Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Târgul de Crăciun se va deschide vineri în Piaţa Mare din centrul istoric al municipiului Sibiu şi în imediata apropiere, în curtea Palatului Brukenthal, unde se află Muzeul Naţional Brukenthal, au anunţat marţi, printr-un comunicat de presă, organizatorii, transmite Agerpres.
” ‘Christmas at the Palace’ revine în 2025, între 14 noiembrie şi 28 decembrie, cu o ediţie care reafirmă spiritul comunitar şi creativ al Sibiului, aducând împreună cultura, arta şi muzica alternativă românească într-un decor de sărbătoare unic. Devenit un reper al sezonului de iarnă, evenimentul continuă tradiţia colaborării cu Muzeul Naţional Brukenthal, consolidându-şi poziţia de platformă pentru întâlnire, expresie artistică şi dialog cultural. După succesul ediţiilor precedente, care au readus la viaţă zona Str. Xenopol prin spectaculoasa cupolă de lumini şi prin cinele comunitare, ediţia 2025 extinde oficial perimetrul târgului în această zonă, oferind mai mult spaţiu pentru promenadă, interacţiune şi experienţe participative”, se arată în comunicat.
Pe scena „Christmas at the Palace” vor urca artişti care vor interpreta muzică românească alternativă, The Mono Jacks, byron, JazzyBIT & DJ K-Lu, Simona Delegeanu şi Vlad Corb.
Concertele vor avea loc în fiecare vineri şi sâmbătă, de la ora 18:00. Concertul de deschidere va fi susţinut de Doru Trăscău şi Andrei Zamfir, membri ai trupei The Mono Jacks, care vor încânta publicul cu piese cunoscute ale formaţiei, interpretate într-o manieră acustică, în cadrul proiectului „Live Acoustic Duo”.
În premieră, în colaborare cu Muzeul Naţional Brukenthal, ediţia 2025 introduce atelierul „Spiriduşii artişti ai Muzeului Brukenthal”, un program creativ destinat copiilor cu vârste între 3 şi 12 ani. Activităţile includ ateliere de creaţie şi explorare artistică, iar copiii participanţi vor beneficia de acces gratuit la Muzeul Brukenthal, pentru a completa experienţa cu o incursiune în patrimoniul cultural local. Programul a fost deja transmis şcolilor din Sibiu şi din judeţ, iar peste 40% dintre intervalele disponibile au fost deja rezervate.
Accesul la târgul „Christmas at the Palace” se va face de joi până duminică, între orele 12:00 şi 22:00.