Home » Articole » Tânără de 17 ani, moartă în Galați după ce a fost strânsă de gât, într-un apartament / Un bărbat de 26 de ani a ajuns la urgențe / Avea urme de violență

Tânără de 17 ani, moartă în Galați după ce a fost strânsă de gât, într-un apartament / Un bărbat de 26 de ani a ajuns la urgențe / Avea urme de violență

Tânără de 17 ani,  moartă în Galați după ce a fost strânsă de gât, într-un apartament / Un bărbat de 26 de ani a ajuns la urgențe / Avea urme de violență
Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca
Ascultă articolul

O tânără de 17 ani a fost găsită în stare de inconştienţă într-un apartament din Galaţi, duminică dimineaţa, şi nu a putut fi resuscitată, fiind declarat decesul, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

În locuinţă a fost găsit şi un bărbat care prezenta urme de violenţă, transmite Agerpres.

„La data de 16 noiembrie a.c., la ora 06:03, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi au fost sesizaţi, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, de către un bărbat în vârstă de 27 de ani, din localitatea Barcea, care a anunţat că şi-a găsit concubina în stare de inconştienţă, într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Galaţi. (…) În interiorul apartamentului a fost găsită o tânără în vârstă de 17 ani din municipiul Tecuci, aflată în stare de inconştienţă. La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul acesteia”, a transmis IPJ Galaţi.

- articolul continuă mai jos -

Conform sursei citate, în imobil se afla şi un bărbat în vârstă de 26 de ani, care prezenta urme de violenţă. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

„Cercetările în cauză au fost preluate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Galaţi, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a mai anunţat IPJ Galaţi.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole