SUA

Marea Britanie acuză Rusia că a încercat să se amestece în alegerile parlamentare din 2019, achiziţionând ilegal şi difuzând online documente sensibile referitoare la Acordul de Liber Schimb cu Statele Unite

16 iul. 4
A doua execuţie federală în SUA în 17 ani: Un bărbat care a violat, ucis, dezmembrat şi incendiat o minoră

16 iul. 10
Autorităţile americane au dus la îndeplinire joi a doua execuţie la nivel federal în decurs de o săptămână, după 17 ani de pauză. Avocaţii condamnatului, un bărbat de 68 de ani, au încercat fără succes să oprească execuţia argumentând că acesta suferă de demenţă şi nu mai înţelege pedeapsa aplicată, transmite Reuters, preluată de Agerpres. […]
Pompeo: Statele Unite vor restricţiona vizele pentru companii chineze precum Huawei, care sunt acuzate că facilitează încălcarea drepturilor omului

16 iul. 1
China protestează în privința sancţiunilor anunţate de Washington și îi amenință, de asemenea, pe americani

15 iul. 5
China l-a convocat miercuri pe ambasadorul SUA pentru a-și exprima dezacordul în privința sancțiunilor pe care Washingtonul le-a anunțat la adresa sa, relatează AFP.  Ministerul chinez al Afacerilor Externe a avertizat că va impune de asemenea sancțiuni unor entități americane. Reamintim că „Legea securității naționale”, adoptată  recent de Congresul Naţional al Poporului – organul legislativ […]
SUA anunță noi sancţiuni împotriva companiei chineze Huawei, după ce și guvernul de la Londra a decis să excludă această companie din viitoarea reţea britanică 5G

15 iul. 4
Administraţia Trump a fost dată în judecată de câştigători ai Loteriei Vizelor din 2019 cărora li s-a suspendat imigrarea

15 iul. 3
Mai mult de 200 de câştigători din circa 70 de ţări ai loteriei Diversity Visa, organizată de guvernul american, şi rudele lor din SUA au dat în judecată administraţia Trump în urma ordinului executiv semnat recent de preşedinte prin care se suspendă imigrarea până anul viitor, transmite DPA. ‘Reclamanţii au urmat procedurile şi au făcut […]
Trump pune capăt tratamentului economic preferenţial în cazul Hong Kong și impune sancțiuni oficialilor chinezi care adoptă măsuri represive în insulă

15 iul. 7
Trump și Erdogan au convenit la telefon să colaboreze îndeaproape în dosarul libian

15 iul. 1
Preşedintele turc, Tayyip Erdogan, şi preşedintele american, Donald Trump, au convenit în timpul unei discuţii telefonice care a avut loc marţi să colaboreze îndeaproape pentru a asigura o stabilitate durabilă a Libiei, a anunţat marţi preşedinţia din Turcia, transmite Reuters, citată de News.ro. Turcia sprijină guvernul de uniune naţională al Libiei, recunoscut la nivel internațional, […]
Donald Trump, întrebat de omorârea negrilor de către poliție: Tot așa este cu albii. Tot mai mulți albi, apropo. Mult mai mulți albi

15 iul. 13
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a răspuns la întrebarea de ce americanii de culoare sunt încă omorâţi de poliţie făcând referire la numărul tot mai mare de albi ucişi de forţele de ordine, într-un interviu la CBS News publicat marţi şi citat de DPA, transmite Agerpres. „Ce întrebare teribilă să pui”‘, a declarat Trump, adăugând […]
Număr record de decese înregistrat în statul american Florida, în 24 de ore. SUA se apropie de 140.000 de mii de victime COVID-19

Florida, unul dintre primele state americane care a ieşit din izolare, a înregistrat marţi un număr record de decese cauzate de noul coronavirus în decurs de o zi, relatează AFP, citată de Agerpres. Autorităţile sanitare din acest stat din sud-estul Statelor Unite au anunţat 132 de decese şi peste 9.000 de noi cazuri în ultimele […]
Două vaccinuri candidate pentru Covid-19 ale Pfizer şi BioNTech vor fi evaluate rapid de către Administraţia pentru Medicamente şi Alimente din SUA

14 iul.
SUA consideră ilegale revendicările teritoriale ale Beijinului în Marea Chinei de Sud

14 iul. 2
Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a avertizat luni că Statele Unite consideră revendicările teritoriale ale Beijingului în Marea Chinei de Sud drept ”ilegale”, relatează AFP, citată de Agerpres. ”Statele Unite apără ideea unei regiuni indo-pacifice libere şi deschise. Astăzi, consolidăm politica SUA într-o zonă vitală şi disputată a acestei regiuni: Marea Chinei de Sud”, […]
Donald Trump s-a referit din nou la China, menționând că ar fi putut să stopeze epidemia de Coronavirus

10 iul. 14
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că relaţiile SUA cu China au fost „grav deteriorate”, menţionând criza coronavirusului. Liderul de la Casa Albă a adăugat că nu are în vedere „pentru moment” să iniţieze a doua etapă a acordului economic semnat în ianuarie între cele două puteri mondiale – potrivit AFP. „China ar fi […]
SUA aprobă un proiect de 620 de milioane de dolari pentru modernizarea rachetelor Taiwanului, în contextul  tensiunilor crescânde cu China

10 iul. 4
Trump, obligat de Curtea Supremă din SUA să pună la dispoziție justiției declarațiile de impozit: Preşedintele nu se bucură de o imunitate absolută faţă de ordine ale procurorilor statelor

10 iul. 6
Explozie de infectări în Statele Unite: peste 65.000 de cazuri COVID-19 înregistrate în 24 de ore, un record de la începutul pandemiei/ Fauci: Cred că statele trebuie să ia o pauză în procesul lor de ridicare a restricţiilor

10 iul. 2
Acțiunile de tortură sunt în creștere în sud-estul Turciei, unde populația majoritară este de etnie kurdă

09 iul. 19
Guvernul turc nu mai consideră că este necesar să-și ascundă acțiunile de tortură, care vizează în special femeile kurde din sud-estul țării, scrie publicația al-monitor.com Într-un material de analiză, jurnalista Pinar Tremblay descrie una dintre multele situații de abuz, îndurate de femeile kurde din sud-estul Turciei. „O femeie singură, în provincia Diyarbakir, cu majoritate kurdă. […]
Statele Unite impun noi sancțiuni și restricții Chinei, ca răspuns la abuzurile și încălcările drepturilor omului care au loc în prezent în regiunea Xinjiang

09 iul. 9
The Financial Times: Lumea se năruie pe măsură ce SUA se retrag. O administrație care nu poate guverna se află într-un contrast izbitor cu China

09 iul. 28
Purtarea obligatorie a măștii în aer liber, impusă și în New Jersey, statul american unde au murit peste 15.000 de oameni din cauza COVID-19

09 iul. 5
SUA depășește pragul de trei milioane de cazuri de coronavirus, la o zi după ce Washingtonul a notificat oficial ONU cu privire la retragerea din Organizaţia Mondială a Sănătăţii

08 iul. 6