Home » Articole » UPDATE Tânărul care s-a filmat în timp ce loveşte un livrator din Bangladesh, urmărit penal şi pentru utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe

UPDATE Tânărul care s-a filmat în timp ce loveşte un livrator din Bangladesh, urmărit penal şi pentru utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe

UPDATE Tânărul care s-a filmat în timp ce loveşte un livrator din Bangladesh, urmărit penal şi pentru utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Procurorii au extins urmărirea penală faţă de Cosmin Tudoran, tânărul care s-a filmat în timp ce loveşte un livrator din Bangladesh, pe care îl numeşte „invadator” şi căruia îi cere să plece din România.

UPDATE Ora 15. 50 

Tânărul a fost pus sub acuzare şi pentru infracţiuni de utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, transmite News.ro.
- articolul continuă mai jos -
„La data de 02.09.2025 procurorul a dispus extinderea acţiunii penale faţă de inculpat cu privire la săvârşirea infracţiunii de utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. art. 4 alin. (2) din OUG nr. 31/2002, constând în aceea că: La data de 14.06.2025, în calitate de administrator al unui cont, creat pe o  platformă de socializare, inculpatul a distribuit un colaj video, nerestricţionat vizualizării, în conţinutul căruia a intercalat în două rânduri simbolul Mişcării Legionare, precum şi o imagine care îl înfăţişează pe Adolf Hitler alături de alte două persoane, în timp ce aceştia se aflau în faţa a două drapele care redau svastica nazistă”, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2.
Iniţial, tânărul, care se află în arest preventiv, fusese pus sub acuzare pentru loviri sau alte violenţe. El a fost dus la audieri, marţi după amiază, când i s-au adus la cunoştinţă noile acuzaţii.

Știrea inițială

Costin Tudoran, tânărul care s-a filmat în timp ce agresa un livrator din Bangladesh, este adus sub escorta Poliției la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 din București pentru a fi audiat.

Reamintim că tânărul de 20 de ani a lovit un livrator, pe o stradă din Capitală, pe motiv că acesta ar fi „invadator”.

-Du-te înapoi în țara ta, asta e problema!, i-a strigat Tudoran livratorului.

-De ce? De ce?, l-a întrebat bărbatul din Bangladesh.

-Pentru că ești un invadator! i-a răspuns tânărul.

Costin Tudoran este acuzat de loviri sau alte violenţe.

Agresorul, care a filmat momentul atacului, s-a făcut remarcat pe reţelele de socializare unde, pe mai multe conturi, a promovat simboluri naziste şi a postat imagini cu el, având faţa acoperită cu măşti şi purtând arme albe.

După ce a fost oprit din agresiune de către un poliţist, Tudoran a cerut, în repetate rânduri să îşi sune mama.

Comentarii
  • Ce zic suveranistii? Tot facatura e? Tot regie ieftina?
    Nu de alta, dar se depun eforturi considerabile pentru ceva ce ar fi trebuit sa fie teatru. Iar daca baiatul asta va mai si sta la parnaie va fi una dintre cele mai interesante piese de teatru gandite vreodata.
    Ma intreb de ce domnul regizor al acestui spectacol, Dan Tanasa de ce nu raspunde penal?

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole