Rusia

Rusia iese din Convenţia europeană împotriva torturii și a tratamentelor inumane sau degradante

29 sept.
Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, precum şi cele două protocoale care o însoţesc nu se mai aplică pe teritoriul Rusiei. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a semnat legea prin care este denunţată această convenţie europeană, relatează agenţia de știri TASS, citată de News.ro. „Este denunţată Convenţia […]
Rusia iese din Convenţia europeană împotriva torturii și a tratamentelor inumane sau degradante

Rusia se află „probabil” la originea survolării dronelor în Scandinavia, acuză premierul suedez

29 sept.
Rusia se află – probabil – la originea unor survolări recente cu drone ale unor aeroporturi scandinave, cu câteva zile înaintea unui summit al Uniunii Europene (UE) la Copenhaga, acuză luni premierul suedez Ulf Kristersson, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. ”Totul indică Rusia”, declară luni Ulf Kristersson, după ce drone au fost văzute […]
Rusia se află „probabil” la originea survolării dronelor în Scandinavia, acuză premierul suedez

Rusia declară că monitorizează posibila livrare de rachete americane Tomahawk către Ucraina, cu o rază de acţiune de 2.500 de kilometri

29 sept. 1
Kremlinul a declarat luni că specialişti ai armatei ruse monitorizează posibila livrare de rachete americane cu rază lungă de acţiune Tomahawk către Ucraina, însă acestea nu vor schimba situaţia de pe câmpul de luptă, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Vicepreşedintele american JD Vance a afirmat duminică că Washingtonul analizează o cerere a […]
Rusia declară că monitorizează posibila livrare de rachete americane Tomahawk către Ucraina, cu o rază de acţiune de 2.500 de kilometri

Cotaţiile mondiale la ţiţei scad, în urma planurilor Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol de a majora producţia / Decizia OPEC+ va afecta Rusia, care își finanțează efortul de război din vânzarea de petrol

29 sept.
Cotaţiile la ţiţei au scăzut luni, după ce Irakul a anunţat reluarea exporturilor de petrol din regiunea autonomă Kurdistan, iar OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii) va decide probabil o nouă majorare a producţiei, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Informația este relevantă în contextul în care Rusia își finanțează mare […]
Cotaţiile mondiale la ţiţei scad, în urma planurilor Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol de a majora producţia / Decizia OPEC+ va afecta Rusia, care își finanțează efortul de război din vânzarea de petrol

Rusia se foloseşte de „flota sa fantomă” pentru a lansa drone către oraşele europene, susține Volodimir Zelenski

29 sept.
Rusia utilizează petroliere din cadrul aşa-numitei „flote fantomă” pentru „lansarea şi controlul” dronelor ruseşti deasupra oraşelor europene, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski duminică, citând rapoarte ale serviciilor sale de informaţii, potrivit publicaţiei The Kyiv Independent, citate de Agerpres. Comentariile sale intervin pe fondul tensiunilor crescânde între Rusia şi ţările NATO cu privire la încălcarea […]
Rusia se foloseşte de „flota sa fantomă” pentru a lansa drone către oraşele europene, susține Volodimir Zelenski

Kremlinul afirmă că arsenalele Marii Britanii şi Franţei trebuie să fie incluse în negocierile privind dezarmarea nucleară

29 sept. 4
Discuţiile privind reducerea armelor nucleare strategice trebuie să aibă loc mai întâi între Rusia şi SUA, dar arsenalele Marii Britanii şi Franţei vor trebui în cele din urmă incluse în negocieri, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Reuters, citat de News.ro. Declaraţiile lui Peskov vin în contextul propunerii Kremlinului către […]
Kremlinul afirmă că arsenalele Marii Britanii şi Franţei trebuie să fie incluse în negocierile privind dezarmarea nucleară

Peskov, reacție după ce Zelenski a amenințat cu bombardarea Kremlinului / Încearcă să le demonstreze europenilor, că este curajos / ”E mai bine nici măcar să nu vorbească despre asta”

28 sept.
Kremlinul respinge duminică ameninţări ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care i-a pus în gardă pe oficialii de la Kremlin să afle unde sunt adăposturile antiaeriene şi apreciază că Ucraina pierde războiul, iar poziţia acesteia de negociere se înrăutăţeşte, relatează Reuters, care citează News.ro. Zelenski a ameninţat, într-un interviu acordat Axios, că centre ale puterii ruse […]
Peskov, reacție după ce Zelenski a amenințat cu bombardarea Kremlinului / Încearcă să le demonstreze europenilor, că este curajos / ”E mai bine nici măcar să nu vorbească despre asta”

Un submarin rusesc din Flota de la Marea Neagră, Novorossiisk, în dificultate în largul Gibraltarului, către Oceanul Atlantic

28 sept.
Un submarin rus de clasa Kilo potrivit nomenclaturii NATO, Novorossiisk, care face parte din Flota rusă la Marea Neagră, dat în folosinţă în 2014, se confruntă cu ”probleme tehnice grave” în largul Gibraltarului, un teritoriu britanic situat în sudul Spaniei, în drum către Oceanul Atlantic, iar ”echipajul este incapabil să rezolve problema”, potrivit unui canal […]
Un submarin rusesc din Flota de la Marea Neagră, Novorossiisk, în dificultate în largul Gibraltarului, către Oceanul Atlantic

Rusia a lansat sâmbătă noaptea sute de drone şi rachete asupra Ucrainei, informează autoritățile de la Kiev / Blocuri distruse și mai multe persoane rănite grav

28 sept.
Rusia a lansat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un atac „masiv” asupra Ucrainei, anunţă autorităţile de la Kiev, subliniind că sute de drone şi rachete au provocat cel puţin zece răniţi în capitală şi în oraşul Zaporijjie, relatează AFP. Autortiățile acuză un atac masiv, cu victime. „Rusia a lansat un nou atac aerian masiv […]
Rusia a lansat sâmbătă noaptea sute de drone şi rachete asupra Ucrainei, informează autoritățile de la Kiev / Blocuri distruse și mai multe persoane rănite grav

Kremlinul afirmă că arsenalele Marii Britanii şi Franţei trebuie să fie incluse în negocierile privind dezarmarea nucleară

28 sept.
Discuţiile privind reducerea armelor nucleare strategice trebuie să aibă loc mai întâi între Rusia şi SUA, dar arsenalele Marii Britanii şi Franţei vor trebui în cele din urmă incluse în negocieri, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Reuters, citat de News.ro. Declaraţiile lui Peskov vin în contextul propunerii Kremlinului către […]
Kremlinul afirmă că arsenalele Marii Britanii şi Franţei trebuie să fie incluse în negocierile privind dezarmarea nucleară

Putin se pregăteşte să atace o altă ţară europeană, avertizează Zelenski: Putin nu va aştepta să-şi termine războiul în Ucraina. Va deschide o altă direcţie

27 sept.
Preşedintele rus Vladimir Putin va extinde războiul din Ucraina atacând o altă ţară europeană, susţine Volodimir Zelenski, care a acuzat Rusia de recentele incursiuni cu drone, pe care le-a calificat drept o încercare de a testa apărarea NATO, relatează The Guardian. Vorbind la Kiev după întâlnirea cu Donald Trump la ONU în New York, preşedintele […]
Putin se pregăteşte să atace o altă ţară europeană, avertizează Zelenski: Putin nu va aştepta să-şi termine războiul în Ucraina. Va deschide o altă direcţie

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov: Orice agresiune împotriva ţării noastre va fi întâmpinată cu un răspuns ferm

27 sept.
Şeful diplomaţiei ruse a insistat sâmbătă în faţa liderilor mondiali că ţara sa nu are intenţia de a ataca Europa, dar orice agresiune împotriva ţării sale „va primi un răspuns ferm”, relatează AP, transmite News.ro. Ministrul de externe Serghei Lavrov a vorbit în faţa Adunării Generale a ONU într-un moment în care zborurile neautorizate în […]
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov: Orice agresiune împotriva ţării noastre va fi întâmpinată cu un răspuns ferm

Rusia pierde cursa pentru un loc în consiliul autorității aviatice a ONU / Moscova a solicitat imediat „o nouă rundă de voturi”

27 sept.
Rusia nu a reușit să-și recâștige sâmbătă locul în consiliul de administrație al agenției aviatice a Națiunilor Unite, după opoziția fermă a UE față de invazia Ucrainei, informează Politico Un oficial rus a cerut imediat „o nouă rundă de votare” după ce țara sa nu a obținut sprijinul necesar pentru a câștiga un loc în […]
Rusia pierde cursa pentru un loc în consiliul autorității aviatice a ONU / Moscova a solicitat imediat „o nouă rundă de voturi”

CIA ştia totul despre ”operaţiunea specială” rusă înaintea invaziei Ucrainei, dezvăluie un jurnalist de investigaţie de la The New York Times într-o viitoare carte-anchetă explozivă

27 sept.
Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA) a pregătit Kievul înainte de invazia rusă din februarie 2022, dezvăluie într-o carte-anchetă un jurnalist de investigaţie de la cotidianul american The New York Times (NYT), scrie cotidianul francez Le Figaro, citat de site-ul 20minutes.fr, transmite News.ro. Numele autorului şi data publicării acestei cărţi ”expliozive” despre ”culisele” începutului Războiului […]
CIA ştia totul despre ”operaţiunea specială” rusă înaintea invaziei Ucrainei, dezvăluie un jurnalist de investigaţie de la The New York Times într-o  viitoare carte-anchetă explozivă

Comitetul Paralimpic Internaţional a ridicat suspendarea parţială a Rusiei şi Belarusului

27 sept.
Comitetul Paralimpic Internaţional (IPC) a decis să ridice suspendarea parţială a Rusiei şi Belarusului, în vigoare de la invazia Ucrainei în 2022, şi să reintegreze cele două comitete naţionale ca membri cu drepturi depline ai organizaţiei, în cadrul adunării generale de sâmbătă de la Seul (Coreea de Sud), transmite News.ro. Această decizie redeschide calea pentru […]
Comitetul Paralimpic Internaţional a ridicat suspendarea parţială a Rusiei şi Belarusului

Bloomberg: Putin îşi intensifică campania hibridă împotriva Europei / Forţele neconvenţionale active în Moldova evidenţiază amploarea eforturilor Kremlinului

27 sept.
Preşedintele rus Vladimir Putin îşi intensifică eforturile de destabilizare a Occidentului, forţând liderii europeni să reevalueze amploarea ameninţării şi să se grăbească să adopte noi măsuri de apărare, scrie Bloomberg, transmite News.ro. Obiectivul final al Kremlinului este de a paraliza capacitatea guvernelor europene de a reacţiona rapid şi de a perturba stabilitatea socială, potrivit unui […]
Bloomberg: Putin îşi intensifică campania hibridă împotriva Europei / Forţele neconvenţionale active în Moldova evidenţiază amploarea eforturilor Kremlinului

Raport britanic: Rusia ar ajuta China să pregătească un atac împotriva Taiwanului / Moscova ar urma să formeze şi un batalion de paraşutişti chinezi

27 sept.
Grupul de reflecţie britanic Royal United Services Institute a publicat o notă în care afirmă că „Rusia ajută China să se pregătească pentru a cuceri Taiwanul”, transmite News.ro. Bazându-se pe peste 800 de pagini de documente obţinute de grupul hacktivist „Black Moon”, institutul afirmă că „preşedintele chinez Xi Jinping a ordonat Armatei Populare de Eliberare […]
Raport britanic: Rusia ar ajuta China să pregătească un atac împotriva Taiwanului / Moscova ar urma să formeze şi un batalion de paraşutişti chinezi

Cristian Diaconescu: Federaţia Rusă ştie că nu se poate confrunta, cu şanse de succes, cu Alianţa Nord-Atlantică şi atunci testează solidaritatea NATO în legătură cu statele de frontieră

26 sept.
Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a declarat, vineri, că Federaţia Rusă ştie un lucru şi anume că militar nu se poate confrunta cu şanse de succes cu Alianţa Nord-Atlantică, şi atunci testează solidaritatea Alianţei în legătură cu statele de frontieră, referindu-se la provocările din ultima vreme venite dinspre Rusia, în spaţiul aerian al mai multor state […]
Cristian Diaconescu: Federaţia Rusă ştie că nu se poate confrunta, cu şanse de succes, cu Alianţa Nord-Atlantică şi atunci testează solidaritatea NATO în legătură cu statele de frontieră

Mark Rutte consideră că NATO nu îşi poate permite să doboare drone cu rachete scumpe: Nu este sustenabil să dobori drone care costă o mie sau două mii de dolari cu rachete care costă poate un milion de dolari

26 sept.
Armatele occidentale nu pot continua să doboare dronele care se apropie cu rachete scumpe, a declarat joi secretarul general al NATO, Mark Rutte, adăugând că NATO învaţă rapid de la Ucraina cum să contracareze dronele ruseşti, relatează Bloomberg, transmite News.ro. „Nu este sustenabil să dobori drone care costă o mie sau două mii de dolari […]
Mark Rutte consideră că NATO nu îşi poate permite să doboare drone cu rachete scumpe: Nu este sustenabil să dobori drone care costă o mie sau două mii de dolari cu rachete care costă poate un milion de dolari

Dmitri Peskov: Declaraţiile cu privire la necesitatea doborârii avioanelor ruseşti sunt cel puţin imprudente, iresponsabile şi au consecinţe periculoase

26 sept. 1
Kremlinul a calificat vineri drept „periculoasă” şi „iresponsabilă” ideea doborârii avioanelor ruseşti în cazul încălcării spaţiului aerian al ţărilor NATO, invocată cu câteva zile mai devreme de preşedintele american Donald Trump, relatează AFP. Într-un interviu acordat televiziunii de stat ruse, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a criticat „declaraţiile iresponsabile cu privire la necesitatea […]
Dmitri Peskov: Declaraţiile cu privire la necesitatea doborârii avioanelor ruseşti sunt cel puţin imprudente, iresponsabile şi au consecinţe periculoase

Şefa diplomaţiei europene îl transmite lui Trump că UE nu poate duce singură povara războiului în Ucraina

26 sept.
Europa nu este responsabilă singură pentru a ajuta Ucraina să pună capăt războiului cu Rusia, a avertizat joi Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Kaja Kallas, într-un interviu acordat publicaţiei Politico în marja Adunării Generale a ONU, în care a evocat promisiunea preşedintelui SUA, Donald Trump, de a pune capăt […]
Şefa diplomaţiei europene îl transmite lui Trump că UE nu poate duce singură povara războiului în Ucraina