii aeriene regionale, vitale pentru asigurarea conexiunilor locale, au dat faliment. Și în timp ce discriminarea aeriană (în special în perioada 2017-2019) a sporit gradul de conștientizare în rândul companiilor – determinându-le să anuleze multe zboruri scurte pentru a reduce emisiile de carbon – pandemia și trecerea la munca inteligentă au împins și mai mult spre organizarea întâlnirilor neesențiale pe Teams și Zoom, mai degrabă decât în persoană.
Vor dispărea zborurile interne? Pentru unele țări, precum Italia, acest lucru nu se va întâmpla. Deoarece, în ciuda limitărilor geografice, a prezenței insulelor și a obligațiilor de serviciu public (cum ar fi continuitatea teritorială cu Sardinia), va exista întotdeauna o nevoie socială de a asigura mobilitatea rezidenților.
Sursa: IL CORRIERE DELLA SERA / Rador Radio România / Traducerea: Cătălina Păunel
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.