
Soţia premierului spaniol Pedro Sanchez, audiată într-un dosar în care este suspectată de deturnare de fonduri publice
Soţia prim-ministrului spaniol Pedro Sachez, Begona Gomez, a compărut miercuri din nou în faţa unui judecător, într-un dosar în care este suspectată de deturnare de fonduri publice, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Begona Gomez, care a făcut apel pentru a evita această audiere, desfăşurată cu uşile închise, nu a răspuns decât la ‘trei sau patru întrebări ale avocatului său timp de un minut şi jumătate spre două minute’, a indicat o sursă judiciară prezentă la interogatoriu.
Judecătorul Juan Carlos Peinado, care a audiat-o, caută să afle dacă o funcţionară angajată la serviciile prim-ministrului a lucrat pentru Gomez pe când aceasta conducea un program de masterat la Universitatea Complutense din Madrid.
Dacă această muncă a servit ‘activităţile private ale Begonei Gomez’, faptul ar putea ‘constitui o deturnare de fonduri publice în beneficiul unor interese private’, arată judecătorul în ordonanţa sa.
Gomez a spus că i-a solicitat ‘în mod punctual’ acestei asistente, ce îi fusese repartizată dată fiind funcţia soţului său, să ‘trimită un mesaj’, dar a insistat că asistenta nu a ajutat-o ‘niciodată’ în activităţile profesionale.
Potrivit lui Gomez, asistenta sa îi ţinea agenda instituţională şi îi cunoştea agenda personală pur şi simplu pentru ca acestea două să nu se suprapună.
Audierea de miercuri este cea de-a patra a Begonei Gomez de către acelaşi judecător, care conduce şi alte anchete ce o vizează în dosare distincte.
Din aprilie 2024, soţia premierului Sanchez face obiectul unei anchete pentru corupţie şi trafic de influenţă. Ea este suspectată că s-a folosit de funcţia soţului său pentru a obţine finanţări, în principal de la omul de afaceri Juan Carlos Barrabes, pentru programul de masterat în management pe care l-a condus până în 2024.
Pedro Sanchez i-a acuzat pe anumiţi judecători că ‘fac politică’ şi ‘acuzaţii false’ în diferite dosare în care sunt implicaţi apropiaţi ai săi, în primul rând fratele său, vizat de o anchetă pentru deturnare de fonduri, trafic de influenţă şi fraudă fiscală.
Şi alţi apropiaţi ai şefului guvernului se află în centrul unor dosare judiciare privind suspiciuni de mită.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.