G4Media.ro

SURSE: Atac la primul verdict al Înaltei Curţi care respectă deciziile Curţii…

Sursa foto: Pixabay

SURSE: Atac la primul verdict al Înaltei Curţi care respectă deciziile Curţii de Justiție a UE privind prescripția. Curtea de Apel București accelerează o cerere către Curtea Supremă

După ce un complet al Înaltei Curți a decis să respecte deciziile CJUE și nu a încetat procesul pe motiv că ar fi intervenit prescripţia dosarului de corupţie al milionarului Dragoş Dobrescu, Curtea de Apel București cere aceleiași Curți Supreme să dea ”o rezolvare de principiu”, potrivit portalului instanțelor.

Mai exact, un complet al Curții de Apel București cere Curții Supreme să spună, printre altele, dacă ”lăsarea neaplicată a unor dispoziţii din dreptul intern care se circumscriu standardului naţional de protecţie referitor la previzibilitatea legii penale este compatibilă cu art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”.

În linii mari, e vorba despre diferența dintre abordarea CCR și Curții Supreme legate de prescriția faptelor penale. CCR spune că faptele se prescriu mai repede în intervalul 2018 – 2022, iar hotărârea ÎCCJ de interpretare a deciziilor CCR a extins perioada în care faptele se prescriu mai repede la intervalul 2014 – 2022. În schimb, CJUE a decis că instanţele pot aplica deciziile CCR, nu şi hotărârea ÎCCJ de interpretare a deciziilor CCR.

Or, verdictul ÎCCJ în dosarul Dragoș Dobrescu este primul care respectă deciziile CJUE privind prescripţia şi este dat în detrimentul propriei hotărâri ÎCCJ de interpretare a deciziilor CCR, potrivit unei analize G4Media.

De remarcat graba Curții de Apel București, care a devansat termenul de sesizare a Curții Supreme de la 19 februarie la 2 februarie.

Citește mai jos ce cere Curtea de Apel București, instanță unde judecătoarea Lia Savonea este creditată cu o influență majoră:

Complet: S1 C12 A continuitate
Tip solutie: Suspendat
Solutia pe scurt: În baza art. 475 din Codul de procedură penală dispune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu următoarelor chestiuni de drept:

1. Dacă lăsarea neaplicată a unor dispoziţii din dreptul intern care se circumscriu standardului naţional de protecţie referitor la previzibilitatea legii penale este compatibilă cu art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului?

2. Dacă concursul de legi penale în timp este susceptibil de tratament juridic diferit, în funcţie de natura infracţiunii, fără încălcarea legalităţii incriminării, respectiv a art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 23 alin. (12) din Constituţia României, art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi fără încălcarea art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin introducerea unui tratament discriminatoriu?

3. Dacă în absenţa unor criterii prestabilite prin lege care să definească noţiunile de „risc sistemic de impunitate”, „număr semnificativ de cauze”, instanţa de judecată poate statua incidenţa acestora fără să încalce principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, astfel cum este protejat de art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului?

4. Dacă, prin raportare la principiul separaţiilor puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României, evaluarea „riscului sistemic de impunitate” este compatibilă cu atribuţia de judecată ce revine unei instanţe învestite cu soluţionarea unei cauze concrete sau conduce la preluarea unor atribuţii ce aparţin autorităţilor cu competenţe în domeniul de reglementare al politicilor penale?

5. Dacă riscul sistemic de impunitate, apreciat ca atare, legitimează/justifică întreruperea cursului prescripţiei, de o manieră ocultă, prin acte care nu se comunică suspectului sau inculpatului, fără a se crea o stare de incertitudine perpetuă dată de imposibilitatea unei aprecieri a intervalului de timp în care poate fi tras la răspundere penală, cu încălcarea art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului?

În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, suspendă judecarea cauzei până la soluționarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părților si procurorului, prin mijlocirea grefei, azi, 01.02.2024.

Document: Încheiere – Suspendare 01.02.2024

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. De la un cap la altul o mostră de incompetență profesională,care cere ICCJ să pronunțe o altă hotărâre în materie prealabilă prin care să încalce legislația națională și europeană,deciziile CJUE referite,sub falsul pretext al încălcării drepturilor omului,prin invocarea unor texte legale care nici măcar nu au tangențe cu materia supusă analizei,îi cere ICCJ să-și mai depășească odată atribuțiile conferite de Constituția României și legile organice de funcționare și să interfereze în domeniul altei puteri în stat,respectiv cele legislative ale parlamentului,abrogând cu de la sine putere textul legal care definește prescripția specială a răspunderii penale,text și instituție care nu au fost niciodată abrogate în legislația română,să încalce autoritatea sacrosantă a legii fundamentale constituționale ,extinzând efectele unor decizii ala CCR pentru trecut,deși ele sunt reglementate a produce efecte numai pentru viitor,să mai aplice odată principiul legii mai favorabile prin tangență cu efectele unor decizii ale CCR în mod nelegal,contrar art.5 al.2 din Codul penal(textul legal spune că se aplică principiul legii mai favorabile numai dacă prevederea declarată neconstituțională a conținut dispoziții mai favorabile pe perioada căt s-a aflat în vigoare,ceea ce nu e cazul căci textul declarat neconstituțional privind întreruperea cursului prescripției a conținut dispoziții nefavorabile suspectului sau inculpatului),să invoce pentru încălcarea textului art 5 al.2 o situație juridică nereală,falsă prin omisiune,prin redare incompletă,aceea de ,,cod penal care nu mai prevede întreruperea cursului prescripției,, în loc de sintagma sau situația reală,,cod penal care nu mai prevede întreruperea cursului prescripției,dar menține în vigoare prescripția specială a răspunderii penale,, ,ceea ce face ca actele procedurale îndeplinite până la data intervenirii situației invocate ,respectiv 25 iunie 2018,să conducă la prelungirea termenului de prescripție ,fără ca prin aceasta în mod concret să se creeze un tratament mai nefavorabil nimănui,ci doar firescul operării principiului activității legii penale în timp,în care prescripția se împlinește în fiecare caz concret în parte în raport de prevederile legale.Aspectele lămurite la pct.1-2 au primit răspuns chiar de la CJUE prin deciziile pronunțate.Să fie clar nu există nicio încălcare a drepturilor omului în sensul art 7 și 49 din CEDO,al Constituției României și al Codului de procedură penală prin simplul fapt că o persoană este supusă instrucției penale și judecății în termenul de prescripție a răspunderii penale definit de lege.Nicio normă de previzibilitate nu a fost încălcată,previzibil a fost și pentru organele judiciare,cât și pentru părțile procesuale faptul că niciodată prescripția specială nu a fost abrogată în legislația națională și întotdeauna organele judiciare au socotit,pentru respectarea dreptului la apărare că termenul de prescripție se întrerupe doar printr-un act de procedură care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.Dacă se vrea altceva atunci să se ceară Parlamentului să abroge textul legal al prescripției speciale a răspunderii penale,dar nu să vii tu,instanță supremă să-l abrogi sau să-l consideri abrogat pe o perioadă de timp cu de la sine putere, când legea si Constituția nu-ți conferă atribuții de legiferare,ci doar de interpretare a legii.

  2. Its all a big joke.

  3. Noțiunea de risc sistemic de impunitate poate fi analizată de o instanță natională,în sensul ei literal.Normele legale privind prescripția definesc impunitatea ,consecințele împlinirii termenelor de prescripție a răspunderii penale.Cazurile de prescripție prin modul legal de reglementare a instituției și a abaterilor disciplinare prevăzute de lege(tergiversarea soluționării cauzelor,întârziri sistematice în efectuarea lucrărilor) sunt și trebuie să fie cazuri de excepție ,iziolate(două-trei ,căteva).Când într-un procent semnificativ sau în masă încetează procesul penal prin prescripție(lucru lesne analizabil din statisticile sau portalul instanței de fiecare magistrat și care nu comportă niciuo dificultate),cum este cazul situației de față de la nivelul oricărei instanțe,avem de-a face cu impunitate sau cel puțin cu un risc de creare a unei situații de impunitate, contrar principiilor statului de drept ,scopului procesului penal definit de lege și normelor de echitate socială și juridică.Domnii magistrați ar trebui să știe că încălcarea Constituției Romăniei (art.11) și a dreptului european ,prin deciziile CJUE de referință,face mult rău României,putând atrage activarea procedurii de infrigement pentru nerespectarea statului de drept,cu consecința unor sancțiuni și chiar a suspendării fondurilor europene de care România are atâta nevoie,dar în egală măsură poate fi socotită abatere disciplinară de exercitare cu rea credință a funcției,de care nu te scapă nicio hotărâre a ICCJ care nu demonstrează cu argumente încalcarea drepturilor omului ori principiului previzibilității.Pot spune că răspunderea în sensul celor evidențiate intervine pentru orice tip de hotărîre,chiar și pentru cea dată în materie de chestiuni prealabile sau de recurs în interesul legii,cu aplecare prin natura acestor hotărâri către judecătorul raportor.Nu trebuie vulnerabilizat sistemul judiciar din interior,prin încălcarea prestigiului social al instituției și funcției,a demnității de magistat.Și mai este un aspect de relevat.Solicitarea Curții de Apel București vizează indirect necesitatea anulării de către instanță supremă a deciziei ICCJ 67/2022 și punerea ei de acord cu Constituția României,cu legislația europeană și națională în vederea aplicării unitare ,nediscriminatorii a instituției prescripției penale în raport de argumentele învederate anterior.Pentru imparțialitate din instanța supremă care se va pronunța nu trebuie să facă parte judecătorii care au pronunțat decizii contrare deciziilor CJUE din 24 iulie 2023 și 09 ianuarie 2024 de referință în cauză,după pronunțarea acestor decizii, căci au interes pentru acest motiv în cauză și sunt incompatibili.

  4. Textele legale din CEDO,Constituția României privesc legalitatea incriminării și pedepsei,aplicarea legii numai pentru viitor,liberatea și siguranța individului(cu referire specială asupra măsurilor preventive) texte legale care nu au legătură cu materia analizată.Apoi decizia ICCJ nr.67/2022 în materie de dezlegare a unor chestiuni de drept nu constituie ea însăși o lege,o normă de drept ea putând produce consecințe prin normele legale pe care se întemeiază,respectiv art.5 din Codul Penal,(text de lege care care face inoperabilă aplicarea principiului legii penale mai favorabile potrivit al.2 al acestui text de lege) șă sintagma sau situația juridică de cod penal care nu mai prevede întreruperea cursului prescripției răspunderii penale ,dar menține în vigoare prescripția specială a răspunderii penale,înlocuită în hotărârea ICCJ referită cu sintagma sau situația juridica nereală,prin redare parțială sau omsiunea redării integrale a situației juridice reale-aceea de cod penal care nu mai prevede întreruperea cursului prescripției,cu trecerea sub tăcere a menținerii în vigoare a prescripției speciale a răspunderii penale.Nu e vina CJUE că abrogă parțial,doar cu privire la fraudă și corupție,efectele hotărârii 67/2022 a ICCJ,căci doar la aceste materii se referă dreptul european,respectiv art.325 din TFUE.E treaba instituțiilor naționale să asigure aplicarea nediscriminatorie a materiei prescripției răspunderii penale și pentru ceilalți inculpați și celelalte infracțiuni, acesta neputând fi un pretext pentru încălcarea deciziilor CJUE,a Constituției României.Decizia 67/2022 contrare deciziilor CCR 297/2018 și 358/2022 cărora le dă efecte și pentru trecut,deși Constituția prevede că ele pot produce legal efecte numai pentru viitor,așa cum imperativ cere art 147 al ultim din Constituția României.

  5. *decizia 67/2022 aICCJ este contrară deciziilor CCR 297/2018 și 358/2022

  6. Sunt tot atâtea motive și argumente legale care pledează pentru necesitatea anulării de către ICCJ a deciziei proprii nr.67/2022.