Decizia CCR – care nu mai permite DNA să ancheteze infracţiuni de drept comun în dosare disjunse din cazuri de corupţie – l-ar putea salva pe fostul vicepremier Gabriel Oprea de dosarul privind moartea poliţistului motociclist Bogdan Gigină, au explicat pentru G4media.ro multiple surse din magistratură. Spre exemplu, până la decizia CCR de azi, DNA […]
Curtea Constituţională a României a decis, marţi, că este neconstituţională o prevedere din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind Direcţia Naţională Anticorupţie, stabilind că un procuror nu mai poate continua ancheta într-un dosar disjuns. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, cu majoritate de voturi, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale […]
Curtea Constituţională a României urmează să discute, miercuri, sesizarea asupra Legii pentru aprobarea OUG 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, transmisă de grupul parlamentar PSD din Senat, transmite Agerpres. Proiectul, iniţiat de Guvern, a fost adoptat de Senat cu 84 de voturi „pentru” şi 54 „împotrivă”. Comisia juridică din Senat a dat […]
PSD va decide luni dacă sesizează sau nu Curtea Constituțională (CCR) în privința bugetului pe 2021, a anunțat la RFI deputatul social-democrat Daniel Suciu, secretar al Camerei Deputaților. Documentul a fost adoptat de Parlament, fără a fi acceptat vreun amendament al Opoziției. ”Luni avem ședință de Birou Politic Național și vom lua decizia în forurile […]
Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Guvernului şi Avocatului Poporului asupra legii prin care evazioniştii scapă de închisoare, transmite Agerpres. Pe 17 decembrie, Instanţa supremă a decis sesizarea CCR în legătură cu neconstituţionalitatea proiectului adoptat de Camera Deputaţilor de modificare a Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii […]
UPDATE: Decizia a fost amânată pentru 23 februarie. Curtea Constituţională ar putea pronunţa, miercuri, decizia în cazul sesizării USR şi UDMR asupra legii prin care o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar, transmite […]
Curtea Constituţională a României urmează să dezbată, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pe legea privind unele măsuri referitoare la republicarea actelor normative în Monitorul Oficial, trasmite Agerpres. Şeful statului a sesizat CCR asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii 202/1998 privind […]
UPDATE: Curtea Constituțională a respins legea PSD privind plafonarea dobânzilor la credite Curtea Constituţională a României (CCR) s-ar putea pronunţa, joi, pe sesizarea asupra Legii privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, transmite Agerpres. Sesizarea a fost transmisă Curţii Constituţionale de parlamentari de la PNL. Pe 6 mai anul trecut, plenul Camerei Deputaţilor a dat vot […]
Curtea Constituţională a României discută, marţi, sesizările Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) asupra Hotărârii Parlamentului 31/2020 privind învestirea Guvernului Florin Cîţu. Senatorul Claudiu Târziu, copreşedintele AUR, declara pe 23 decembrie anul trecut, în plenul reunit al Parlamentului, că grupurile parlamentare ale AUR vor sesiza Curtea Constituţională asupra faptului că, formal, nu au fost îndeplinite procedurile […]