The Jerusalem Post: „Masacrul” de la centrele de ajutor alimentar din Gaza, încă o variantă modernă a calomniei sângelui

Presa mondială a erupt duminica trecută la unison difuzând un scenariu care incriminează: Israelul era acuzat că ademenise civili palestinieni la un centru de distribuire de alimente pe care-l înființase, pentru ca mai apoi armata israeliană (IDF) să împuște letal deliberat, cu sânge rece, zeci dintre acei civili, relatează The Jerusalem Post, citată de Rador Radio România.

Titlurile de pe primele pagini zugrăveau un tablou oribil. CNN a scris: „investigarea unui incident letal de duminică de lângă un centru de distribuire a ajutoarelor din sudul Fâșiei Gaza indică că armata israeliană a deschis focul asupra unor mulțimi de palestinieni care încercau să ajungă la perimetrul îngrădit pentru a obține hrană”.

Corului i s-au alăturat și publicații alternative, site-ul Unz Review proclamând că „Israelul își integrează deplin «centrele de ajutor alimentar» din Gaza în genocid […] Israelul a fost iarăși prins cu minciuna. Pentru un stat care comite genocid nu există linii roșii. Nimeni nu ar trebui să fie surprins dacă Israelul își folosește falsul «sistem de ajutor» pentru a ademeni palestinienii într-o capcană a morții”.

De la ONU s-a auzit că „secretarul general a cerut o anchetă independentă privind uciderea de palestinieni duminică lângă un centru de distribuire de ajutoare din Gaza, pe fondul unor știri contestate cum că forțele israeliene ar fi deschis focul asupra unor oameni care așteptau să ridice ajutoare”.

Canadian Broadcasting Corporation a transmis: „Mai mult de două duzini de palestinieni au fost uciși când IDF a tras asupra unor oameni despre care a afirmat că s-au abătut de la ruta aprobată către centrul de ajutor”.

Relatarea postului Al Jazeera se remarcă în special pentru incitare: „Israelul țintește capetele și piepturile unor oameni din Gaza veniți după ajutoare, într-un caz de împușcare în masă”. Și continuă: „«Masacru deliberat» în Gaza, unde palestinieni înfometați încearcă să obțină ajutoare israeliano-americane […] și mii de oameni încearcă să ajungă la un centru de distribuire a alimentelor”.

The Guardian reia teme similare: „Palestinieni secerați de gloanțe în timp ce încercau să ajungă la un centru cu ajutoare alimentare din Gaza, afirmă un spital. Martorii relatează că forțele israeliene au deschis focul asupra oamenilor de lângă un centru de distribuire”.

Acest scenariu reiterat pe tot globul pare bătut în cuie: poate că Israelul e pe cale să-și câștige lupta militară cu Hamasul, dar în ce privește opinia publică generală țara suferă de o hemoragie a susținerii accelerând alarmant.

Numai că de la un punct încolo povestea se complică, iar gândirea critică devine esențială.

Imposibilitatea logică

Examinați contradicția logică reprezentând nucleul acestor acuzații. Cum poate Israelul ca simultan să-i și înfometeze pe locuitorii din Gaza, dar și să administreze centre de distribuire a hranei, care servesc chipurile drept „capcane ale morții”? Constituie necinste intelectuală să susții concomitent două scenarii care se exclud reciproc. Primul e acela că Israelul refuză să-i hrănească pe palestinieni. Al doilea e acela că Israelul a înființat centre de distribuire a alimentelor. Adevărul trebuie să se afle altundeva.

Să examinăm și precedentele istorice. Oare SUA și aliații lor le-au trimis ajutoare alimentare Germaniei, Italiei și Japoniei în cursul ultimului război mondial? Firește că nu. Dar Ucraina și Rusia în actualul război? Ideea e absurdă. Dar Nordul și Sudul în vremea războiului civil american? N-a existat așa ceva. De fapt e aproape imposibil să identifici oricare alt exemplu în care o țară i-a trimis ajutoare alimentare inamicului în timpul unui război aflat în desfășurare. Însă Israelul și Hamasul se află în stare de război încă din acea zi a infamiei, 7 octombrie 2023. De ce ar trebui să i se ceară Israelului, și nimănui altcuiva decât Israelului, să rupă acest precedent universal?

Factorul Hamas

Acum să ne ocupăm și de elefantul din mijlocul încăperii: Hamas e cea care a perfecționat arta ascunderii printre rândurile populației civile. Hamas își stochează armele în spitale; Hamas are lansatoare de rachete în școli. Comandanții organizației își țin întâlnirile în zone rezidențiale. Plantează capcane explozive prin cartiere rezidențiale. Organizează atacuri cu pietre sub acoperirea cărora atacă apoi cu sticle incendiare. Hamas a inventat folosirea atentatelor sinucigașe cu bombă pe post de armă tactică.

Să facem un experiment mental. Să presupunem, prin absurd, că toate aceste acuzații la adresa IDF sunt corecte. Imaginați-vă această scenă: sute de palestinieni strânși în jurul unui centru israelian de distribuire a hranei. Poate fi măcar cât de cât plauzibil că printre ei se ascund și luptători ai Hamas, gata să-i atace pe soldații israelieni? Dacă da, atunci acele decese pot fi calificate în mod rezonabil drept autoapărare din partea IDF.

Cifrele nu mint

Cifrele te pot trezi la realitate. Câți soldați israelieni au fost uciși în actualul război din Gaza? Numărul lor e 420. Fie și numai această cifră ar trebui să dea de gândit. A compara IDF cu Hamas e ca și cum ai pune în antiteză un baros cu un țânțar. IDF e apreciată de experți drept a patra cea mai puternică armată de pe planetă; Hamas e o organizație militară relativ mică. Rata ridicată a pierderilor în cadrul IDF relevă un element crucial: ea se preocupă să reducă la minim pierderile civile. Înaintea unei operațiuni în Gaza aruncă manifeste din avioane pentru a informa populația. Ceva practic fără precedent în războiul modern.

Statisticile sunt lămuritoare. Pentru o armată oarecare angajată într-un război media pierderilor civile este de minim nouă morți per combatant ucis. Care e același raport în cazul Israelului? Mai aproape de unu la unu. Dacă Israelul ar fi vrut să aplatizeze întreaga Fâșie Gaza fără a pierde nici măcar un singur soldat, ar fi putut s-o facă foarte ușor.

Realitatea tragică este aceea că în Fâșia Gaza distincția dintre civili și combatanți a fost deliberat estompată de către Hamas. Atunci când teroriști înarmați se ascund printre civilii care stau la coadă pentru alimente și când acești pretinși „civili” pornesc atacuri în cursul unei operațiuni umanitare, IDF se confruntă cu o alegere imposibilă: ori își acceptă propriile pierderi, ori se apără.

Și astfel ajungem la întrebarea fundamentală: nu mai este autoapărarea o circumstanță atenuantă în opinia lumii? Din păcate pare să nu mai fie. Cel puțin nu atunci când e vorba de Israel.

Etalonul imposibil

Comunitatea internațională se confruntă și ea cu o contradicție morală. Ea somează Israelul să își hrănească inamicii (un lucru care nu i s-a mai cerut vreodată în istorie vreunei alte țări) în vreme ce concomitent îl condamnă pentru că își apără tocmai acei soldați care distribuie respectivele ajutoare. Acest dublu standard relevă mai mult despre prejudecățile globale decât despre realitățile complexe din Gaza.

Până când lumea nu va admite că strategia Hamasului de a încorpora combatanți în rândurile populației civile face ca astfel de tragedii să fie inevitabile, aceste incidente tragice vor continua să aibă loc. Întrebarea reală nu e aceea dacă Israelul ar trebui sau nu să asigure ajutor umanitar în vreme de război – întrebarea e dacă comunitatea internațională va condamna vreodată Hamasul fiindcă exploatează acel ajutor umanitar în scop militar.

Sursa: THE JERUSALEM POST / Rador Radio România / Traducerea: Andrei Suba